Justiţie degeaba?

Publicat în Dilema Veche nr. 192 din 15 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Prin modificarea legii răspunderii ministeriale se vede încă o dată - dacă mai era nevoie - imensa prăpastie dintre cele două Palate. Măsura executivului a fost înfierată de şeful statului, ministrul Justiţiei i-a răspuns imediat ş.a.m.d. Care este însă problema? Guvernul schimbă componenţa comisiei prezidenţiale speciale care dădea undă verde începerii urmăririi penale pentru miniştri. Pe fond, demersul pare îndreptăţit, deoarece noii membri ai comisiei vor fi judecători, numiţi de CSM, şi nu jurişti, cum era pînă acum. Se presupune deci că gradul lor de competenţă ar fi mai mare. În plus, în principiu, sînt independenţi, fiind numiţi de puterea judecătoarească, nu de cea executivă. În acelaşi timp, măsura vine ca un colac de salvare pentru cîţiva dintre miniştrii actualului cabinet, deasupra cărora atîrnă sabia lui Damocles a suspendării, în urma unor anchete ale DNA. Cel puţin 30 de zile, pînă la formarea noii comisii, Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru şi, mai nou, Decebal Traian Remeş nu vor fi deranjaţi. Contestatarii măsurii acuză Guvernul că schimbă regulile în timpul jocului ceea ce, cu siguranţă, nu este "fair". Dar ce face DNA-ul este "fair"? - răspund cei interesaţi. Şi, într-adevăr, ultimele acţiuni ale DNA-ului dau impresia că există cel puţin o parte de interes politic în demersurile sale: miniştrii liberali sînt cercetaţi cu predilecţie, iar ministrul Justiţiei a aflat că este în vizorul DNA tocmai cînd se afla într-o reuniune la Bruxelles. Mai mare publicitate pentru felul (bun?, prost?) în care funcţionează justiţia română nici nu se putea face. În puternicul zgomot de fond produs de huruiala "dosarelor" este greu de spus cine are dreptate. Preşedintele, care susţine DNA-ul? Premierul, care îi reproşează că se folosea de Comisia prezidenţială (şi de DNA) pentru a-i vîna pe miniştrii liberali? DNA-ul, care spune că tot ce face este în interesul justiţiei? Pe de altă parte, nu trebuie să fim naivi: în toate ţările în care au fost demarate "acţiuni-de-luptă-împotriva-corupţiei", atmosfera nu a fost una destinsă. Cînd stînga spaniolă a înfiinţat Parchetul Anticorupţie în 1995, a fost acuzată de dreapta că o face numai şi numai pentru a-i ancheta pe politicienii partidului popular. Acţiunea Parchetului Anticorupţie a fost contestată chiar de unii magistraţi spanioli, care se plîngeau că se concentrează prea multă putere în mîinile unei singure instituţii. În Italia, fostul prim-ministru, Silvio Berlusconi, cercetat în nu mai puţin de 10 dosare de corupţie, îi acuza pe judecători că sînt "deranjaţi mintal şi diferiţi antropologic de restul rasei umane". Declaraţia datează de cînd Berlusconi era prim-ministru! În perioada în care conducea cabinetul, Berlusconi a impus adoptarea mai multor legi prin care se întîrziau (sau chiar se anulau) unele procese în care era implicat. În Franţa, judecătorii au lăsat să filtreze deseori informaţii în presă pentru a atrage opinia publică de partea lor. Oameni politici vizaţi de anchete au denunţat "republica judecătorilor". În altă ordine de idei, cutuma franceză impune unui ministru, implicat într-un dosar penal, să se autosuspende. În România, observăm aceleaşi ingrediente: acuzaţii de manipulare politică, reproşuri la adresa procurorilor anticorupţie, "scăpări" din dosare într-o "anumită parte a presei". În ţările citate, după mai bine de un deceniu de luptă anticorupţie, rezultatele sînt amestecate: multe anchete începute, (relativ) puţine condamnări. Problemele justiţiei române nu vor fi rezolvate însă numai prin anchetarea şi chiar condamnarea unor demnitari. Ele sînt mult mai profunde şi ţin de sistem. Cîteva exemple: slaba pregătire a tinerilor absolvenţi de Drept (din cele 240 de posturi scoase la concurs în acest an la Institutul Naţional al Magistraturii, numai 170 au fost ocupate, deşi au fost 2400 de candidaţi), numărul scăzut de judecători şi procurori, sufocarea judecătoriilor cu dosare al căror număr depăşeşte de cîteva ori media europeană, termene depăşite pentru adoptarea principalelor coduri de procedură penală şi civilă etc. Mai mult, chiar decizii bune, cum ar fi distribuirea aleatorie a dosarelor, au efecte perverse: astfel, un judecător căruia îi pică în braţe 20 de volume despre o reţea de crimă organizată trebuie să lucreze, în acelaşi timp, şi la zecile de procese pe care le avea deja în portofoliu; cu alte cuvinte, nu se ţine cont de complexitatea cauzelor. Pe tot acest fond, desele scandaluri care zguduie sistemul judiciar duc la disoluţia autorităţii justiţiei, ceea ce, pe termen lung, e mai grav decît schimburile înfierbîntate de replici între doi politicieni.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Tobey Maguire  foto   Profimedia jpg
Nu e deloc ranchiunos! Tobey Maguire a oficiat nunta fostei soții cu un miliardar. Leonardo DiCaprio și Jeff Bezos, printre invitați
Tobey Maguire a avut un rol cu totul special la nunta fostei sale soții, Jennifer Meyer, care s-a căsătorit cu miliardarul Geoff Ogunlesi, după trei ani de relație.
Cristina Cioran și Valerie Lungu
Cristina Cioran o pune la zid pe Valerie Lungu, după ce tânăra a împins-o pe Mirela Vaida la Asia Express: „Această pișcoată”
Tensiunile de la Asia Express ating cote maxime, după ce concurenții au fost anunțați că vor forma echipe noi timp de două zile. Schimbarea de reguli a adus și primele conflicte, iar disputa dintre Mirela Vaida și Valerie Lungu a stârnit numeroase reacții în mediul online.
Vladimir Putin și Donald Trump Alaska FOTO epa efe jpg
De ce apelează SUA la Rusia pentru motorină, în ciuda sancțiunilor: miza lui Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un acord cu Rusia pentru livrarea unor cantități de motorină, în încercarea de a reduce prețurile carburanților pe piața americană.
masina poliție înțepenită jpg
O mașină de poliție aflată în misiune a rămas blocată în beton, la Brașov. IPJ: „Oricine poate greși”
O mașină de Poliție a rămas blocată în asfaltul proaspăt turnat pe șosea din Brașov. Autospeciala se afla în misiune. Reacția polițiștilor a apărut sub forma unui comunicat de presă. „Oricine poate greși”, au transmis ei.
Gigi Becali sportpictures
Gigi Becali, dar impresionant de nuntă pentru nepoata lui. Planul secret al averii sale: „Ai mei vor avea mereu bogăție”
Gigi Becali a dezvăluit darul spectaculos pe care i l-a pregătit nepoatei sale cu ocazia căsătoriei, subliniind decizia fermă de a asigura stabilitatea financiară pentru toate generațiile următoare din familie.
judecatori 0 jpeg
16 cetățeni ruşi trimiși în judecată la Câmpulung Moldovenesc: au obţinut peste 1.700 cărți de identitate pe baza cetăţeniei române falsificate
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au trimis în judecată 16 cetăţeni ruşi acuzaţi că au obţinut acte româneşti pe baza cetăţeniei române falsificate.
computer platforma informatica baza de date online maini calculator
Digitalizarea fără plan B: ce se întâmplă când „cade sistemul”?
Platformele online ar trebui să ne scutească de drumuri, cozi și hârtii. Dar ce facem când ele nu funcționează, iar ghișeul sau telefonul nu mai reprezintă o alternativă?
atac yandex jpg
Ce nu mai funcționează după al treilea atac asupra „Google-ului rusesc”, Yandex. Până și activitatea boților pro-Trump și pro-AfD se prăbușește pe rețelele sociale
Drone ucrainene au atacat în ultima săptămână trei dintre cele șase centre de date cunoscute ale companiei Yandex. Pe rețelele sociale s-a vorbit și despre o scădere a activității conturilor automate pro-Trump și pro-AfD, scrie Le Parisien.
Sistem de tarifare TollRo. Camion pe drum - autostrada - tarife rutiere  FOTO Shutterstock
TollRo, probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii cer revenirea punctelor de vânzare a rovinietei
Aplicația TollRo, prin care transportatorii cu vehicule de peste 3,5 tone trebuie să plătească taxa de drum în funcție de distanța parcursă și de categoria drumului, continuă să provoace probleme la aproape două săptămâni de la lansare. Șoferii reclamă blocaje la achiziționarea tichetelor.