Import(anta) cultură de business

Cred că nu greşesc prea mult dacă spun că business-ul a fost şi este poarta românească cea mai larg deschisă către lume. N-am să mă refer aici la importurile de maşini sau la exportul de textile. Nu, nimic din zona tranzacţiilor comerciale. Voi viza numai infuzia de cultură a business-ului, dacă îmi este permisă această licenţă. Intrarea pe piaţa românească a multinaţionalelor n-a însemnat doar locuri de muncă, aglomerarea peisajului cu uriaşe sedii de sticlă, mai multă circulaţie pe drumuri şi fluxuri monetare complexe, ci mai ales o majoră infuzie de procese şi tehnologii, pe care mediul românesc de business l-a sorbit cu sete. Firesc sau nu, la cîrma filialelor româneşti ale firmelor proaspăt implantate aici s-au aşezat managerii străini. Uneori, doar vîrful ierarhiei a avut nume de expat. Alteori, primele două sau trei niveluri au fost acoperite din afară. Prezenţa lor fizică, cu toată expertiza acumulată pe alte meleaguri, precum şi manualele de companie, însoţite de întreg bagajul de know-how al firmei-mamă, s-au constituit în veritabile cursuri de afaceri. Sub imperativul urgenţei, pentru că nici o decizie de business nu se ia ignorînd profitul, managerii şi specialiştii români au înghiţit, uneori pe nemestecate, formule, norme, cutume şi indicatori pe care lumea occidentală i-a generat, verificat şi asimilat în zeci sau sute de ani. Suflînd în ceafa investitorilor externi, şi antreprenorii români au ciugulit cîte ceva din pattern-ul corporatist. Fie traducîndu-şi în termeni proprii ceea ce se putea citi în spaţiul public despre strategia firmei-model, fie angajînd oameni care "se hrăniseră" la masa multinaţionalei cu inteligenţă economică. Am în vedere, pe lîngă sistemele de proceduri şi procesele tehnologice sau operaţionale, rolul pe care cultura "importată" de business l-a jucat în schimbarea mentalităţii noilor generaţii de angajaţi şi manageri. Fără transformarea atitudinii faţă de muncă, în locul criteriilor de competenţă şi performanţă, ne-am risipi şi astăzi energia mimînd eficienţa sau ridicînd şmecheria la rang de artă. Astăzi, tot mai mulţi dintre expatriaţi îşi fac bagajele. Spre patrie sau spre alte colţuri ale lumii, unde apar noi oportunităţi de afaceri. Locurile lor sînt ocupate de români, care, între timp, s-au şcolit conform standardelor moderne de management. Acasă, prin intermediul celor cîteva MBA-uri înfiinţate timpuriu în parteneriat cu instituţii americane consacrate, sau în Occident, la universităţi cu renume. Instruirii în management li s-au adăugat multitudinea de cursuri oferite de companii de training, formate şi ele pe tiparul şi sub licenţe străine. În decursul acestor ultimi 18 ani, s-a creat pe ruta Occident-România o linie specială de transport, din păcate cu un singur sens deocamdată, de la Vest către Est, pentru personalităţi recunoscute ca vorbitori autorizaţi în zona leadership-ului, a inteligenţei emoţionale, a dezvoltării personale sau a marketing-ului. Faptul că în pofida preţurilor dezarmant de mari ale biletelor, lumea se înghesuie să-i asculte pe Philip Kotler, Michael Porter sau Jack Welch este semnul aceluiaşi potenţial de învăţare al românilor, căruia i se datorează progresul business-ului, fie el autohton sau francizat. Deloc de neglijat în ecuaţia importului de know-how se află bagajele pline de informaţie cu care au revenit călătorii noştri din drumurile lor prin lume. Orice întîlnire cu civilizaţia altor spaţii s-a constituit, în intervalul scurs de la Revoluţie, într-o lecţie de viaţă, de eficienţă sau de comportament. Că este vorba despre specialiştii plecaţi să înveţe sau să lucreze în străinătate, că este vorba despre episoade strict turistice sau că invocăm doar învăţăturile căpşunarilor, avem de-a face cu mai multe forme ale aceluiaşi fenomen: asimilarea experienţei occidentale în materie de civilizaţie şi afaceri. Inutil aproape să mai menţionez copleşitorul circuit al informaţiei în natură pe care presa şi Internetul, deopotrivă, l-au generat, mixînd ştiri, savoir faire şi analize într-un tot imposibil de ignorat. Îmi asum faptul că nu tot ceea ce am importat drept cultură de afaceri a avut cele mai înalte standarde, după cum îmi asum şi riscul de a-i tulbura pe cei mai sensibili dintre patrioţi, dar mi se pare corect să recunoaştem că fără importul masiv de know-how am fi încă nişte buticari mai mult sau mai puţin inocenţi.