L'ami Vladimir
Săptămîna trecută, aşadar, Vladimir Putin a putut oferi lumii ceea ce lui îi place cel mai mult: imaginea liderului puternic, imposibil de impresionat şi sigur pe imensa lui forţă. Şi a făcut-o în cea mai potrivită companie: la începutul săptămînii, în faţa preşedintelui francez Sarkozy, şi la sfîrşitul săptămînii, într-un număr încă şi mai tare, pentru secretarii americani Rice şi Gates. Alegerile vin şi Rusia trebuie să vadă limpede că, la Kremlin, şade un pumn de fier. Nici unul dintre importanţii lideri planetari care au vizitat săptămîna trecută Moscova nu a putut raporta, la întoarcere, vreo victorie cît de mică. Dacă pentru secretarul de stat Rice, gustul amar la finele unei misiuni diplomatice nu e nou, pentru răsfăţatul Sarkozy, a fost prima înfrîngere majoră. Nicolas Sarkozy, aflat la începutul mandatului său, debordează de energie şi savurează victorii politice în şir. Rar s-au mai întîlnit talentul politic experienţa şi charisma, într-o asemenea măsură. În plan intern, Sarko domină viaţa politică franceză, fără rival. În plan extern, de la deblocarea Summit-ului UE în chestiunea constituţională pînă la reconfigurarea rapidă a dificilei relaţii a Franţei cu SUA, Sarkozy şi-a creat statutul de "putere în sine". Dar omul, cît trăieşte, învaţă - Sarkozy a putut afla acum că puţine calităţi care duc la succes negreşit în alte capitale ţin la Moscova. Sarkozy ştie că punctul lui tare este comunicarea directă cu omologul. Se aştepta să-i meargă cu Putin, la care venise cu două teme mari asupra cărora Occidentul e unit, iar Rusia e în opoziţie: Iranul şi Kosovo. Pentru a se distanţa de predecesorul său Jacques Chirac, Sarkozy a fost ferm în chestiunea, sensibilă la Moscova, a democraţiei şi a drepturilor omului. Putin însă e ca nici un alt lider european. La prima întîlnire privată şi la prima cină, totul pare că a decurs după cum îşi dorea francezul. Sarkozy - spun cei din anturajul său - părea mulţumit. Dar, la prima apariţie în public şi la primele discuţii în prezenţa delegaţiilor, a venit surpriza. Lâami Vladimir părea alt om. Rece, cu profil statuar şi paloare marmoreană, cu privire imobilă şi inexpresivă, Vladimir Putin nu dădea nici un semn de amiciţie. Nici măcar de amabilitate. Sarko a plusat şi a spus că îl invită pe Putin la Paris, ca oaspete personal, în prima sa călătorie ca ex-preşedinte. La aşa ceva - Sarko ştie bine - nu se rezistă: interlocutorul rîde, se simte bine şi răspunde amabil. Putin însă e de neatins. Priveşte în jur cu aer preocupat, lasă să se vadă clar că nici nu a auzit ce a spus preşedintele francez, care persistă, din ce în ce mai încurcat, în aşteptarea reacţiei sale. Care nu mai vine. Şi nici nu a venit. Cînd a vorbit, Putin a subliniat, apăsat, diferenţele. În chestiunea Iranului - acolo unde Sarkozy se aştepta să dea o mare lovitură, fiind gata să guste mierea mediatică a unei noi victorii diplomatice obţinînd flexibilizarea poziţiei ruse -, Putin a spus că Rusia nu are informaţii care să ducă la concluzia că Iranul produce arme nucleare şi, ca atare, în abordarea chestiunii, pleacă de la ideea că Iranul nu încalcă cu nimic reglementările internaţionale în materie. Sarkozy a reacţionat năucit, semn că în t
