La Key West

În Sărbătoarea de neuitat, Hemingway scrie că, de cîte ori se simţea blocat în scrierea unei povestiri care nu ducea nicăieri, îşi spunea: "Nu te îngrijora. Ai scris întotdeauna şi vei scrie şi acum. Tot ce trebuie să faci este să scrii o propoziţie adevărată. Scrie cea mai adevărată propoziţie pe care o cunoşti". Şi, mai departe, autorul celei mai adevărate proze americane continuă: "Aşa că scriam o propoziţie adevărată şi porneam de la ea. Era uşor, pentru că auzeam întotdeauna pe cineva în jur spunînd cîte o propoziţie adevărată." Asta se întîmpla prin anii '20, la Paris, cînd Hemingway frecventa un anturaj care cuprindea pe Ezra Pound, F. Scott Fitzgerald, James Joyce, T.S. Eliot şi Gertude Stein, cea care avea să-i numească pe toţi the lost generation. Deziluziile, conştiinţa terifiantă a derivei, incertitudinea febrilă, alcoolul, sexul, războiul - literatura! În acei ani, Hemingway află de la John Dos Passos despre Key West, o insulă copleşită de soare, un fel de prelungire a Floridei către Cuba, un loc în care America întîlneşte Caraibele. O insulă în jurul căreia nenumărate feluri de peşti înoată în înfinite culori marine, o insulă cu palmieri şi verde viguros, cu păsări exotice şi cu pisici cu şase degete, cu falimentare manufacturi de ţigări de foi şi cu o populaţie nu mai mare de 10.000 de locuitori, absolut toţi legaţi, într-un fel sau altul, de ocean. Hemingway este impresionat de poveştile lui Dos Passos şi, la revenirea în America, se stabileşte cu soţia sa, Pauline, la Key West, într-o casă cu etaj şi verande largi, pe care unchiul lui Pauline le-o dăruieşte. Pauline este a doua dintr-un şir de patru soţii. O va părăsi. Nu era un bărbat comod. Cu atît mai puţin, un soţ rezonabil. Era un macho instinctual, un bărbat căruia îi plăcea pescuitul de rechini, vînătoarea de lei, corida şi guerilla. Era predispus accidentelor. La Paris, în mijlocul unei beţii măreţe, a mers la toaletă, s-a aşezat şi a văzut în dreapta un lanţ atîrnînd. A tras de el, dar apa nu a curs. A mai tras o dată, nimic. Apoi, acest zdrahon de 1,90 m şi 100 kg a tras cu toată puterea. Luminatorul din tavan s-a prăbuşit, greu, în capul lui. Lanţul de la apă era în partea stîngă. A rămas cu o cicatrice adîncă pe frunte. Avea, desigur, păcate: alcoolismul şi izbucnirile violente sînt cele mai rele. Avea şi traume. Provenea dintr-o familie cu multiple antecedente suicidare şi era, fără dubiu, maniaco-depresiv. A sfîrşit tragic. Tratamentul cu şocuri electrice l-a transformat într-o legumă, stătea ore în şir privind absent foaia albă de hîrtie şi, cînd a ştiut că nu mai poate scrie, a pus puşca de vînătoare în gură şi a apăsat pe trăgaci. La Key West, Hemingway se scula în zori, se ducea la un pavilion pe care îl construise în grădină, la doi paşi de casă, urca spirala îngustă a unei scări exterioare de fier forjat şi intra în camera lui de lucru. Scria pînă aproape de prînz, cînd soarele devenea de nesuportat. Apoi dormea puţin şi, imediat după prînz, mergea nu departe, la barul prietenului său, Sloopy Joe. Acolo, intra în vorbă cu oricine vroia să converseze. Asculta poveştile altora, sătul de poveştile sale. Şi bea. Noaptea, se întorcea acasă pe străduţe întunecoase fără să se rătăcească. Casa lui era imediat lîngă far. Fixa cu privirea aburoasă sursa luminii farului şi mergea într-acolo neabătut, clătinîndu-se. Ajuns la far, ştia bine că peste drum e poarta sa. Cînd a venit vremea divorţului, i-a cerut lui Pauline două lucruri: să- lase să-şi ia toate manuscrisele din camera de lucru şi toată băutura din pivniţa casei. Adunase acolo, de-a lungul anilor, în cantităţi pe care nici el nu le mai ştia, alcooluri - vinuri din Europa, dar şi spirtoase americane de toate felurile, din toate locurile pe unde umblase. Pauline a plecat de acasă o săptămînă să îl lase să-şi împacheteze manuscrisele şi sticlele. "Cînd mă întorc, să nu te mai văd aici" - i-a cerut ea. Nici Hemingway nu avea de gînd să mai aibă o confruntare cu Pauline, aşa că, prevăzător, şi-a aranjat plecarea în zorii zilei revenirii ei. Cu manuscrisele a fost uşor - în două zile le-a ordonat, le-a împachetat în cutii de carton şi le-a expediat. Dar cu sticlele din pivniţă era mai greu. Erau atît de multe! Cînd a început să le învelească în hîrtie cerată, una cît una, şi apoi să le pună în lăzi, după mărime şi volum, a înţeles repede că nu va reuşi. Aşa că, i-a venit o idee. S-a dus la barul lui Sloopy Joe. Barul e larg, are cam 60 de mese înalte, intră uşor cam 100 de clienţi. I-a chemat pe toţi la el acasă. Au intrat în pivniţă şi Hemingway le-a cerut ajutorul. Nu, nu la împachetat, ci la băut. Au băut, în acea noapte, toată rezerva de băutură a unuia dintre cei mai mari băutori ai lumii. A fost o beţie colectivă de mare magnitudine. Şi azi, la 60 de ani distanţă, poţi auzi pe insulă poveşti colorate despre cele petrecute în acea noapte în pivniţa domnului Hemingway. A plecat din Key West la ora stabilită, abia ştiind pe ce lume se află. Cînd a sosit Pauline, a găsit splendida curte cu palmieri, tufe înflorite în culori de curcubeu şi iarbă paradisiacă, desfigurată de urmele mizerabile ale acelui dezmăţ alcoolic. La Key West, toate încep în ocean şi sfîrşesc în ocean. Dacă te aşezi în mijlocul străzii şi priveşti la stînga, vezi cum strada se îneacă, fără alternativă, în ocean. Dacă priveşti spre dreapta, vezi acelaşi lucru. Atîrnate între infinituri de culoarea ochilor lui Elizabeth Taylor, trotuarele susţin oamenii care merg, parcă, fără rost. Între ape neţărmurite, fiinţa se clatină agonic, zdrobită de atîta soare. Unde să te duci? Strada se cheamă Duval, mergi puţin spre est şi dai de "Sloopy Joe's Bar". E aproape seară. Pe insulă, culorile paradisului adorm. Intri şi ceri o bere. Jazzul e doar o parte a zgomotului impregnat în duşumea, în pereţi, agăţat de tavanul înalt. Un grup gălăgios te cuprinde în dinamica aleatoare proprie aglomeraţiilor în care se bea mai mult în picioare decît la masă. Grupul e dominat de un tip cu aspect neîngrijit, înalt, solid, cu mustaţă, cu ochi adînci, blond murdar în genul lui Marlon Brando şi cu o cicatrice pe frunte. Te invită în pivniţa lui, să îl ajuţi să bea depozitul de vin, căci divorţează şi pleacă din Key West şi nu vrea să lase soţiei nici o picătură. Îl priveşti amuzat. Parcă te-ai duce. Zice că nu stă departe...