La senioare
Avem junioare, avem valoare, dar pe cînd un titlu şi la senioare?
Asta e cuadratura cercului la români. Sîntem buni pînă cînd încep lucrurile serioase. Pînă cînd începe să se ocupe serios statul. Handbalul de fete mici e ca o întreprindere privată, ferită de ochii lumii. Cînd ia cîte un titlu, ca acum sau acum 15 ani, sărim cu toţii în sus, apar flori, covoare roşii, prezentatoare machiate care rostesc ştiri emfatice. După care, aceste domnişoare, devenite majore, pătrund într-o lume de majorete. Campioanele sînt luate în primire de un stat retrogradant. Deja s-a aflat că antrenorii erau întîrziaţi rău la salarii, în ciuda faptului că federaţia încasează bani serioşi din drepturi TV. Că acel Centru naţional, care le-a gestat pe cele mai multe, stătea să fie desfiinţat. Adevărul e că democraţia ne cauzează perturbări majore de performanţă. Fetele acestea au acceptat un sistem centralizat, au vrut să stea sub dictatura unui scop, pentru a ajunge cel mai sus pe podium. De acum vor zbura în lumea largă iar federaţia va trebui să inventeze felul în care va trebui să convingă şi să organizeze profesioniste mature, şi nu fetiţe cu capul plin de visuri, să repete victoria într-un univers infinit mai complicat. De aici începe şi exemplul societăţii pe care aceste promisiuni cu braţ solid vor fi chemate să o reprezinte. De aici încep necazurile.
