Întoarceri în timp
Examene neserioase * "Testele naţionale au trecut cu chiu, cu vai. Promovabilitatea a crescut cu peste şase procente faţă de anul trecut, dar încrederea în instituţia sacră a şcolii a scăzut. Şi asta nu din cauza dascălilor de rînd, care se chinuie fără nici un fel de sprijin să dea valoare învăţămîntului, ci din cauza celor care se lăfăie în birourile Ministerului Educaţiei. Aceşti oameni au demonstrat că nici examenele nu mai pot fi serioase. Oricine de pe stradă poate intra în posesia subiectelor, pentru că neglijenţa şi nepăsarea faţă de soarta copiilor a fost ridicată la rang de virtute în ministerul din care, odinioară, Spiru Haret reforma Ťşcoalele». (...). Neîncrederea în examen a copiilor şi a părinţilor e dată şi de numărul mare de contestaţii depuse la testele naţionale: 27.042. (...) Dincolo de această ruşine de examen, învăţămîntul e măcinat, de la o zi la alta, de proasta finanţare şi de incapacitatea guvernanţilor de a găsi soluţii pentru o reformă în concordanţă cu ceea ce vrea Europa. Tot ce au reuşit în ultimul an a fost să înfiinţeze nişte agenţii de asigurare a calităţii pentru învăţămîntul preuniversitar şi cel superior, care nu sînt în stare să funcţioneze din cauza aiurelilor legislative. Educaţia nu se face în comitete şi comisii, ci cu resurse materiale şi cu resurse umane bine pregătite, bine motivate. Ieri, Alianţa l-a înmuiat pe Hărdău în detergent politic. E un dero care nici nu miroase bine, nici nu scoate petele învăţămîntului românesc. Ministrul educaţiei, indiferent care ar fi el, trebuie să fie sprijinit, nu politic, ci pentru a lucra în interesul elevilor şi studenţilor. (Eugen Chelemen, Adevărul, 27 iunie) * "Majoritatea adolescenţilor sînt inteligenţi. Dacă ar fi proşti, ar toci la toate obiectele. Dar ei văd bine agramatismul parlamentarilor; de ce s-ar mai chinui ei să vorbească corect? Văd incompetenţa autorităţilor, dar şi vilele demnitarilor. De ce s-ar mai forţa să înveţe despre revoluţii, războaie, decapitări şi mînăstiri? Cultura nu rentează. Frauda rentează. Cei care trişează, nu ştiu nimic, fiindcă, desigur, trişează. Cei care nu trişează, nu rămîn cu aproape nimic, fiindcă învaţă mecanic lucruri prost expuse, prost digerate şi care, de obicei, nu-i interesează. Nimeni deci nu ştie nimic, dar măcar primii şi-au petrecut mai inspirat Ťcei mai frumoşi ani»! Iată de ce spun că, oricît de gravă moralmente, o fraudă în plus nu ar mai putea schimba nimic sub raportul nivelului general de cunoştinte. Atunci de ce atîta agitaţie, atîta zgomot? A, trebuie atacat fondul? Povestea asta o auzim de mulţi ani, ca şi faptul că educaţia e Ťprioritate naţională». Cine o mai crede? Profesorii - nu mai cred nimic, elevii - ştiu ei mai bine, părinţii - aleargă după meditatori şi după bani pentru meditatori. Ministrul mai crede? Chiar şi nefericitul domn Hărdău a aflat adevărul! Atunci cine? Portarul de la minister, femeia de serviciu? Pe scurt, cu toţii ştim că educaţia în România e o cenuşăreasă, dar sunetul minciunii reciproce e dulce. Şi măcar de-ar fi o cenuşăreasă autentică, cu şansa recuperării de către prinţul salvator!" (Andrei Cornea, 22, 23 iunie) Scenarii folositoare şi cadavre din dulap * "Se făcea că preşedintele i-ar fi mărturisit lui Dan Voiculescu că miercuri, la moţiunea de cenzură, seduse cu promisiuni de putere, PC, PSD şi UDMR ar urma să răstoarne cabinetul Tăriceanu şi să treacă România prin focul şi sabia instabilităţii politice. O fi fost Traian Băsescu marinar, dar voce de sirenă are cam cîtă e şi credibilitatea autorului scenariului. Transmisă pe cale orală, povestea lui Dan Voiculescu a ajuns în ziare. Dacă liberalii l-au crezut sau nu pe cel care, spun cunoscătorii, a încercat fără succes să-i ofere şi lui Băsescu ajutor împotriva lui Tăriceanu, nu ştim, dar scenariul li s-a părut probabil folositor. Din două motive: confirmă mitul preşedintelui imprevizibil, factor de precaritate politică, şi îl îmbogăţeşte, prin comparaţie, pe prim-ministrul cu atributele echilibrului, moderaţiei. Pertinent pentru că e construit pe resentimentele reale şi reciproce dintre Băsescu şi Tăriceanu, scenariul ne îndeamnă să-l simpatizăm pe premier, ca victimă a unui preşedinte capabil să sacrifice totul, inclusiv integrarea europeană a României, pentru a-şi atinge scopurile de putere. Schema nu e nouă, a mai fost folosită şi de fostul premier Adrian Năstase pentru a se defini ca reformist în opoziţie cu tătucul mineriadelor, comunistul Ion Iliescu." (Ioana Lupea, Evenimentul zilei, 27 iunie) * "De fapt, în viaţa politică, partidul lui Voiculescu nu s-a simţit nicicînd acasă. Mereu a fost nevoit să cînte la alt colţ de masă, după alte solfegii politice. Pentru că singurul program politic a fost programul televiziunii sale. Voiculescu a devenit vizibil doar cînd s-a căţărat pe antena sa, trîmbiţînd că ne vrea binele. Din punctul său de vedere, este un profesionist al binelui colectiv. De decenii ne face bine, că vrem sau nu. Nu e de mirare că spune azi că nu are nimic să-şi reproşeze, că a fost un cetăţean onest, un bun român. Că ne-a făcut binele. Ce bine ne-o fi făcut dl Voiculescu e greu de ştiut astăzi. În ciuda acceselor de moralism ale lui Dan Voiculescu şi ale tovarăşilor săi, mulţi dintre ei cu dosare penale sau aflaţi în urmărire, bănuiţi de diverse fraude, toate partidele care s-au asociat ori au împărţit pur-şi-simplu masa parlamentarilor cu Partidul Conservator au simţit nevoia să-şi ducă mîna la nas. Oamenii lui Voiculescu aduceau de la ei de-acasă nişte mirosuri trăznitoare. Poate de la cadavrele din dulap. Sau de la mizeria împinsă sub covorul roşu. Au fost trimişi, discret sau pe faţă, să se spele mai bine, dar ce să-i faci, cum spunea şeful lor, ei nu vor să rămînă acasă, aşadar ar trebui să-i acceptăm la duş, la noi în casă, ori să îi lăsăm nespălaţi, măcar aşa îi depistăm mai uşor. Problema e, pare-se, că, pentru Voiculescu şi ai lui, singurul fel de a se întoarce acasă ar fi întoarcerea în timp". (N.C. Munteanu, Ziua, 27 iunie)
