<i>Cea mai bună Românie</i>
"Încerc să opun o perspectivă roz celei standard, negru-gri: Trăim în cea mai democratică dintre Românii. La viaţa politică a României, măcar în calitate de electorat, participă oameni din categorii de o diversitate fără precedent. Cea mai "democratică" dintre Constituţiile precedente, cea din 1923, excludea de la vot femeile, adică jumătate din populaţia majoră. Constituţia comunistă nu poate fi luată în serios în economia democraţiei (...). Trăim în cea mai modernă dintre societăţile româneşti. Pînă în 1946, populaţia ţărănească, premodern-patriarhală, atingea nivelul de 80%. Profesionalizarea era scăzută, iar clasa de mijloc nu se conturase coerent. În comunism omogenizarea socială a distrus proprietatea şi meritul drept criterii admisibile ale inegalităţii sociale (...). Polarizarea socială a fost larg subminată şi înlocuită cu traiul, veniturile şi consumul normate politic. Actual polarizarea este încă dramatică, dar populaţia ţărănească scade sub 45%, satul românesc se modifică prin muncitorii agricoli emigranţi şi prin presiunile spre dez-ţărănire a producţiei şi proprietăţii, impuse de UE. Avem cea mai urbanizată dintre populaţiile României. Clasa de mijloc, la fel ca profesionalizarea tind să se dezvolte spectaculos în următoarea perioadă, sub presiunea competiţiei şi cererii de competenţe în economia de piaţă. Se reface treptat legătura între venituri şi merit. Trăim în cea mai educată dintre Românii. Avem cea mai educată populaţie din întreaga istorie a României (...). Trăim în România cu cea mai informată populaţie (...). Trăim în cea mai bună poziţionare geo-politică posibilă. Cel puţin pe o perioadă previzibilă nu ne mai ameninţă nici fascismul legionar, la fel ca în interbelic, nici comunismul, la fel ca acum 60 de ani. Sîntem parte a lumii dezirabile sub scutul protectiv al NATO şi, foarte curînd, ca parte a Uniunii Europene. Libertatea noastră nu este garantată doar de legile statului, nu este la cheremul guvernanţilor proprii, ci depinde şi de apartenenţa noastră mai largă la lumea occidentală, adică la teritoriul democraţiilor liberale. Cred că trebuie să ne asumăm o perspectivă generală optimistă, să lăsăm defetismul şi vaicăreala de-o parte. Starea de depresie cronică la nivel macro-social nu mai are alt fundament decît pasiunea noastră bolnavă pentru victimism. Sîntem, la nivel poziţional, în cel mai bun loc cu putinţă. De aici încolo începe construcţia critică, aşa cum le stă bine unor oameni care intră în etapa cetăţeniei adulte. Analizăm lucid fiecare dintre sistemele de referinţă în care ne aflăm şi mergem mai departe. Democratic, exerciţiul cetăţeniei este încă slab, ca şi egalitatea de şanse. Clasa politică are încă prea mulţi oameni incompetenţi sau rău-intenţionaţi în privinţa binelui public. Infrastructura de locuire arată adesea ca după bombardament sau ca în Evul Mediu. Parte din mass-media este sub o prea accentuată vasalitate economică (...). Fiecare în plan individual putem avea necazuri mari sau mici, succese mari sau mici. Important îmi pare faptul că ele încep treptat să ni se datoreze şi nouă, nu doar "orînduirii"." (Mihaela Miroiu, România liberă, 24 oct. crt.) (C. G.)
