Jurnaliştii, cîte divizii?
Încă de la primele ore ale conflictului din Georgia, era clar că va exista şi un război mediatic. Tonul l-au dat ruşii care au anunţat, după nici 24 de ore de la începutul asaltului georgian în Osetia de Sud, că ar exista peste 1500 de morţi în rîndul civililor. O zi mai tîrziu, după ce armata rusă recucerise republica separatistă, a venit replica georgiană: ruşii au început "purificarea etnică". Ruşii spun că georgienii au plasat mine în casele părăsite, georgienii îi acuză că au făcut acelaşi lucru pe şoselele din Georgia. Fiecare tabără o învinuieşte pe cealaltă de masacrarea civililor, se vorbeşte despre răpiri, jafuri şi violuri, iar preşedintele rus, Dimitri Medvedev, lansează oroarea supremă: genocid! Adevăr sau manipulare? Sincer, pînă cînd ziariştii nu ajung la faţa locului, nu e mare lucru de făcut. În absenţa unor surse independente, jurnaliştii nu pot decît să dea anunţurile oficiale, cu citarea atentă a provenienţei informaţiei. Aşa s-a şi întîmplat în primele zile ale conflictului din Georgia, iar unele informaţii nu au putut fi verificate nici pînă acum. Nu ştim dacă Tindvali, capitala Osetiei de Sud, este complet rasă de pe faţa pămîntului, aşa cum spuneau surse ruseşti, şi nici cine a bombardat-o. Ruşii îi acuză pe georgieni, dar supravieţuitori din oraş spun că locuinţele le fuseseră bombardate de avioane ruseşti. Cifra de 1500 de victime, anunţată tot de partea rusă, este, de asemenea, greu de confirmat, atît timp cît oraşul se afla sub control rusesc, ziariştilor nefiindu-le încă permis accesul în localitate. Numărul victimelor pare însă exagerat, consideră unii jurnalişti care au mers prin spitalele din regiune. Ei au făcut un calcul cinic, dar de multe ori just: numărul răniţilor este, în general, mai mare decît al morţilor. În spitale ar fi trebuit să existe mii de răniţi, or ei au numărat doar cîteva sute. Să fie o intoxicare rusească, aşa cum denunţa regimul de la Tbilisi? Vom vedea în săptămînile următoare. Conflictul din Georgia a făcut victime şi printre ziarişti. Imaginile cu maşina colegilor turci luată drept ţintă de nişte trăgători necunoscuţi au făcut turul lumii, la fel ca şi cele cu o jurnalistă a televiziunii georgiene împuşcată în braţ de un sniper. Există şi patru morţi. Printre ei, şi un colaborator al Radio France Internationale, Gigol Chiladze. Vina lui? Apropiindu-se de o porţiune de drum controlată de separatişti din Osetia de Sud, a salutat în georgiană. A primit ca răspuns o rafală de mitralieră, care i-a ucis pe el şi pe colegul său Alexander Klimchuc, corespondent al agenţiei Itar Tass. Ce e de făcut cînd jurnaliştii devin din observatori, ţinte? În urmă cu cîţiva ani, cînd în Irak se înteţiseră răpirile de jurnalişti, fostul preşedinte al RFI a decis retragerea jurnaliştilor din această ţară. "Viaţa e mai presus decît informaţia" - a spus el, atrăgîndu-şi şi criticile unei părţi a redacţiei, care considera că, luîndu-se toate precauţiile necesare, se mai poate lucra în Irak. Ce înseamnă însă precauţie, în astfel de situaţii? Există cîteva reguli, pe care veteranii jurnalismului de front le cunosc. E vorba în primul rînd de evitarea expunerii inutile şi a provocărilor, de atitudine şi de tonul întrebărilor. Un jurnalist cu experienţă "simte" cînd interlocutorii îi sînt ostili sau cînd poate vorbi cu ei. Rolul ziaristului este să informeze, nu să se dea în spectacol. Există apoi protecţia fizică: vestă antiglonţ, cască, maşină cu blindaj pentru reportajele în zonele cele mai periculoase etc. Intervine şi responsabilitatea redactorilor-şefi: atunci cînd izbucneşte vreun conflict, zeci de tineri ziarişti vor să meargă "la război". Rolul şefilor de redacţie este de a-i descuraja pe cei neexperimentaţi şi pătimaşi şi de a trimite oameni ponderaţi, care au mai fost în zone de conflict. Cei tineri pot merge eventual imediat după încheierea ostilităţilor, cînd pericolul e mai mic şi numai după ce au trecut printr-un curs de jurnalism de război (în Franţa le organizează Crucea Roşie, în România, Ministerul Apărării). În fine, există şi legile internaţionale: convenţiile de la Geneva, care spun că jurnaliştii sînt civili şi trebuie trataţi ca atare, şi o rezoluţie a ONU din decembrie 2006, care somează statele să îi judece pe cei care au omorît sau au rănit ziarişti. Războaiele din fosta Iugoslavie, Irak şi Afganistan au făcut aproape 500 de victime printre ziarişti, dar n-am auzit să existe condamnaţi pentru aceste crime. Unii dintre autorii lor se întreabă probabil, parafrazîndu-l pe Stalin: jurnaliştii, cîte divizii?
