Legea vaccinării și alte diviziuni
Tot mai mulți lideri europeni încep să-și pună problema vaccinării obligatorii. Iminența unui al cincilea val pandemic, apariția unei mutații noi și stagnarea campaniilor de imunizare amplifică îngrijorarea la nivel european. Nu vom fi la adăpost de acest virus pînă cînd nu vom fi cu toții la adăpost – aceasta era doctrina luptei împotriva pandemiei, așa cum a fost definită, încă de la începutul anului trecut, de Angela Merkel. A venit în sfîrșit timpul să ne gîndim la vaccinarea obligatorie în Europa? Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că o asemenea reflecție e necesară. Chiar dacă decizia efectivă cu privire la obligația vaccinării cade în sarcina guvernelor naționale. La nivel european există un consens cu privire la faptul că imunizarea colectivă prin vaccinare e singura soluție pentru a opri pandemia. Legislația cu privire la vaccinarea obligatorie stîrnește însă polemici. Partidele conservatoare, liberale și unii populiști văd aici o lege liberticidă; socialiștii, ecologiștii, partidele centriste etc. urmăresc obligația statului de a oferi cetățenilor protecție și invocă principiul solidarității. Clivajele sînt adînci – dar nu insurmontabile. Un alt factor important în ecuație e nivelul de educație (științifică, civică) al populației: în statele din Vestul și din Nordul Europei, cota de vaccinarea a atins deja niveluri ridicate. Pe alocuri, o lege a vaccinării obligatorii ar fi deja superfluă. Însă ar putea fi decisivă în alte state pentru a-i constrînge pe cei puțini rămași încă nevaccinați. În Estul și Sudul Europei, imunizarea bate pasul pe loc. Ce s-ar schimba dacă aceste țări ar adopta o lege a vaccinării obligatorii? Și ce ar putea învăța din experiența europeană de pînă acum?
Trei inițiative în acest sens există deja la nivel european. Austria e prima țară care va introduce o lege a vaccinării anti-COVID-19 începînd cu 1 februarie anul viitor. Legea, în curs de elaborare, a scos în stradă zeci de mii de oameni la Viena, Graz și Klagenfurt. Dar, dincolo de protestele zgomotoase, există un solid consens politic în jurul proiectului legislativ. În Germania, Olaf Scholz a promis vaccinare obligatorie începînd cu luna martie a anului viitor. În guvernul de coaliție pe care îl conduce, liberalii (FDP) se opun de principiu reglementărilor excesive și obligației de vaccinare, însă, poate și de dragul guvernării, nu s-au opus acestei măsuri care a devenit acum o promisiune a coaliției. Și aici există un consens: cabinetul Angelei Merkel a inițiat în prealabil un dialog pe tema vaccinării obligatorii cu guvernele landurilor. În plus, cu o largă majoritate a populației vaccinată, autoritățile nu mai trebuie decît să-i convingă pe puținii sceptici s-o facă.
În Grecia, Guvernul a găsit altă modalitate de a convinge populația vulnerabilă să se imunizeze: persoanele nevaccinate în vîrstă de peste 60 de ani sînt pasibile de o amendă care e aplicată lunar, pînă la conformare, începînd din ianuarie 2022. Dacă această abordare chiar funcționează e, deocamdată, greu de spus: nu se știe cîți dintre vîrstnicii rămași nevaccinați au hotărît să se imunizeze ca să nu plătească amenda lunară. Cu doar puțin peste 60% din populație imunizată, Grecia e undeva în coada clasamentului european, iar introducerea vaccinării obligatorii chiar și pentru o categorie clar delimitată e o măsură evident nepopulară, care va scădea încrederea cetățenilor în autorități. Ce știm e că acolo funcționează bine măsurile bazate pe principiul sancțiune versus recompensă, mai precis restricții versus libertate. Pînă și accesul în lăcașele de cult e condiționat de prezentarea certificatului verde: doar cei vaccinați, testați negativ ori trecuți recent prin boală au voie să intre în biserică. Mai degrabă asta i-ar putea motiva pe sceptici să accepte serul.
Sîntem încă departe de un acord european cu privire la vaccinarea obligatorie. Deocamdată, singurele instrumente utile în controlul pandemiei rămîn certificatul verde – și acela aplicat neunitar, după norme stabilite de guvernele naționale – și restricțiile de circulație între state. Pînă cînd nu va reuși să depășească diviziunile legate de vaccin, Europa va rămîne divizată de granițe.
