Kolakowski

Pe 17 iulie, a murit Leszek Kolakowski. Firesc, toate ziarele poloneze au avut prima pagină de a doua zi îndoliată. Firesc, în presa din România, abia pe 20 iulie a apărut un semn " în Evenimentul Zilei o convorbire in memoriam cu Vladimir Tismăneanu, un ardent admirator şi un profund cunoscător al marelui polonez. Jurnaliştii noştri au decis că dispariţia lui Leszek Kolakowski nu înseamnă mare lucru pentru românul contemporan. Poate că au dreptate. Nu mă pot opri să nu speculez amar nu atît pe seama ignoranţei presei noastre, cît pe seama irelevanţei pe care figura unuia dintre cei mai importanţi intelectuali est-europeni ai ultimului secol o are pentru mica noastră republică îndesată în sine. Cu ani în urmă, Tony Judt începea un articol " devenit legendar între timp " despre Kolakowski astfel: "Leszek Kolakowski este un filozof polonez. Dar nu pare nici just, nici suficient să-l definim astfel"*. Kolakowski a fost cît se poate de polonez, aici nu încape nici o îndoială. În acelaşi timp, însă, a fost mai mult decît atît. Scria excelent în patru limbi străine, s-a simţit foarte bine şi la Univeristatea din Lodz şi la cea din Montreal şi la Yale şi la University of Chicago şi la Berkeley şi la Oxford, iar aderenţa sa la mediile intelectuale, fie ele mai puţin libere (ca în Polonia postbelică), fie libere, a fost totală. Însă dimensiunea universală a personalităţii sale nu venea numai din faptul că poseda toate dexterităţile specifice unui intelectual "al lumii", ci din experienţa sa. Leszek Kolakowski a trăit cu deplină onestitate marea dramă a otrăvirii cu utopie urmată de o spectaculoasă vindecare şi apoi a mărturisit-o, folosind toate aceste dexterităţi. Kolakowski, născut în 1927, a crezut deplin în marxism, apoi a crezut cu rezerve şi, în final, nu a mai crezut deloc. Cristopher Hitchens şi-l aminteşte reacţionînd la afirmaţia marxistului intratabil Georg Lukacs conform căreia oricît de rea ar fi forma de existenţă a socialismului la un moment dat şi într-un loc anume, tot e preferabil celui mai bun capitalism, astfel: "Sigur că da. Avantajele Albaniei faţă de Suedia sînt evidente!". Dar pînă a-şi cîştiga pe deplin dreptul moral de a spune aceste lucruri în Occident, Kolakowski a trecut prin întuneric. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi imediat după aceea a fost un marxist fervent. Delirul antisemit al polonezilor de atunci şi ocupaţia nazistă a ţării sale l-au dus direct în imperiul intelectual al celui mai periculos opiu al secolul XX: marxismul leninist. Deja la mijlocul anilor ’50, începe să fie mai nuanţat în opţiuni. Îl preferă pe tînărul Marx bătrînului Marx, consideră că marxismul trebuie rafinat prin interpretări contemporane şi devine ceea ce se chema, atunci, un revizionist. La finele anilor ’50 consideră că nu există nici o instanţă morală superioară conştiinţei umane şi că determinismul istoric zis "materialist dialectic" este o prostie. Crede atît de mult în autonomia individului, în puterea raţiunii şi în primatul conştiinţei, încît consideră că lumea întreagă este produsul minţii noastre care produce, kantian, clasificări şi ordonări. Vedem bine, marxismul e la mare distanţă. Prin 1957, Wladislaw Gomulka însuşi îl atacă direct într-o plenară a Partidului Muncitoresc Polonez. În 1968 a părăsit Polonia, într-un exil care va dura pînă la căderea comunismului. Textele lui vor influenţa decisiv motivaţiile intelectualilor strînşi, în anii ’80, în jurul Solidarităţii. În Occident, se aşază la stînga. Dar evoluează treptat şi, în ultimele decenii de viaţă, puţini dintre intelectualii de stînga ai momentului îl mai enumeră printre amici. Două sînt concluziile fundamentale la care a ajuns Kolakowski. Prima, că stalinismul este o consecinţă firească, naturală, a marxismului. Apărătorii marxismului spun că derapajele dictatoriale ale stîngii sovietizate au fost, de fapt, abateri de la marea învăţătură şi că ele sînt imputabile oamenilor politici şi nu doctrinei ca atare. Kolakowski este, poate, cel mai însemnat filozof care argumentează contrariul. În impunătorul op în trei volume Direcţii principale în marxism: apariţie, dezvoltare, disoluţie, apărut la Paris în 1976-1978, Kolakowski explică impecabil cum de marxismul aplicat nu are alt destin decît acela de a eşua în tiranie. Această carte rămîne pînă astăzi cea mai amplă tratare a marxismului ca fenomen non-economic şi este documentul copleşitor al unei treziri. Kolakowski pare a-şi fi găsit în Occident echilibrul intelectual de care avea nevoie. Se distanţează faţă de marxism şi rămîne la fel de distant, cum a fost întotdeauna, faţă de fenomenul religios. L-a pasionat creştinismul şi a fost unul dintre cei mai buni cunoscători ai fenomenului sectar şi eretic. De altfel, pasiunea lui pentru religie ca obiect de studiu data încă în anii polonezi " în 1966 a scris prefaţa la ediţia poloneză a Tratatului de istorie a religiilor de Mircea Eliade. Dar nu a crezut niciodată. Egal distanţat faţă de marxism şi faţă de religie, dar deopotrivă preocupat intelectual de amîndouă, Kolakowski va analiza marxismul ca pe o religie şi va persista în a sublinia efectele nocive pe care le are pentru oameni credinţa în marxism, o "falsă religie". Pentru Kolakowski, stalinismul, maoismul, dar şi nazismul sînt generate de acelaşi mecanism aberant ca orice fanatism religios: abdicarea raţiunii. Spirit voltairian, Leszek Kolakowski avea, după mărturiile celor care l-au cunoscut, un sentiment acut al deziluziei care putea, uneori, să pară cinism. Cristopher Hitchens îşi aminteşte că, în anii studenţiei sale la Oxford, a participat la seminarul lui Kolakowski şi a susţinut o lucrare, plecînd de la o carte a opozantului est-german Rudolph Bahro, în care explica cum se poate reforma din mers socialismul real. Kolakowski l-a concediat uşor plictisit pe tînărul Hitchens spunîndu-i că sistemul socialist nu se poate reforma decît prin dispariţie şi că ardoarea socialistă a junelui este, pentru el, "un film pe care l-am mai văzut şi ştiu cum se termină". A doua concluzie a lui Kolakowski, exprimată în scrierile sale, dar încă mai apăsat spusă de la catedră, este aceea că în momentul în care muncitorii chiar vor pune mîna pe putere oriunde în Europa de Est, comunismul se va sfîrşi ca într-o ironie supremă a istoriei. Aşa a fost să fie, iar cel mai bun exemplu este căderea regimului comunist din chiar Polonia sa. Pînă la urmă, destinul lui Kolakowski este una dintre cele mai frumoase poveşti intelectuale ale secolului XX, arătîndu-ne că, şi în vremea ciumei, mintea poate funcţiona onest. O poveste a salvării este oricînd binevenită. Mulţumim, Leszek Kolakowski! * "Goodbay to all that?" în The New York Review of Books, iulie 2006.