La despărţirea de Oriana Fallaci
Tu îl contrazici, el sare să te omoare: unde e civilizaţia, la tine sau la el? Asta e întrebarea la care moraliştii Occidentului se codesc să răspundă, în numele corectitudinii politice. Vorbesc despre controversa dintre Papă şi lumea islamică. Mai precis, acea parte a ei care crede că vorbele au atîta forţă încît merită să agăţi de ele o grenadă şi să scoţi cuiul mulţumind lui Allah. Sînt comentatori care spun că de fapt Islamul e mai degrabă furios pe un Occident lipsit de Dumnezeu, care nu se mai duce la biserică. Însă asta ar trebui să scoată America din bucluc şi să-i îngrijoreze pe europeni, ceea ce evident nu e cazul. Alţii cred că lumea occidentală a transformat un complex de vinovăţie, în cazul Israelului, într-o nedreptate istorică la adresa palestinienilor... Oricum ajungeam aici, chiar şi fără motive. Civilizaţia islamică a fost o chestie mişto, pînă cînd motorul ei, drive-ul original s-a oprit, la fel ca şi în cazul bizantinilor, acum cîteva sute de ani, înecat în comentariile teologilor şi cutume. Chiar controlată de clerici, societatea a încercat să evolueze spre modernitatea europeană, la fel cum a făcut întreaga lume. Singura problemă a fost că în Islam, religia (care se uită teribil de urît la eretici) n-a permis şi o evoluţie a ideilor: oamenii şi-au cumpărat maşini, aer condiţionat, însă n-au putut găsi pe piaţă produsul numit ateism. N-au putut renunţa public la Dumnezeu, pentru că treaba asta avea în primul rînd consecinţe administrative grave - ba chiar moartea, adusă de compatrioţii care se grăbeau să intre în rai, peste rînd. Societăţile islamice n-au generat o mişcare ateistă, aşa cum s-a întîmplat cu cele creştine. Cel puţin nu una care să producă scrieri, dezbateri şi curente de opinie serioase. N-a ajutat cu nimic moarea cîtorva apostaţi undercover, cum a fost scriitorul egiptean Farag Foda, ucis după o dezbatere în care a fost obraznic cu un şeic. S-a întîmplat în 1992, nu în Evul Mediu. De la Revoluţia Franceză încoace, importul de ateism a mers cu mult mai prost decît exportul de ţiţei din ţările islamice. Iar contacul mediat între culturi rămîne firav: o religie care verifică ideile la ambalaj, să vadă unde sînt produse, nu poate să încurajeze traducerile din limbile păgîne. Aşa se face că societăţile islamice pot să producă reacţii medievale, cum erau uralele palestinienilor din 11 septembrie. Chiar şi oamenii educaţi din mijlocul lor sînt absolut siguri că Dumnezeu există şi că, în mod sigur, cel care există e chiar Dumnezeul lor. Lipsa de dubii e cea care te face să te arunci în aer. Dar şi lipsa de Darwin. Lipsa de educaţie în materie de istorie geologică a pămîntului, care exclude cîteva din învăţăturile lui Moise şi Allah la un loc. Lipsa de quarci. De Big Bang. Inventatori ai astronomiei, arabii n-au nici un cosmodrom. Foarte trist, mai ales că îşi permit. O să ziceţi că lucrurile astea lipsesc şi dintr-un sătuc necăjit din judeţul Olt, România. E adevărat, însă aici frica de Dumnezeu înseamnă chiar asta: spaima că Ăl de Sus se va supăra dacă faci ceva. Aşa că mai bine nu faci nimic. Cînd clericii au condus lumea creştină, europenii au ars pe rug pentru vina de a bănui că totuşi Biblia nu poate fi folosită pentru a explica sistemul solar. Raţiunea a învins pînă la urmă, ca să folosesc un nesfîrşit loc comun. Însă nu definitiv, pentru că asul din mîna al Bibliei, raiul frumos decorat şi cald n-a putut fi învins de perspectiva cosmosului gol şi rece. Pînă la filmele SF, care au introdus navele spaţiale cu încălzire centrală. Şi ele, occidentale. Islamul n-are nici un plan de cucerire. Problema lui e că n-are nici un plan în afara salvării individuale a credinciosului, care ajunge cumva în rai, dacă e băiat bun. Sau rău, din perspectiva noastră. E o dificultate pe care o împarte cu creştinismul şi pe care o rezolvă identic, prin implicare socială. Cu o singură diferenţă, pe care Papa a observat-o şi a fost nevoit s-o retragă: pentru unii, să faci bine înseamnă să donezi sînge, nu să-l risipeşti... Mă refer la trupele americane din Irak, bineînţeles!
