Impulsuri

Decedat nu de mult, în ianuarie, lui Ryszard Kapuscinski i s-au dat toate onorurile meritate de cariera sa de mare reporter, de scrierile lui prin care lumea mare a devenit mai de înţeles chiar pentru oamenii mici. A scris despre 27 de revoluţii, cărţi despre America Centrală, Etiopia, Iran şi fosta Uniune Sovietică. Moartea nu e suficientă pentru a transforma o viaţă în destin, cum spunea un mare amator de ziceri definitive. Coperta revistei Newsweek, ediţia poloneză, anunţă articolul din interior unde e detaliată colaborarea lui Kapuscinski cu poliţia secretă, în schimbul căreia a primit permisiunea să călătorească şi să scrie. Cei care i-au văzut dosarul admit că în cei cinci ani de colaborare nu a produs nici un document semnificativ şi că tot ce a scris sînt rapoarte de rutină, cerute celor ce călătoreau în străinătate. Dar realitatea faptelor are mai puţină importanţă cînd este de demonstrat caracterul excepţional al actualilor conducători ai Poloniei şi compromisurile admise de toţi predecesorii lor. În anii ’80, în Polonia s-a declanşat cutremurul subteran al revoluţiilor anticomuniste din centrul şi estul Europei: a fost primul loc unde revendicările muncitorilor organizaţi au fost sprijinite de un grup de intelectuali solidari, unde Partidul Comunist a înţeles că dacă renunţă la intervenţia sovietică va trebui să trateze cu adversarii lor de la faţa locului. Nu era deloc sigur că, în contextul de atunci, o intervenţie militară sovietică le-ar putea asigura supravieţuirea, cei mai reformatori dintre comuniştii polonezi au acceptat negocierile de la Masa Rotundă, asigurîndu-se astfel pentru prima oară un coeficient de libertate unor alegeri dintr-o ţară comunistă. Restul e istorie. O istorie care la fel ca şi în alte ţări democratice este în acelaşi timp a poporului şi a fiecărui om în parte. Or, istoria oamenilor nefericiţi provoacă în Polonia tulburări importante pentru soarta democraţiei. Costurile umane ale tranziţiei au fost extrem de dureroase. Privatizarea şi competiţia produse de economia de piaţă au creat şomaj (18 % în 2005) şi cel mai mic salariu minim din Europa. "Iar cei care au pierdut cel mai mult sînt cei care au contribuit cel mai mult la victoria revoluţiei: muncitorii. Revoluţia din 1980 şi 1981 a fost probabil cel mai apropiat lucru de o adevărată Ťrevoluţie proletară»", observa într-un discurs al său, Bronislaw Geremek: "La fel cum rivalităţile dintre nobilii secolului XIX au distrus statul autonom al Ťnobilimii democratice», muncitorii din secolul XX au distrus Ťstatul muncitorilor» impus de sovietici" (Timothy Garton Ash în The New York Review of Books ). Or, acestor muncitori nemulţumiţi încearcă să le răspundă fraţii Kaczinsky printr-o lege a lustraţiei extrem de cuprinzătoare şi severă; sînt supuşi unui examen aproape toţi cei născuţi înainte de 1972 şi colaborarea lor este ca şi dovedită, tocmai pentru că s-au născut înainte de vremurile curate. E o modalitate de a deschide porţile puterii oamenilor noi, de a le face loc în faţa microfoanelor şi a camerelor de luat vederi, de a le asigura posturi în universităţi, slujbe guvernamentale, accesul în instituţii. Societatea e dominată de suspiciune şi dezgust. Proiectul fraţilor Kaczinsky de a obţine solidarizarea societăţii "noi", pentru a-i elimina pe cei vechi, speră că din această imensă purificare se va ivi o Polonie curată şi justă. Ceea ce se vede acum este o societate zguduită de conflicte, interne şi externe: figurile mitice ale Revoluţiei din 1989 - Walesa, Geremek, Michnik - consideră că valul de suspiciuni şi de răzbunări, declanşat de legea lustraţiei, limitează libertatea şi maculează demnitatea. Pe plan extern, pretenţia justificată a Poloniei de a obţine din partea Rusiei un tratament corect, în tratativele comerciale, este susţinută de celelalte ţări ale UE, din vîrful buzelor, reticente faţă de măsurile conservatoare adoptate de Guvern în alte domenii, în special interzicerea absolută şi în orice condiţii a avorturilor. Soluţiilor pragmatice - economice, sociale - fraţii Kaczinsky le preferă ideologia. Şi cum n-au la îndemînă nici o utopie constructivă, se repliază pe poziţiile intransigenţei anticomuniste, susţinute de instincte, nu de politici sau de instituţii. Decizia Curţii Constituţionale care a înlăturat multe dintre capitolele legii lustraţiei părea să amelioreze consecinţele juridice ale instinctelor dezlănţuite. Instinctele coagulează lesne majorităţi. După ce aceste majorităţi acţionează în libertate, orice dictator pare o binecuvîntare. Nu s-a experimentat încă soluţia cu doi dictatori, fraţi gemeni.