<i>Gazele naţionale</i>
"Dacă stai să asculţi falanga de politicieni şi comentatori români care s-au inflamat recent pe tema preţului gazului, dîndu-şi cu presupusul (Ťavem cel mai scump gaz din Europa»), retorica lor senzaţionalistă pare copiată din maculatorul lui Hugo Chavez, liderul demagog al Venezuelei: aceeaşi opacitate faţă de realitatea pieţei, aceeaşi goană după titluri ieftine. Cum preşedintele Băsescu s-a plasat deja cu fundul în două luntri, premierul Tăriceanu apare de-a dreptul erou cînd îndrăzneşte să spună adevărul: să fim atenţi cu pianul pe scări (rediscutarea privatizării Petrom), ca să nu ne alegem cu vreo boală sud-americană. Realitatea e că România are nu cel mai scump, ci cel mai ieftin gaz din UE: în jur de 360 dolari pe 1000 mc la consumator (taxe incluse), faţă de 400-600 dolari în statele noi membre, 800-1000 în Germania sau Franţa, sau 1500-1800 prin Scandinavia, care aplică impozite de pînă la 50% pentru a încuraja eficienţa. E mare preţul faţă de salariul nostru mititel? Este, dar nici mîncare n-am auzit să ne vîndă cineva sub preţ, iar Loganul nu se dă mai ieftin în ţară decît la export, doar pentru că e făcut la Piteşti. De ce ar fi gazul altfel? Iar efectele se văd: consumăm de două-trei ori mai multă energie pe unitatea de PIB decît restul UE. Or fi fost hibe la privatizarea Petrom şi a distribuitorilor de gaze. Se poate (...). Însă dacă cineva îşi închipuie că vom face mari progrese ca ţară, continuînd să ne autosubvenţionăm ineficienţa, vînzîndu-ne propriul gaz (încă vreo cîţiva ani, pînă se termină) cu 140 dolari/1000 mc, iar asta ar fi o dovadă de mare viziune strategică, se înşală amarnic." (Sorin Ioniţă, Evenimentul zilei, 21 noiembrie) (C. G.)
