E oficial: închisorile care nu existau au fost desfiinţate. Noul director al CIA, Leon Panetta, a anunţat că CIA nu mai operează în "spaţiile negre" puse ici şi colo la dispoziţia ei, acestea urmînd a fi dezafectate. Administraţia Bush autorizase activitatea acestor închisori secrete pe teritoriile unor ţări aliate din Europa de Est, Asia şi Africa. Echipe de anchetatori delegate de Consiliul Europei au cercetat şi au adus la lumină unele detalii concrete privind existenţa unor centre de detenţie, destinate deţinuţilor suspecţi de activităţi teroriste, acolo fiind permise metode de interogare şi presiuni fizice şi psihice interzise pe teritoriul Statelor Unite. Rapoartele europene care scoteau la lumină aceste realităţi au fost negate, la început, atît de autorităţile americane, cît şi de preşedinţii europeni vizaţi (Kwasniewski, Iliescu, Băsescu " International Herald Tribune, 7 iunie 2007). Pe această hartă clandestină mai figurau Pakistanul, Afganistanul, Egiptul. Informaţiile au fost documentate şi de Human Rights Watch, şi de ziare americane importante. În cele din urmă, preşedintele Bush jr. a admis existenţa centrelor "clandestine", a justificat necesitatea lor prin caracterul ireductibil al convingerilor fundamentaliste şi a promis că o să le desfiinţeze. Nu a adus nici o dovadă care să-i confirme intenţiile. Dezvăluirile greu de contrazis despre abuzurile de la închisoarea irakiană Abu Ghraib şi neputinţa de a obţine o condamnare împotriva celor ajunşi în faţa unui complet de judecată au contribuit mult la imaginea unei supraputeri incapabile să-şi utilizeze în mod raţional superioritatea. Şi ar intra în calcul, în primul rînd, superioritatea morală. Propaganda oficială a susţinut că războiul împotriva Irakului a fost declanşat pentru a da o şansă democraţiei. Dacă mărturiile foştilor deţinuţi sînt adevărate, ceea ce au trăit cei închişi nu are nimic comun cu democraţia, cu drepturile omului, cu civilizaţia. Lucru ştiut şi de cei care au comandat şi permis interogatoriile. Altfel nu se explică ordinul Pentagonului de a distruge toate notele scrise luate în timpul mărturiilor, pentru că prin lectura lor s-ar fi putut afla cum au fost obţinute. Măsura e cu dus-întors: deţinuţii nu se pot apăra făcînd trimitere la condiţiile de detenţie, dar nici acuzarea nu poate folosi declaraţiile lor ca probă. Administraţia Bush a decis să nu aplice Convenţia de la Geneva privitoare la prizonierii de război celor bănuiţi de acţiuni sau proiecte teroriste, iar specialiştii în contraterorism afirmă că orice măsură este justificată dacă e folosită pentru salvarea vieţii unor nevinovaţi. Cînd deţinuţii colaborau cu anchetatorii, erau răsplătiţi, printre altele, cu proiecţii cinematografice de noapte: Marwan Jabour, bănuit că ar fi finanţat Al-Qaeda, a văzut într-o asemenea noapte Titanicul. A fost una dintre promisiunile fără echivoc ale campaniei electorale a lui Obama: desfiinţarea închisorii de la Guantanamo şi a celorlalte facilităţi de detenţie folosite de CIA. Recentul ordin împlineşte această promisiune şi condamnă implicit metodele de interogatoriu brutale şi dure, atent detaliate şi incluse în manualele distribuite de CIA anchetatorilor. Sînt ani de cînd nu s-a produs vreun atac terorist spectaculos, ceea ce nu înseamnă că primejdia a dispărut. Iar cînd şi dacă se va produce, CIA va fi aspru condamnată pentru că nu a ştiut de el şi nu a folosit orice metodă pentru a-l preveni. Dar poziţia SUA în lume depinde atît de capacitatea acestui stat de a se apăra de duşmani, cît şi de metodele prin care îşi asigură invulnerabilitatea. Aşa cum spunea corespondentul BBC, Kevin Connoly, problema esenţială pentru administraţia Obama "e politica faţă de suspecţii capturaţi, nu clădirile unde sînt încartiruiţi". Scufundarea "Titanicului" le poate spune mai mult teroriştilor decît şi-au imaginat autorii filmului.