Imagini ale dezolării – căderea Franţei

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Bun şi rău jpeg

Îmi pare rău că, în toată frenezia artistică a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, nu s-a găsit nici un pictor care să picteze una dintre marile scene ale dezolării şi îmi lasă mie, bietei mele imaginaţii, sarcina de a o vizualiza. Îmi rămîne, aşadar, imaginaţia ca unică posibilitate să văd curtea interioară a faimosului imobil (hôtel) din Quai d’Orsay, nr. 37, în după-amiaza zilei de 16 mai 1940. Sediul Ministerului de Externe al Franţei. Maldăre de documente ard în ruguri răspîndite pe iarba verde şi grasă, atent îngrijită. Zeci de diplomaţi şi secretare în panică aduc la foc dosare şi fişiere, alergînd tăcut din clădire în curte şi apoi din nou în clădire, să mai aducă. Prin fum şi agitaţie, într-un colţ al curţii, se vede un grup de oameni care privesc o hartă întinsă pe un stativ. Generalul Maurice Gamelin, şeful Statului Major francez, strategul apărării Franţei pe linia Maginot, cu indicatorul în mînă, îi explică lui Winston Churchill, tocmai sosit la Paris, că nu mai e nimic de făcut. Paul Reynaud, prim-ministrul Franţei, dar şi ministru de Externe în dezordinea politică lăsată de catastrofalul Édouard Daladier, asistă şi el, privind în gol, nedormit de cîteva zile. Auzise deja de cîteva ori pînă acum povestea dezastrului strategic, spusă cu aceeaşi gravitate şi competenţă de Gamelin şi, spre deosebire de Churchill, se obişnuise întrucîtva cu ideea. Era un pic frustrat pentru că nu găsise niciodată, în ultimii ani, suficient sprijin politic să-l dea afară pe Gamelin, despre care credea că e un incompetent de mare clasă. Toată Europa, însă, îl respecta pe generalisim – e adevărat, mai degrabă pentru intelectualul şi teoreticianul militar care era, decît pentru abilităţile sale de conducător în luptă. Dar respectul unanim şi abilitatea sa de a-şi consolida protecţia politică blocaseră eforturile lui Reynaud pentru schimbarea sa din fruntea armatei franceze, unde îl vedea mai degrabă pe colonelul De Gaulle, mai modern în gîndire şi mai viguros în spirit. Reynaud îl privea acum pe Gamelin explicînd enorma înfrîngere, britanicului care fuma trabuc după trabuc şi părea a nu accepta ceea ce auzea. Oricît de bine cunoştea situaţia, prim-ministrul francez nu a putut să nu fie şocat cînd a auzit acest schimb rapid de replici, la finalul expunerii lui Gamelin. Churchill l-a întrebat pe generalisim: „Şi unde e rezerva voastră strategică? Cînd o aruncaţi în luptă?“, iar Gamelin, serios şi spontan, i-a răspuns: „Nu avem aşa ceva.“ Stupefacţia lui Churchill la acest răspuns fusese atît de puternică, încît, printr-o ciudată contagiune, în acel aer îmbibat de fumul documentelor care erau aruncate grabnic în foc, l-a cuprins şi pe Reynaud, deşi, cum spuneam, el nu avea de ce să fie surprins pentru că ştia foarte bine, de mult timp, că absolut toată armata franceză este la Maginot şi în nord, spre Belgia. Odată străpunse liniile acelea de apărare, nimic nu mai stătea în calea invadatorilor, pe tot teritoriul Franţei.

Cu o zi înainte, trupele lui Hitler pătrunseseră decisiv în Franţa, surprinzîndu-i total pe aliaţii (belgieni, francezi şi britanici) strînşi să protejeze Belgia şi Franţa. Pe de o parte, forţa de lovire a trupelor Wermacht fusese cu mult superioară celei pe care aliaţii o aşteptau. Pe de altă parte, tactica nemţilor fusese şi ea imprevizibilă pentru generalii francezi, de vreme ce, odată linia de apărare spartă pe Meuse, aceştia nu se năpustiseră spre Paris, aşa cum ar fi crezut francezii, ci spre Canal, pentru a izola trupele britanice de cele franceze. Totul se petrecuse cu o rapiditate uluitoare. Trecerea de la Sitzkrieg (francezii îi spuneau la drôle de guerre) la Blitzkrieg (francezii nu aveau un echivalent în limba lor pentru aşa ceva) fusese atît de violentă şi de bruscă! Francezii abia au avut timp să închidă gurile căscate, belgienii abia au avut timp să se predea, şi englezii abia au avut timp să se înghesuie pe orice obiect care putea pluti la Dunkerque şi să se întoarcă pe insulă.  

Paul Reynaud, şef al guvernului francez de mai puţin de două luni, îi telefonase deja pe 15 mai lui Churchill, şi el prim-ministru la Londra de abia cinci zile, pentru a-i spune că, practic, Franţa a căzut. Churchill aproape că l-a implorat să facă tot posibilul să întîrzie avansul german măcar cu o lună. Reynaud i-a spus din nou că nu mai are cu ce. Mai mult, Reynaud îi telefonase sperînd să-l convingă să trimită rezervele RAF pe cerul Franţei, să oprească el, astfel, avansul german. Evident, Churchill nu o va face. Avea de mult timp intuiţia că ultima bătălie, cea decisivă, se va da deasupra Angliei, şi forţele RAF trebuiau să fie capabile să învingă acolo, oprind o invazie înainte ca ea să aibă loc, nu să se piardă în vastul cerului francez pentru a opri o invazie care deja se desfăşura. Totuşi, Churchill s-a suit în avion şi iată-l aici. Vedea cu ochii lui înfrîngerea, vedea cu ochii lui o mare naţiune căzută în genunchi, umilită, zdrobită, înfricoşată. Privea cum funcţionarii cuprinşi de panică tăcută ardeau documente, hărţi şi chiar dulapuri întregi, şi îşi jura, probabil, că va face orice e posibil şi chiar imposibilul să nu ajungă să vadă aşa ceva în Whitehall. Spre deosebire de toţi cei prezenţi în acea după-amiază în curtea din Quai d’Orsay, el era singurul care avea deja conştiinţa clară că începuse un război mondial şi că nu trebuie să se focalizeze exclusiv pe situaţia Franţei, ci trebuie să gîndească cu harta lumii desfăşurată în minte.  

Preocuparea guvernului francez era, de-acum, una singură: să nu se răspîndească în stradă panica ce-i cuprinsese pe înalţii săi funcţionari şi pe oamenii politici informaţi. Mărturiile din epocă descriu viaţa pariziană a zilelor de 15-16 mai 1940 ca fiind relativ normală. Parizienii de toate categoriile credeau încă în faptul că aliaţii îi puteau opri pe nemţi pe linia Maginot sau pe-aproape de ea. Sigur că se găseau pesimişti analitici care, imediat ce vestea primei străpungeri a liniei la Sedan a sosit la Paris, se aşteptau la ce putea fi mai rău. Primele semne de panică au început să se simtă nu în cartierele modeste sau printre studenţi, ci la barurile Ritz şi Crillon, iar purtătorii panicii erau străinii, mai ales englezii şi americanii, dar şi corespondenţii de presă acreditaţi la Paris. Aceştia din urmă au simţit cei dintîi degringolada care a cuprins guvernul, după 15 mai. Pe străzi, printre oamenii simpli, panica a început uşor-uşor să se instaleze cam din 17-18 mai, cînd au sosit la Paris primele grupuri de refugiaţi din Belgia. Nebunia a început pe 10 iunie, cînd guvernul întreg s-a mutat la Tours, de unde se va muta, cîteva zile mai tîrziu, la Bordeaux, pentru ca apoi să se stabilească la Vichy, în armistiţiu cu Germania şi sub conducerea lui Petain. Din 10 iunie, milioane de refugiaţi au început să se mişte spre sud şi, dacă ar fi fost pe-atunci imagini din satelit, am fi avut fotografia destrămării unei întregi societăţi.

Momentul pe care l-aş fi vrut pictat de un maestru cu instinct istoric şi geniu portretistic ar fi fost, însă, exact acela în care Gamelin i-a spus lui Churchill că Franţa nu mai are rezerve strategice de apărare în faţa Germaniei, cu o focalizare pe figura lui Reynaud. Ce capodoperă ar fi putut fi!

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Răzvan Lucescu, „îngropat“ în bani: suma primită de la magnatul grec, patron la PAOK Salonic
La 55 de ani, fiul legendarului „Il Luce“ și-a câștigat reputația de tehnician de elită prin rezultate impresionante. Titlul pe care l-a cucerit cu PAOK, pentru a doua oară, confirmă această realitate.
image
Experiența copleșitoare a doi români printre tătarii din Rusia. „România? Fantastică țară!” VIDEO
Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales să meargă în Rusia, dar nu oriunde. Cei doi au ajuns la Kazan, capitala Tatarstanului, iar experiența lor a fost una copleșitoare
image
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani.

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi