În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?

Dacă întrebarea era despre Iorgulescu, tatăl şi fiul, răspunsul era mult mai simplu, valabil timp de 15 ani şi 8 luni. Cu executare. În partea cealaltă, povestea e doar fotbalistică şi, prin comparaţie, la Hagi & Son nu e nici o furtună tropicală, cel mult un vîrtej de praf în debara. Hagi tatăl a scos paloşul verbal la Iordănescu fiul pentru că nu l-a pus pe o listă preliminară de convocări la echipa naţională pe Hagi fiul, Iordănescu tatăl neavînd, pînă la momentul aşternerii acestor rînduri, nimic (încă) de zis. Aşa e în fotbal, e despre rubedenii şi cumetrii. Pentru conformitate, şi eu sînt fiul unui fost jurnalist, dar prezumţia de pile s-a prescris la mine acum 37 de ani. În povestea cu familiile de fotbalişti, Hagi cel mare a făcut scandal pentru că Ianis nu a fost mîngîiat măcar cu o chemare teoretică, gest de încurajare după un an de accidentare şi o reintrare timidă, în doze homeopate, la joc. Cuvintele au fost aspre. „Înseamnă că Ianis nu e important pentru Edi Iordănescu. Am fost la Rangers și mi-au zis că sînt «tatăl lui Ianis». Deci Ianis e deja consacrat. Ianis are deja personalitate. Ianis e deja cineva în lume. Nu uitați că reprezintă România, ca taică-su. E același brand în lume.” Stăm un pic. Respirăm. Analizăm. E un caz de transfer de personalitate. Hagi alege să se identifice cu fiul său, adică să-i transfere toate meritele sale, ba chiar şi mai mult, să spună că deja e umbrit de personalitatea copilului său. Hagi vorbeşte în termeni dinastici, căci nu degeaba a fost supranumit „Rege”. Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”. Hagi acela, locul 4 în ierarhia Balonului de Aur 1994, omul golurilor fantastice cu Columbia şi Argentina, comandantul celor patru calificări consecutive la turnee finale (pentru noi sînt precum piramidele la egipteni), idolul turcilor şi numele cu care deschizi toate zîmbetele şoferilor de taxi de la Istanbul la Buenos Aires. Din această perspectivă, să nu îl convoci măcar preliminar pe Ianis, care deocamdată nu a realizat nimic epocal în carieră, e o crimă de lezmajestate. Un afront. Unii necunoscători se vor interesa cîţi ani are „copilul” care e subiectul tărăşeniei. Aflînd că va face 25 în 2023, ar putea întreba, naivi, de ce la vîrsta asta vorbeşte – Dumnezeule! – tat-su în numele lui?! Dar asta ar însemna că am scris degeaba toată această polologhie. Îmi asum.