Leopardul de pe Kilimandjaro

„Kilimanjaro este un munte acoperit de zăpadă, înalt de 19710 picioare, şi se spune că e cel mai înalt munte din Africa. Vîrful dinspre Apus e numit Masai Ngaje Ngai, Casa Domnului. Foarte aproape de vîrful dinspre Apus se află hoitul uscat şi îngheţat al unui leopard. Nimeni n-a reuşit să explice ce căuta leopardul la această altitudine.“

Acesta este epigraful unei capodopere de proză scurtă intitulate Zăpezile de pe Kilimanjaro de Ernest Hemingway. Fragmentul acesta a fost interpretat în fel şi chip. Fiind vorba despre Hemingway, mulţi sînt siguri că orice interpretare în cheie simbolică este nepotrivită şi chiar cred că acolo sus, pe Kilimanjaro, există hoitul nedescompus al unui leopard. Ştiu oameni care au călătorit pînă în Tanzania şi au urcat zile întregi pe potecile şerpuite spre Masai Ngaje Ngai, anume ca să găsească leşul leopardului, neputrezit în condiţiile specifice locului. Unii spun că l-au găsit. Au coborît cu fotografii în care vedeai clar un craniu şi oase care puteau foarte bine să fie de leopard, prinse ca într-un cleşte veşnic în gheaţa veche de 11.000 de ani – după cum spun geologii. Alţii nu au fost atît de norocoşi. S-au ostenit pînă în vîrf, au căutat ce-au căutat leopardul, nu l-au găsit şi s-au întors nefericiţi. S-au mulţumit să creadă în fotogafiile celor mai norocoşi decît ei, colecţionate într-o cabană de la poalele muntelui de un olandez bătrîn şi cam ţicnit, despre care se spune că ar fi fost bun prieten de pahar al lui Hemingway. Dar ştiu şi mulţi alţi admiratori ai respectivei nuvele pentru care cadavrul leopardului de lînga Casa Domnului este un simbol atît de important, încît nici nu contează dacă există sau nu. Am auzit pe unii dintre aceştia povestind vrute şi nevrute despre ce a vrut să spună autorul american în fragmentul oarecum misterios pe care l-am citat. Astfel, unul dintre ei a publicat pe Internet, cu o nedisimulată mîndrie hermeneutică, un eseu îndrăzneţ în speculaţii, în care apropie Zăpezile de pe Kilimanjaro de Divina Commedia. Aşadar, leopardul are un rost la Hemingway pentru că are un corespondent la Dante – în capodopera dantescă, leopardul este prima fiară care încearcă să oprească ascensiunea autorului spre piscurile luminii, ale adevărului şi speranţei, iar Muntele Purgatoriului, aşa cum se poate deduce că arată după ceea ce ne spune Dante, seamănă izbitor cu Kilimanjaro. În nuvela lui Hemingway, eroul principal moare, în cele din urmă, la poalele lui Kilimanjaro, şi ultimul vis, care-l duce spre moarte, este un zbor spre piscul muntelui african. Tot o călătorie în vis i se întîmplă şi lui Dante. Iar toate aceste corespondenţe dau substanţă asimilării leopardului de la Hemingway cu leopardul de la Dante, şi sub aspectul semnificaţiei. Dar ştiu şi alte interpretări în cheie simbolică ceva mai cuminţi, care nu se aventurează în corelaţii atît de largi. Leopardul mort aproape de vîrf, acolo unde eroul va ajunge în visul preletal, este corespondentul hienei foarte vii care bîntuia în fiecare seară cîmpia din apropierea cortului în care zace, ros de cangrenă, eroul povestirii.

Deh, aşa e literatura de calitate: fascinează şi provoacă, spune limpede ceva, dar sensul este, adesea, altul, îndeamnă spiritul, dar şi trupul, pe căi îndepărtate şi spectaculoase. Ceea ce mă uimeşte pe mine în fragmentul citat mai sus este misterul propriu-zis al aflării leopardului într-un loc cu totul neobişnuit pentru el. Am şi eu părerea mea în legătură cu asta şi simt nevoia să o spun acum, cînd mă întreb, mai acut decît altădată, care este, în esenţă, diferenţa dintre leopard şi hienă, pe lumea asta. Primul gînd care mi-a venit în minte cînd am citit pentru prima oară rîndurile lui Hemingway a fost că leopardul s-o fi rătăcit prin acea zonă neprielnică şi a murit de frig şi de foame. O fi urmărit cu ardoare vreo vietate şi a ajuns printre zăpezi. O fi fost fascinat de împrejurimile neverosimile în care s-a trezit deodată, într-atît de mult, încît nici nu şi-a mai dat seama că viaţa îi este în pericol, instinctul de supravieţuire i-a îngheţat de uimire în faţa zăpezilor despre care nu ştia nimic, le-a contemplat stupefiat şi a sucombat. Cum se spune într-un proverb englezesc vechi de secole, „Curiosity killed the cat“. Sau poate că nu curiozitatea fascinată a fost cauza, ci elanul misterios spre înălţimi. Tot plimbîndu-se prin cîmpiile de la poalele muntelui Kilimanjaro, leopardul privea adesea piscul alb. Tot privind, ceva s-a născut în sufletul lui şi, apoi, un impuls irepresibil de a ajunge acolo a pus stăpînire pe el, şi acest impuls a devenit voinţă. A pornit spre vîrf şi a murit înzăpezit, nu departe de ţintă. Nietzsche are un aforism genial: cu cît priveşti mai adînc într-o prăpastie, cu atît prăpastia priveşte mai adînc în tine. Poate că în sufletul leopardului s-a produs o oglindire nietzscheeană a vîrfului de apus din Kilimanjaro – cu cît leopardul privea vîrful mai mult, cu atît vîrful privea mai mult leopardul. Şi leopardul a plecat spre vîrful zis Casa Domnului, pentru că altfel nu se mai putea.

Tot gîndindu-mă la rostul leopardului de pe Kilimanjaro, tot aflînd feluritele gînduri pe care admiratorii lui Hemingway (printre care mă număr) le au despre el, m-am trezit întrebat recent de un reporter: „Care este personajul literar preferat?“. Am răspuns, aproape fără să mă gîndesc, „Leopardul de pe Kilimanjaro“.