Interlocuitor

Am auzit, de curînd, într-un interviu, o formă care părea un simplu

o greşeală de pronunţare produsă din neatenţie:

. Forma aparent accidentală are totuşi în Internet sute de atestări, ceea ce arată că ciudăţenia lingvistică – încă neconsemnată, din cîte ştiu, de lucrările normative – are oarecare răspîndire în uzul neîngrijit al limbii actuale. Încă nu o găsim în paginile marilor ziare, dar e prezentă pe diferite site-uri, uneori însoţită de alte neglijenţe de redactare: „Iată că discuţile

noastre de week-end continuă şi în acest an, avîndu-l ca

pe primarul L. M.“ 

(

); „

: – Ai nevoie de ceva acolo, rezolvăm. S.U.: – Da, mă, joacă cu Ceahlăul.

: – Rezolvăm.“ (

); „GB Company îşi atribuie poziţia de

şi consultant al firmelor agricole pentru a le ajuta în decizii importante“ (

); „în timpul unei conversaţii este nepoliticos să-l apuci de rever sau de nasture pe

“ (

); „Nu aveţi un

cu care să comunicaţi în orice moment“ (

) etc. Forma apare, ironie a sorţii, în autoprezentări prin care vorbitorii vor să facă o cît mai bună impresie, recurgînd la clişee şi preţiozităţi: „pot comunica cu un grad de fluienţă

şi spontaneitate care face posibilă comunicarea normală cu un

“ (

); „altruistă, dornică de cunoaştere în varii domenii şi mai ales în cunoaşterea unor oameni de valoare de la care să le sorb cuvintele pt a le inspira pe ale mele spre întoarcerea către

“ (

). O singură dată forma s-a rătăcit chiar pe o pagină oficială – a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova: „Dl Ministru Bumacov l-a asigurat pe

său că va oferi tot suportul posibil în implementarea acestor proiecte“ (

). 

Forma în cauză pare a fi un caz clasic de „etimologie populară“, respectiv de asociere, nemotivată logic sau etimologic, pe care vorbitorii o stabilesc, inconştient sau conştient, pe baza unei asemănări de formă, între un cuvînt cu care nu sînt familiarizaţi şi altul mai bine cunoscut. De multe ori cuvintele-capcană sînt termeni culturali, chiar livreşti, împrumuturi mai mult sau mai puţin recente din limbi străine – pe care vorbitorii le apropie forţat de alte cuvinte, standard sau populare. Apropierea poate avea efecte semantice sau/şi fonologice: termenului mai puţin cunoscut i se atribuie un sens al cuvîntului mai cunoscut, sau i se poate chiar modifica aspectul fonetic şi grafic. Cuvîntul modern

pare a fi fost apropiat de unii vorbitori de mai vechiul

, ceea ce nu a influenţat sensul (foarte diferit) al celui dintîi, dar i-a modificat forma. 

Majoritatea dicţionarelor noastre indică pentru substantivul

o sursă imediată franceză (fr.

), eventual şi italiană (it.

). Oricum, termenul e unul internaţional, de origine latină, întărit în uzul actual şi prin intermediul limbii engleze (engl.

). Cuvîntul este foarte folosit în ştiinţele comunicării, dar şi în limbajul jurnalistic (cu referire la interviuri, declaraţii etc.); de fapt, a intrat în registrul standard. Se poate stabili destul de uşor legătura sa etimologică şi semantică cu alte cultisme sau termeni de specialitate care provin în ultimă instanţă din verbul latinesc

, „a vorbi“:

etc. Cuvîntul

are cu totul altă sursă: e un derivat de la verbul

un vechi împrumut din maghiară (magh.

), cu varianta iniţială

apropiată prin etimologie populară de cuvîntul loc. 

e un cultism nu foarte recent: era deja atestat în secolul al XIX-lea (la Odobescu: „Acestea mi le spunea cu foc

meu“). Dicţionarul latinist al lui Laurian şi Massim, din 1876, cuprindea nu numai forma

– „care se amestecă în vorbire, care conversă cu altul“, dar şi verbul

„a vorbi între“, substantivul

şi adjectivul

„limbut, flecar“.

va fi apoi înregistrat în dicţionarele din prima jumătate a secolului al XX-lea: Şăineanu 1929 (cu explicaţia „cel ce convorbeşte cu altul“) şi Scriban 1939 („conversator, care vorbeşte cu altu“).

Culmea, în dicţionarul academic al lui Sextil Puşcariu (DA, Literele F-I, 1934) este consemnată chiar forma

, explicată ca greşeală de tipar într-un text al lui Ion Ghica. De fapt, dacă zilele trecute n-aş fi auzit clar un i parazitar în forma rostită a cuvîntului, aş fi crezut că sutele de exemple actuale reprezintă doar o stranie acumulare de erori de tipar şi de tastare. 

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice