În dicționarele portugheze a fost introdus adjectivul „pelé“, care desemnează pe cineva cu calități extraordinare. Noi am putea avea un echivalent al lui „pelé“?

La noi nu merge. E dat. Termenul de „hagi“ e dat dinainte de a exista Hagi, ţine de cele sfinte, de pelerinaj, alte poveşti. Poate „gică”? Dar nu prea ţine, e forţat, aşa cum e şi adjectivarea lui Pelé, de fapt expresia imposibilei despărţiri de un om care a definit o ţară şi mai multe generaţii. E, pînă la urmă, asigurarea că numele lui nu va fi pus la păstrare în cămările minţilor, căci de uitat nicicum, ci va fi mereu viu, folosit în limba curentă, păstrat în viaţă de suflul fiecărui om care îl va rosti ca pe oricare cuvînt comun, „Eşti un pelé!”, „Am vrut să-l alegem pe cel mai pelé dintre noi”, „Aşa pelé nu mai găseşti”. Cumva, chestia asta exista de mult, de cînd unii dintre noi erau copii, „Ce, bă, te crezi Pelé?!” se putea auzi pe maidanul dispărut către unul care nu dădea drumul la minge încercînd să dribleze pe toată lumea. Diferenţa e că puneam accentul pe primul „e”. Ce ştiam noi?... Uite, am găsit ceva apropiat şi pe aici. Cînd un jucător trage de la mare distanţă şi mingea străbate aerul către un gol spectaculos aproape fără să se rotească se spune că e un şut „à la Hagi”, cu referire la golul său cu Columbia la Cupa Mondială ’94. Poate atunci cînd Hagi nu va mai fi se va inventa un cuvînt plecînd şi de la numele lui. Hagios, de exemplu. Rimează cu Agios. Fac cum fac şi tot la sfinţi ajung. Ăia care te mănîncă pînă la Dumnezeu. Căci pînă la adjectivarea unui nume mare avem parte de vulgarizarea din cealaltă direcţie, a peiorativului, neseriosului, nedemnului de stimă. Aşa a apărut termenul de „becalism”. Caracterizează ieşiri din norma comportamentală, descrie un derapaj, o „luare de cap” deşi comportă, paradoxal, şi o pojghiţă de uimire neutră, de acceptare a uneia dintre legile acestui pămînt pe care pot călca tot felul de fiinţe bizare, precum înainte de Potop. Noi nu ne definim prin excelenţă în aceste vremuri, ci prin excentric. De aceea intră în limbajul comun referinţe la excepţionalul trivial mai degrabă decît la cel astral. E mai distractiv. E o zonă în care putem excela, aceea a bancului amar, căci, la fel ca în sport, e nevoie de mult antrenament. Şi noi avem gîrlă.