Întîrzieri

Publicat în Dilema Veche nr. 376 din 28 aprilie - 4 mai 2011
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

● În Jurnalul lui Gide, chiar în ziua în care diaristul împlineşte 77 de ani: „Nici măcar în tine însuţi nu e bine să întîrzii“. De ce? Poţi vedea acolo fel de fel de creaturi înspăimîntătoare, adormite sau amorţite, larvele unui sine pe care nu-l ştii şi nici nu vrei să-l ştii. Ţi se poate face frică de tine însuţi, de golul acela întunecat, plin de omizi oarbe, umede şi nemişcate...

● Nu e bine să întîrzii nicăieri. Să-ţi respecţi mereu condiţia supremă de trecător, să ai grijă mereu ca aerul din jurul tău să nu se împietrească, ca aripa din sufletul tău să nu anchilozeze. Mentorul meu, omul pe care îl admir cel mai mult, spune că nu a putut să întîrzie într-o funcţie mai mult de doi ani. Rîd. Are dreptate. Acum e din nou „pe baricade“. Nu mai mult de doi ani, îmi spun în sinea mea. De la el am primit cele mai bune sfaturi din viaţa mea adultă. Mi-a spus odată: „Nu te lua niciodată foarte în serios. Fă cu seriozitate treaba pe care te apuci să o faci, dar păstrează mereu un zîmbet interior şi miră-te mereu de locul în care ai ajuns“. Zîmbetul interior, am înţeles nu mult mai tîrziu, este un fel de metodă de a-ţi păstra libertatea. Zîmbetul interior te face să pleci mai uşor dintr-un loc în altul, te fereşte de pericolul de a întîrzia prea mult într-un loc. Zîmbetul interior te împiedică să te ataşezi de lucruri care nu-ţi aparţin, precum acest cabinet somptuos, acest Mercedes negru cu geamuri fumurii, acest telefon alb cu stemă aurie încrustată, acest şofer care-ţi duce geanta... Zîmbetul interior te ţine în tine însuţi atunci cînd împrejurările te îndeamnă să-ţi depăşeşti conturul, gonflîndu-ţi sinele, şi te ajută să ieşi rapid din tine însuţi cînd şi aici ai zăbovit prea mult. Zîmbetul interior prescris de mentorul meu este ca usturoiul: (re)echilibrează raporturile dintre sine şi lume, indiferent de partea în care se produce dezechilibrul. De fapt, te păzeşte de pericolul întîrzierii.

● Am întîrziat, odată, în faţa unei cofetării. Eram mic, aveam, poate, 6 ani. Mă fascina sucul de portocale cu bule înţepătoare din sticla umflată la mijloc ca o spălătoreasă voinică. Priveam cu nesaţ, în vitrina cofetăriei, sticla de suc. Era cel mai frumos galben pe care l-am văzut în viaţa mea. Un galben vital, intens, robust şi răcoritor. Priveam galbenul acela... Am întîrziat privindu-l. Cofetarul a ieşit şi a tras cu putere grilajul. Fierul a izbit violent fierul. M-am speriat şi m-am dat doi paşi în spate. Grilajul coclit confiscase sticla de suc galben. Dintr-odată, sticla de suc îşi pierduse calităţile – era umilită şi desacralizată într-un prizonierat trist. Apucată de gheara urîtă a zăbrelelor, era confiscată de o umbră mediocră. Nu m-a mai atras, nu mi-a mai plăcut. Am plecat acasă abătut. Aveam, încă, în mînă moneda de 3 lei pe care mi-o dăduse mama ca să-mi cumpăr un suc înţepător de portocale de la cofetăria din Piaţa Anton. Întîrziasem în admiraţie atît de mult, încît consumul a devenit imposibil. A fost o lecţie timpurie, pe care abia acum îmi fac iluzii că o înţeleg.

● Am prieteni cu puseuri de cinism care frizează nazismul. Unul dintre ei îmi spune, sacadat şi rece ca o mitralieră, că A. „şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul!“, „ar trebui să ne lase!“, „ce tot întîrzie pe-aici?“, „să plece toţi boşorogii!“, „dac-ar fi după mine aş face curăţenie în doi timpi şi trei mişcări – boşorogii afară!“. Acum 30 de ani, A. era un nume mare. După 1989, renumele i-a adus fotolii şi onoruri. Şi astăzi, pentru unii, e încă un nume mare. Se pare că a comis o greşeală, a întîrziat cam mult în scaunul său. Dar asta nu e nimic faţă de altă mare întîrziere a lui A. – întîrzierea într-un sine festivist, construit pe iluzia că onorurile şi statuile chiar au o realitate lăuntrică, solidă. Acum, mi-e milă de A. Nu pot să-i spun asta prietenului meu. Elanul său de arhanghel dezlănţuit şi credinţa sa viguroasă în juventism sînt indestructibile, iar eu aş risca să par retrograd. Prietenul meu are vîrsta mea. În 1990 vorbea la fel, convins fiind că „boşorogii“ ţintuiesc România locului şi îi strică lui destinul. La fel vorbea şi în 1996, şi în 2000, şi în 2005. Prietenul meu întîrzie prea mult într-o idee. Acum, are fire albe-n păr, dar nu renunţă la convingerea lui. Şi el e la fel de ridicol ca şi A., pe care îl vrea „Jos“ în continuare. Nu-i spun asta, dar, iată, o scriu aici.

● Leo nu a mai întîrziat printre noi. Ştiam că e bolnav, dar aflasem cît de gravă e boala lui cu o lună înainte să moară. M-am speriat cînd am aflat în ce stare se afla. Am citit în presă multe evocări îndoliate. Toate, foarte frumoase. Am vrut să scriu şi eu ceva despre el, despre prietenia noastră, despre taclalele noastre telefonice de duminică dimineaţa, despre admiraţia pe care o aveam pentru estetismul său rafinat, pentru erudiţia sa, pentru felul în care îşi iubea contemporaneitatea. Despre ultima noastră conversaţie mai prelungită în care îmi explica de ce e bine să citeşti Beckett (pe care îl adora), şi în franceză, şi în engleză. Sau despre ultima noastră întîlnire, la premiera unui film românesc, unde nu am avut timp decît să ne salutăm şi să ne promitem, pe fugă, că ne vom revedea pe îndelete, cîndva. Nu am putut să scriu. Nu ştiu de ce. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să revăd (a zecea oară, cred) acel genial Ballet for life făcut de Maurice Bejart în 1997. Un spectacol de geniu, pe muzică de Queen şi Mozart, dedicat memoriei celor care nu au întîrziat printre noi suficient, precum Freddie Mercury şi Jorge Donn. Costumele dansatorilor sînt create de Versace.  

● Să ştii că trebuie să pleci, să ştii cînd să pleci, să ştii să ştii să pleci... Singura slăbiciune pe care ţi-o poţi permite este nostalgia de după plecare.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.