"Îmi pare rău!"

Publicat în Dilema Veche nr. 137 din 8 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Provocat de dl Turcescu într-una din cunoscutele sale emisiuni, dl Marius Oprea observa că nu există nici un om în această ţară care să spună, public, "îmi pare rău pentru ce am făcut în comunism". Mă grăbesc să subliniez că "îmi pare rău" este mai puţin decît "îmi cer iertare", deşi există un soi de vulgată care le consideră sinonime. "Îmi pare rău" este o evaluare, o privire în urmă, o regîndire a unui gest/act conştient din trecut, este recunoaşterea unei erori, este o răzgîndire. "Îmi pare rău" înseamnă, precis, "dacă aş fi acum în acea situaţie, aş face altfel". De asemenea, "îmi pare rău" se referă şi la lucruri din afara voinţei noastre - îmi pare rău că un tînăr atît de talentat a pierit într-un accident absurd, îmi pare rău că prietenul meu se poartă aşa, îmi pare rău că autorul meu favorit a scris ceva atît de neinspirat etc. Nu îţi poţi cere iertare pentru nici una dintre aceste triste întîmplări, poate numai să îţi pară rău. În plus, părerea de rău nu este mai mult decît o părere, o evaluare subiectivă, fără lansajul responsabil spre obiectivitate sau spre empatie. "Îmi cer iertare" e mult mai profund şi mult mai mult. E personal, e proba supremă de responsabilitate, e singura cale de readucere sub gestiunea umanului a propriilor erori care, prin efectele lor, au produs răul. "Îmi cer iertare" este, deja, un cap plecat în aşteptarea graţiei, este recunoaşterea faptului că greşeala mea de ieri nu a curs în vînt, ci a produs efecte în oameni; înseamnă că privesc victimele gestului meu în ochi şi că angajez decizia lor faţă de mine, cel care le-a greşit, în sensul că mă pot ierta sau nu. "Îmi cer iertare" este atît de puternic, încît chiar dacă iertarea nu este acordată, ceva în absolut tot s-a reparat. Dacă înţeleg bine, aproape nimeni nu mai speră la "îmi cer iertare" din partea celor care au dat concreteţe comunismului în România. Ne-am mulţumi şi cu "îmi pare rău". Dar nici măcar acesta nu vine. Pe acest fond, ce fel de curăţenie morală aşteptăm? Foştii lideri ai ceauşismului, foştii securişti, foştii activişti ai partidului nu au regrete. Remuşcări, nici atît. Comunismul a sădit asemenea suflete în soldaţii săi, încît experienţa remuşcării este imposibilă. Cel mult, au justificări, alibiuri morale, explicaţii sofisticate. Dar, în general, mai toţi exprimă un fel de mîndrie de a fi făcut ceea ce au făcut şi afirmă un fel de consecvenţă care cere aplauze, susţinînd, pe mai departe, împotriva tuturor evidenţelor, că ceea ce au făcut ei a fost bine. Gesturile lor se înscriu, toate, în spaţiul nobil al apărării ţării, al patriotismului. Cvasiunanimitatea persoanelor descoperite că au fost oameni ai Securităţii spun că s-au ocupat cu antiterorismul, că s-au luptat cu teroriştii arabi, de ai impresia că România comunistă era un fel de Israel neştiut sau de Statele Unite ale administraţiei Bush avant la lettre, pur şi simplu asediată de ameninţări teroriste, de vreme ce atîţia oameni lucrau în acest gen de reţele. Faptul că nimeni nu asumă personal o parte din vina catastrofei comuniste arată că mentalul colectiv românesc este dominat de două "şcoli de gîndire" apărute în România de după 1989. Prima spune că toţi sîntem de vină. Era afirmată, imediat după 1990, de "împăciuitorişti". Adică, de dragul unei concordii sociale care era ameninţată de tensiunea, altfel firească, dintre grupul vinovat şi masa victimă, s-a propus calmarea spiritelor pe ideea universalităţii culpei. Dacă ai tăcut, ai vina ta. Dacă ai vorbit, ai vina ta. Doar disidenţii, rarisimi la noi, şi foştii deţinuţi politici, o categorie biologică pe cale de dispariţie, puteau să spună că nu sînt vinovaţi. În rest, noi toţi am greşit măcar o dată. Arsenalul argumentaţiei acestei teze era amplu, mergea de la evocări biblice la figuri retorice bune de psihanalizat, spunîndu-se, chiar, că trebuie să piară fizic generaţia care s-a născut sub comunism pentru ca România să redevină liberă, căci pînă şi pruncul, care a supt lapte comunist, are în el ceva ca o tară care îl face inapt pentru democraţie şi libertate. A doua linie de gîndire, pe cît de opusă pe atît de asemănătoare cu prima, spune că nimeni nu e de vină, ca şi cum comunismul este de esenţă extraterestră. Ruşii, evreii, anglo-americanii, toţi sînt de vină pentru marasmul comunist al României, numai noi, nu. Comunismul a fost, înainte de orice, produsul unui context istoric pe care noi nu l-am putut influenţa în nici un fel şi, mai mult, ca ideologie era cu totul străin acestui popor. Aşa-zisele mişcări muncitoreşti inventate de istoriografia comunistă nu au existat decît, maximum, ca mişcări sindicale, iar ideologia comunistă ca atare nu a exercitat nici o influenţă asupra vieţii intelectuale româneşti de dinainte de 1945. În plus, comuniştii au venit la putere fraudînd alegerile sub protecţia armatei sovietice. A nu se uita că marea majoritate a primilor lideri comunişti din România nu erau de naţionalitate română. Atunci, noi nu avem nici o vină, am încercat doar să ne adaptăm condiţiilor impuse de alţii, să supravieţuim darwinian noilor date ale mediului. Evident că ambele aceste opinii universaliste ("toţi sîntem de vină", "nimeni nu e de vină") nu dau loc iertării. În primul caz, nu are cine să ierte şi în al doilea, nu are cine să ceară iertare. Ar fi, doar, loc pentru ceva păreri de rău. Dar nici acestea nu vin. Marchizul de Vauvernagues, moralistul francez de secol XVIII, pe care îl prefer oricînd mult mai cunoscutului său predecesor La Rochefoucauld, scrie că "ne simţim dezonoraţi şi depreciaţi în propriii noştri ochi în măsura în care credem că apărem astfel în ochii lumii - nu ne măsurăm greşelile după adevăr, ci după opinie". Mecanismul după care Pleşiţă sau Merce se simt nevinovaţi şi neruşinaţi este tocmai acesta: în mintea lor, nici un român nu condamnă comunismul ci, dimpotrivă, toţi îl regretă pe Ceauşescu, toţi plîng după anii ’70. Totuşi, e de domeniul bunului-simţ că nu se poate ca lucrurile să stea aşa. Nu există regim dictatorial care să fie imputabil tuturor sau să fie neimputabil nimănui. În România, există vinovaţi şi victime, iar între vinovaţi, unii sînt mai vinovaţi ca alţii, iar între victime, unele au fost mai lovite decît altele. Dar amestecul de identităţi în relaţia victimă-călău din anii ceauşismului, nimic altceva decît prelungirea subtilă şi la scară de masă a îngrozitorului fenomen Piteşti din anii stalinismului, blochează, acum, nu doar penitenţa, ci şi regretul. Şi îmi pare foarte rău.

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.