Intelectuali în lumea lui Gâdea (II)

M-am întîlnit de multe ori cu spaima, cu sentimentul incandescent al urgenţei ori cu isteria sufocantă. Mi s-a spus, adesea, că sîntem pe marginea prăpastiei, la jumătate de pas de abis şi că felul în care cred că trebuie să răspund(em) este inadecvat. De aceea, nu m-ar mira să aud că sugestia mea din finalul articolului de săptămîna trecută a stîrnit exasperări. Ziceam acolo că singura atitudine care se poate opune mizeriei agresive de gen Gâdea este bunul-simţ şi, după o expresie a lui W. James, varianta lui dansantă, umorul. „Nu vezi, domnule, că ăştia ne omoară şi tu îi dai înainte cu bunul-simţ şi umorul!“ mi s-a strigat de multe ori în ultimii ani. Prima constatare (de bun-simţ?) pe care pot să o fac este că nimeni nu ne-a omorît. A doua este că anume în această stare mentală se originează răul: convingerea că sîntem într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte în care viaţa şi moartea sînt luate la propriu. Trecînd prin destule asemenea momente, în care mulţi oameni strigau panicaţi că totul se prăbuşeşte şi (îmi) reproşau că fac(em) figura celor care vorbeau despre sexul îngerilor în Sfînta Sofia, în timp ce zidurile Constantinopolului cădeau sub furia cuceritoare a necredincioşilor, vă rog să-mi acordaţi micul şi nesemnificativul privilegiu al experienţei – măcar atît. Din interiorul acestei experienţe, pledez în continuare pentru soluţia de a răspunde cu bun-simţ şi umor, violenţei abjecte. Cu cît sînt ei mai grobieni, cu atît trebuie să fim noi mai eleganţi, cu cît sînt ei mai obraznici, cu atît trebuie să fim noi mai decenţi, cu cît viscerele lor sînt mai spasmotice, cu atît umorul nostru trebuie să fie mai briant.

Să gîndim prin excludere. Cînd se săvîrşeşte la adresa ta o mizerie în genul Antena 3, ce ai putea să faci? Teoretic, ai trei variante. Prima: să ignori. De acord, nu este o soluţie de lungă durată. Ei insistă şi, la un moment dat, trebuie să replici.

A doua: să le răspunzi pe măsură, să intri în competiţie cu ei, să fii mai tare decît ei. Dau ei de pămînt cu tine, dai şi tu de pămînt cu ei. Te înjură ei, îi înjuri şi tu. Te scuipă, îi scuipi. Te lovesc murdar, loveşti murdar. Te iei la cafteală cu ei. E o variantă – pentru cei care cred că pot fi mai mizerabili decît sînt ei. Precizez – e o variantă care are unele avantaje dovedite de istorie. Problema acestei variante nu este aceea că s-ar putea să nu poţi să fii mai mult decît ei, ci aceea că, după ce cîştigi confruntarea, constaţi că preţul plătit a fost prea mare: ai ajuns exact ca cei pe care îi deteşti.

A treia variantă: să le replici decent, din interiorul bunului-simţ, folosind umorul (nu umoarea!) în toate spectrele sale (ironie, sarcasm etc.).

Aceste trei tipuri de atitudine corespund, de fapt, unor structuri diferite de personalitate. Dacă eşti, de felul tău, senin, placid şi superior, sigur pe tine şi poţi trăi doar cu ochii la cer, nu merită să-ţi strici „karma“ pentru nişte derbedei. Totul e să te ţină balamalele! Dacă eşti un tip coleric, polemic, confruntaţional, ai nevoie de adrenalina scandalului ca fumătorul împătimit de ţigară, atunci soluţia este să te arunci pe ei. Dau ei, dai şi tu. Strădania unică trebuie să fie să dai mai tare. Singurul lucru predictibil din acest scenariu în care zboară pumnii în toate părţile este lunga sa durată. Şi în acest caz, totul e să te ţină balamalele! Dar, după cum intuiesc eu, mai toţi cei care citesc acest colţ de pagină nu sînt nici genul cu totul intangibil, plutitor la altitudini dincolo de alonja tunurilor cu rahat al Antenei 3, dar nici genul Badea pe invers. Aşadar, sînt(em) genul de oameni care preferăm replica inteligentă şi civilizată, în faţa brutalităţii. Replica de bun-simţ nu pare, la prima vedere cel puţin, adecvată atacului abject, dar ea este adecvată celui atacat, celui care dă replica. Este infinit mai important să păstrezi adecvarea cu tine însuţi, decît să faci tot ce poţi ca să fii adecvat lui Gâdea. Undeva, în profund, adevărata încercare a cuiva care ajunge ţinta unor Gâdea – Badea este să-şi păstreze sănătatea interioară, igiena sufletească şi echilibrul lăuntric în faţa unei agresiuni brutale. Aşadar, este, din toate punctele de vedere, bine să îi replici lui Gâdea aşa cum eşti tu, nu aşa cum e el!

Mai e ceva important de spus, în context. Nu speraţi la nici un ajutor din partea instituţiilor publice! Nu pentru că ar fi neputincioase. Că nu sînt. Au la îndemînă întregul instrumentar legal ca să ne protejeze de asemenea mizerii. Dacă vor, pot opri mizeria din presa televizuală imediat. Motivul real pentru care nu o fac este că, pe fond, în sufleţelul lor, cei care concretizează instituţia care trebuie să te apere de Gâdea îl plac pe Gâdea. Iar motivul strategic este că, fiind instituţii politizate, acestea înţeleg rostul tactic al tunurilor de dejecţii în „lupta“ cu cine o fi. Acum – cu Băsescu. Mîine – cu altul. Prin urmare, din punctul de vedere al eventualei protecţii de care societatea ar trebui să se bucure din partea instituţiilor sale în privinţa abjecţiei de la televizor, cetăţenii trebuie să ştie că se află în plin Vest sălbatic. Dacă nu se protejează ei singuri, nu-i protejează nimeni! Există, fireşte, şi varianta chemării în judecată. O recomand şi pe ea, cu menţiunea că e nevoie de avocaţi buni şi de îndelungată răbdare.

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

Citiţi prima parte a articolului aici.