În turul II: Rousseau vs Hobbes

Acest articol a fost scris cu cîteva zile înaintea primului tur al prezidenţialelor franceze, dar, conform calendarului editorial, va fi publicat cu cîteva zile înaintea celui de-al doilea tur al acestor alegeri. În acest moment, un singur lucru e cert: că în turul al II-lea se vor confrunta François Hollande (PS) şi Nicolas Sarkozy (UMP). Campania electorală franceză este un spectacol politic de primă mînă. Există un rafinament meridional al politicii franceze, o subtilă intensitate a replicilor, declaraţiilor şi sloganelor, un amestec de temperamente care se etalează în toată amplitudinea lor, în fine – un parfum puternic şi absolut unic al curselor electorale spre Élysée. Chiar şi cei nemulţumiţi – nu sînt puţini cei care se plîng de faptul că disputa electorală nu se referă deloc la problemele reale, de fond, ale economiei şi societăţii franceze – recunosc, totuşi, că asistă la o campanie electorală cu miză enormă, nu doar pentru Franţa, ci şi pentru Europa. Unghiurile din care se discută competiţia electorală sînt, în Franţa, dintre cele mai diverse. Despre unul dintre ele voi povesti acum.

Nu ştiu cîţi dintre cititorii acestui colţ de pagină cunosc mensualul Philosophie Magazine. O revistă cu un asemenea titlu, vă vine să credeţi sau nu, se vinde în medie în 40.000 de exemplare prin 10.000 de puncte de difuzare a presei din Europa francofonă şi Canada. Revista se adresează cititorilor curioşi intelectualmente, dar neiniţiaţi în filozofie, practică o abordare cît se poate de insolită a temelor filozofice majore în perspective cît se poate de concrete. Practic, temele zilei (politice, sportive, sociale, economice etc.) sînt abordate din unghiul cel mai accesibil al filozofiei. O filozofie vulgarizată, desigur, cu precizarea că „vulgarizare“, în context, desemnează demersul de a răspîndi într-o formulă cît mai accesibilă cunoştinţe şi informaţii către cît mai mulţi oameni. Printre altele, revista este faimoasă şi pentru coperta ei. La fiecare număr, coperta e incitantă şi inteligentă, neobişnuită în ansamblul celorlalte reviste de pe tarabă. Numărul din aprilie 2012 nu dezminte reputaţia revistei. Coperta titrează flamboaint „Rousseau contre Hobbes. Le vrai duel de la présidentielle“ şi deasupra titlului apar, umăr la umăr, haois photoshopate, portretele bine-cunoscute ale celor doi mari filozofi, doar că sub peruci şi deasupra gulerelor de epocă se văd chipurile celor doi candidaţi de azi. Fireşte, chipul lui Sarkozy e inserat în portretul lui Hobbes, şi chipul lui Hollande în portretul lui Rousseau. Dosarul temei e scris alert, cu pasaje atent decupate din discursurile mai noi sau mai vechi ale celor doi candidaţi, puse în oglindă cu ideile bine ştiute susţinute în marile lor opere de cei doi titani ai gîndirii politice, respectiv. S-ar putea spune că revista face campanie pentru Hollande. Dosarul mai conţine rezultatele unui interesant studiu sociologic care duce la concluzia că francezii sînt, mai degrabă, rousseauişti decît hobbesieni, deşi admit că lumea în care trăiesc e mai degrabă hobbesiană decît rousseauistă. În plus, Rousseau e prezentat ca o figură luminoasă, care acordă încredere celor din jur şi are o viziune optimistă asupra lumii, cu o gîndire cooperativă şi cuprinzătoare, în vreme ce Hobbes apare cam neptunian, cu o gîndire feroce şi nemiloasă, competitivă şi agresivă, şi cu o viziune deplin pesimistă asupra omului, care e nici mai mult, nici mai puţin decît o fiară. Nu e lipsit de semnificaţii şi faptul că, pe coperta mai sus descrisă, Rousseau-Hollande poartă o tunică albă, iar Hobbes-Sarkozy ceva ca o reverendă neagră. Interesant în această abordare a duelului dintre cei doi lideri politici francezi este că, în dosarul temei, se găseşte un loc şi pentru François Bayrou, un centrist decent care nu pare a avea şanse să treacă de primul tur, dar din a cărui zestre electorală atît François Hollande, cît şi Nicolas Sarkozy speră să recolteze voturile cîştigătoare. Pentru autorii de la Philosophie Magazine, Bayrou e un fel de John Locke. Şi în cazul lui, atribuirea se bazează pe asemănarea declaraţiilor şi atitudinilor politice ale lui Bayrou cu tezele lui Locke, analizată în vreo două paragrafe în corpul revistei. Aşadar, din perspectiva filozofiei, meciul final al prezidenţialelor franceze se va da între Rousseau şi Hobbes, iar decisive vor fi voturile susţinătorilor lui Locke.

Inevitabil, orice prieten căruia îi povestesc despre această abordare a campaniei franceze se duce, neinspirat, spre situaţia României. La început, încearcă să atribuie finaliştilor ultimelor prezidenţiale dîmboviţene chipuri filozofice. Imposibil! Rezultatul e ridicol. Cu ce filozof să zici că seamănă Traian Băsescu, Mircea Geoană sau Crin Antonescu, fără să rîzi ţinîndu-te de burtă? Apoi, prietenii mei încearcă să le atribuie celor mai probabili protagonişti ai viitoarelor prezidenţiale chipuri filozofice. La fel, e cu neputinţă.