În căutarea inamicului comun

Publicat în Dilema Veche nr. 194 din 28 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Primul secretar general al NATO, lordul Hastings Ismay, spunea la începutul anilor ’50 că scopul organizaţiei este acela de a ţine America "înăuntru", Germania "jos" şi Rusia "în afară" (to keep America in, Germany down and Russia out) în arhitectura de securitate a Europei. Astăzi aceste cuvinte mai sînt citate doar pentru a arăta, glorios, că NATO şi-a îndeplinit misiunea. Însă vorbele lordului, pe cît de adevărate atunci, pe atît ar trebui să ne îngrijoreze astăzi. Alianţa Nord-Atlantică avea un scop care putea fi enunţat atît de simplu şi de clar. Astăzi, nu mai e aşa. În interiorul şi în jurul Alianţei, aliaţii şi aspiranţii văd diferit rostul organizaţiei şi asta duce, inevitabil, la o pierdere sensibilă de forţă. America şi Marea Britanie vor ca NATO să asume profil global, să lupte în Afganistan, să intervină în crize umanitare africane şi să patruleze pe mări nesigure. Franţa şi Germania vor ca NATO să rămînă ceea ce a fost de la bun început: o organizaţie dedicată apărării Europei, în jurul faimosului articol 5 din tratatul constitutiv, conform căruia orice atac asupra unui membru atrage automat reacţia întregii Alianţe. Noii membri (printre care şi România) văd în NATO, mai ales, şansa rezolvării cu "muşchi" americani a situaţiei de securitate regională: România presează NATO pentru o acţiune concertată la Marea Neagră, Bulgaria şi viitorii membri (Croaţia, Albania, Macedonia) au grija Balcanilor, ţările baltice caută apărare sigură de coşmarul rusesc etc. În frazeologia "noului NATO", se tot repetă că Alianţa se bazează pe valori comune: democraţie, libertate, stat de drept etc. E adevărat, dar, din cîte se pare, e insuficient. Am crezut şi eu, ca orice est-european ieşit de tînăr de sub comunism, în soliditatea alianţelor de valori. Mai ales cînd valorile sînt dintre cele mai nobile. Nu eram cu totul naiv. Credeam că valorile apropie nu doar printr-o solidaritate axiologică, ci printr-o solidaritate de interese, căci, mi se părea, valorile comune produc interese comune. Nu există interese mai presante decît cele fundamentate direct pe valori, aşa că nu există alianţe de interese mai trainice decît cele ale membrilor comunităţii de valori. Credeam în validitatea ideii kantiene după care democraţiile nu se războiesc niciodată şi îmi spuneam că, iată, valorile democraţiei sînt valorile păcii. Şi ştiu bine că nu eram singurul. Acum cred doar în trăinicia alianţelor care se bazează pe un singur lucru: un duşman comun. Duşmanii comuni apropie incredibil - Hitler i-a apropiat de Stalin pe Churchill şi F.D. Roosevelt, deşi aceşti oameni erau, ca valori asumate şi profesate, de pe planete diferite. Inamicul comun a făcut imposibilul - a unit apa cu focul. Dacă se întîmplă să fie şi valori comune, cu atît mai bine. Dar, dacă nu există un duşman comun, valorile nu te salvează. Acum, în relaţia transatlantică există o problemă foarte profundă pe care retorica aproape propagandistică a comunităţii de valori o obnubilează, poate, cu bună ştiinţă. Avem inamici diferiţi. America spune că luptă cu terorismul. Europa nu crede chiar aşa: alte ameninţări, mai sofisticate, apasă sufletul europenilor şi ceea ce de la Washington pare a fi "lupta cu teroarea", un fel de datorie eroică în cel mai deplin sens antic al cuvîntului, dinspre partea Europei celei vechi pare a fi o luptă ideologică plină de riscuri imprevizibile la care nu merită să te expui, iar dinspre partea Europei celei noi pare a fi o luptă în care oricum nu riscăm aproape deloc şi de pe urma căreia putem "importa" muşchii atlantici pentru a ne rezolva problemele locale. Neatentă la riscuri, America a greşit fundamental în Irak. Democraţia liberală nu e pentru toată lumea, libertatea nu aduce obligatoriu pace (căci războiul nu are rădăcini ideologice, ci e înrădăcinat, odată cu Răul originar, în natura umană) şi inamicii democraţiei nu sînt uşor identificabili, după steaua roşie de la chipiu, ca pînă în 1990. Pe o terasă însorită din prăfoasa Tirana, capitala degradată a unei ţări care în curînd va fi legată de SUA, dar şi de România, prin puterea colosală a sus-numitului articol 5, A.M., unul dintre cei mai vestiţi experţi americani în studii strategice, îmi spune unde crede el că a greşit America în Irak. "Nu trebuia să ne ocupăm noi să clădim o democraţie acolo. După ce Saddam a fost spulberat cu viteza luminii de formidabila noastră armată, trebuia să predăm puterea unui general local, să-i strîngem mîna, să-i urăm succes în construirea noului stat irakian, să-i spunem că ne interesează un stat irakian stabil, că stăm cu ochii pe el şi să plecăm imediat. America ar fi rămas cu gloria unui război cîştigat rapid şi indubitabil, cu imaginea invincibilităţii şi cu suficientă forţă să liniştească Afganistanul. Mai mult, o asemenea ispravă ar fi rămas multă vreme în memoria Orientului Apropiat şi, astăzi, Iranul nu ar fi fost atît de agresiv, ştiind că putem repeta la Teheran isprava de la Bagdad. În loc să facem aşa, noi am pus soldaţii noştri să facă lucruri total nefireşti, pentru care nu erau şi e normal să nu fie pregătiţi: să construiască şcoli, să facă poliţie printre triburi, să păzească închisori şi să conducă interogatorii, să facă Parlament şi Curţi de justiţie şi să negocieze între religii. Iar pe teren, îi punem să ia cu asalt aceleaşi cartiere de cîte trei sau patru ori pe anotimp - ceea ce îl frustrează enorm pe orice militar - împotmolindu-ne în ceva ce nici noi nu înţelegem prea bine şi am ajuns, din învingători, învinşi." Aceeaşi administraţie americană împinge, acum, spre lărgirea NATO, fără să fie capabilă ca, din fruntea acestei colosale alianţe, să indice inamicul care ne sperie pe toţi cu adevărat.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.