Isterie rasistă
Se pare că există sentimente colective a căror dimensiune rămîne constantă, oricît de mult s-ar modifica realitatea de unde se inspiră. Comentatorii campaniei electorale din SUA văd în victoriile senatorului de culoare Barack Obama dovada rezolvării problemei rasiale, care a marcat istoria ţării. Că este sau nu aşa se va vedea numai dacă Obama obţine candidatura Partidului Democrat şi dacă, în etapa finală, va avea mai multe voturi decît republicanul John McCain. Ceea ce se observă în viaţa cotidiană este sentimentul tot mai puţin ascuns de latinofobie: "ambianţa ostilă cu care este confruntată o comunitate de peste 45 de milioane de membri" (săptămînalul columbian Cambio). Şi editorialistul argentinian Andrés Oppenheimer denunţă "creşterea isteriei în raport cu emigranţii, încurajată de posturi de televiziune iresponsabile". În cartea sa His Panic, jurnalistul Geraldo Rivera afirmă că "hispanicii au devenit negrii de odinioară: sînt atacaţi pentru că pielea lor are altă culoare, fără să se facă deosebiri între cei legali şi cei ilegali". O organizaţie americană specializată în observarea grupurilor rasiste afirmă că numărul crimelor împotriva cetăţenilor latino a crescut cu 35% între 2003 şi 2006. Un asemenea grup - Federation for American Immigration Reform (FAIR) - este luat în serios de presă şi de Congres, deşi unele dintre organizaţiile componente afirmă supremaţia rasei albe. Ideile au şi aplicaţii practice: sînt citate propunerile unei organizaţii anti-imigranţi de a "steriliza femeile mexicane şi de a plasa mine la frontiera cu Mexicul". E adevărat că numărul mare de imigranţi clandestini este de natură să neliniştească autorităţile pentru că traficul de persoane şi de droguri, presiunea pe serviciile de sănătate şi pe cele sociale îşi au rădăcinile în această realitate. Numai că ilegalii îşi văd de treburile lor, în timp ce "legalii" suportă privirile piezişe (şi nu numai) ale "băştinaşilor". ( M. B. )
