Istoria (colonială) restituită

Humboldtforum este unul dintre cele mai mari proiecte culturale din Germania de după 1990: e vorba despre reconstrucţia unui vechi palat al Hohenzollern-ilor din Berlin şi transformarea acestuia într-un muzeu al culturilor extra-europene. E şi un proiect politic, de vreme ce îşi propune să devină nu doar un semn al deschiderii către alte culturi, ci și o instituţie în sprijinul integrării. Aşa cum a fost conceput, muzeul se vrea un motor de promovare a creaţiei din zone puţin cunoscute, un centru global de protejare a culturilor marginale, ameninţate. În expunerea permanentă, Humboldforum va prelua colecțiile a patru instituții importante, în principal artefacte de la Muzeul Etnologic şi de la Muzeul de Artă Asiatică. Humboldtforum va mai găzdui o expoziție permanentă despre istoria orașului Berlin, cîteva spații dedicate expozițiilor temporare și un laborator de cercetare sub egida Universității Humboldt. Noua instituție își propune să devină un spaţiu al dezbaterii (un forum), nu doar un loc de conservare și de expunere.

Cea mai pasionantă polemică e legată de istoria colonială a Germaniei. Cum ar trebui prezentate, astăzi, lucrările de artă și artefactele dobîndite în urma unor misiuni războinice, în urma incursiunilor și a misiunilor de explorare din Africa? Multe dintre aceste obiecte nici măcar nu au fost inventariate.

Chestiunea spinoasă a modului în care Germania înțelege să-și asume, azi, istoria colonială a intrat în atenția publică acum trei ani, atunci cînd istoricul de artă Bénédicte Savoy a demisionat din consiliul consultativ al forumului Humboldt. Ea a susținut atunci că muzeul ar trebui înainte de toate să stabilească proveniența obiectelor din patrimoniu, să restituie bunurile confiscate și de-abia apoi să le includă pe cele rămase în colecția permanentă. O echipă de istorici de artă a fost însărcinată cu misiunea dificilă de a reconstitui traseele acestor obiecte, modul în care au intrat în colecţiile muzeelor respective. Politica muzeului e să nu expună obiecte cu origine incertă. Iar una dintre principalele preocupări ale cercetătorilor e să includă istoria fiecărui obiect, inclusiv povestea colonială, în discursul muzeal. Anumiți istorici spun că e prea puțin. Alții, dimpotrivă, că e prea mult. Ei se tem că expunerea e impregnată de penitență. În loc să vobească despre nașterea și evoluția civilizațiilor africane, muzeul riscă să devină un manifest anticolonial. E, spun acești critici, o deturnare periculoasă a misiunii asumate inițial de Humboldtforum.

Discuția a căpătat amploare recent, cînd președintele francez Emmanuel Macron a promis „restituirea patrimoniului african“ aflat în muzeele franceze. Co-autoare a raportului despre patrimoniul african din Franța e aceeași Bénédicte Savoy. Raportul înaintat președintelui relatează spolierile coloniale, evaluează contribuția Franței, inventariază bunurile furate, amintește demersurile întreprinse de diverse state africane pentru a-și recupera patrimoniul și prezintă cîteva recomandări cu privire la procedurile de restituire. Decidenții politici și-ar fi dorit probabil un document vag, cu formulări blînde. Dar raportul a lovit cu precizia unei măciuci (africane). Dintre cele 90.000 de opere africane aflate în colecțiile publice din Franța, 70.000 sînt la Musée du Quai Branly. Două treimi din aceste obiecte ar putea fi implicate într-o procedură de restituire. Dacă Franța va hotărî să deschidă calea restituirilor, dacă își va modifica Legea Patrimoniului în acest sens, dacă statele subsahariene spoliate în timpul colonizării vor solicita bunurile, Musée du Quai Branly se poate închide.

Problema este cum și mai ales cui vor fi retrocedate aceste bunuri. Realitatea politică e acum diferită de cea de dinainte de colonizare, hărțile s-au modificat substanțial, unele state au dispărut făcînd loc unor țări noi. Chestiunea retrocedării presupune deci recunoașterea acestei istorii tumultuoase și angajează riscuri politice. Ar mai fi de discutat și chestiuni practice: sînt echipate aceste state cu cele necesare pentru a conserva și a expune public aceste obiecte de patrimoniu? Și, dacă tot veni vorba de patrimoniu mondial, pot oare muzeele din aceste state să ofere o circulație, o vizibilitate cu adevărat mondială așa cum au făcut-o muzeele pariziene?

Foto: Humboldt Forum, wikimedia commons