Iluzia neoconservatorului dîmboviţean
Aud şi citesc tot mai des cum că dl Traian Băsescu promovează o politică externă neoconservatoare*. Analişti cu pretenţii, dar şi oameni care, în general, ştiu ce vorbesc, îl socotesc pe dl Băsescu un neoconservator. Mi se pare o apreciere incorectă, venită, probabil, dintr-o asemănare superficială între unilateralismul confruntaţional al administraţiei Bush (dominată de neoconservatori) şi caracterul permanent ofensiv al dlui Băsescu. O asemănare de temperament, şi ea aparentă, pentru cei care îi cunosc mai bine pe cei doi preşedinţi, nu implică totuşi nici o altă asemănare. Apoi, alte mici detalii coincidenţe - precum decizia fermă a celor doi preşedinţi de a menţine soldaţi în Irak, buna lor întîlnire din primăvară sau chiar atlantismul viguros al preşedintelui român - întăresc aparenţa că dl Băsescu împărtăşeşte aceeaşi Weltanschauung cu liderul de la Casa Albă. Şi ar mai fi o asemănare, care - din cîte ştiu - a trecut neobservată: ca şi doctrina neoconservatoare, dl Băsescu şi-a consolidat serios poziţia în dreapta spaţiului politic, venind de la stînga. Dar tot e prea puţin. Argumentele pentru care dl Băsescu nu este un neoconservator sînt mult mai profunde decît aceste coincidenţe superficiale. Înainte de orice, trebuie spus că neoconservatorismul este un club politic cu o solidă şi certă rădăcină intelectuală. Afirmat în mediile academice americane în anii '70, neoconservatorismul ajunge la Washington în epoca Reagan. Sursele intelectuale ale "neoconilor" sînt Leo Strauss şi elevul său, Alan Bloom, Irving Kristol şi mulţi alţi autori pînă la mai tînărul Max Broot. Politicienii neoconservatori de astăzi - de la Condoleezza Rice la Richard Perle şi Dick Cheney - au solide studii academice. Neoconservatorismul este, deci, o linie politică ieşită din universităţi şi din think-tank-uri. Dl Băsescu face politică din instinct şi din patriotism. Nici domnia sa şi nici cei din jurul său nu configurează o şcoală de gîndire. Ei sînt alături pentru că alte afinităţi decît cele intelectuale i-au adus în aceeaşi barcă. În general, în afară de Academia "Ştefan Gheorghiu", nici o altă şcoală nu a livrat oameni care să fasoneze intelectual o guvernare în România. La noi, oamenii care compun un corp de consilieri sau un cabinet sînt aleşi după amiciţii, obligaţii politice, algoritm sau datorii din campania electorală. Nici un preşedinte şi nici un premier de pînă acum nu a ales oamenii unei guvernări după afinităţi intelectuale sau după congruenţe axiologice. Asemenea lucruri par prea sofisticate pentru noi, cel puţin deocamdată. O guvernare neoconservatoare este o guvernare în care ce crezi contează la fel de mult cu ce poţi. Oamenii se selectează (se aduc sau se elimină) în funcţie de credinţele lor politice şi filozofice, de adeziunea lor la un proiect intelectual care are şanse de actualizare politică. La noi, în cel mai bun caz, contează ce poţi să faci - definiţia brutală şi primitivă a competenţei profesionale. Mediocritatea guvernărilor româneşti de pînă acum poate fi explicată şi prin faptul că nimeni nu s-a întrebat vreodată (în) ce crede un om înainte de a fi numit ministru sau secretar de stat. Fracturile actului de guvernare românesc, atît de multe, încît au devenit obişnuinţe, îşi au cauza şi în lipsa de coeziune ideatică a grupului de la putere. Un alt motiv pentru care dl Băsescu nu este neoconservator este că domnia sa nu este deloc, dar absolut deloc elitist. Şi nici nu încearcă să fie. Domnia sa nu aparţine, în mod natural, nici unei elite. Nici intelectuală, nici economică, nici socială. Domnia sa aparţine elitei politice pentru că a cîştigat alegeri. Dimpotrivă, criticii săi spun că e populist. Opoziţia îl aseamănă cînd cu Mussolini, cînd cu Ceauşescu. Cred că domnia sa preferă să spună că e popular. În toate sensurile. În plus, turf-ul electoral al dlui Băsescu este exact pătura cea mai instruită/informată şi progresistă a României, după cum s-a văzut. Pentru un neoconservator, baza electorală este populaţia mediu educată, stabilă financiar în limitele decenţei, activă, conservatoare în valori şi religioasă - ştiuta clasă de mijloc, oamenii care cred - vorba lui Reagan - că viaţa e simplă, dar grea. Cabinetul Bush, deşi se află în diferenţă faţă de conservatorii clasici prin simpatia pe care o arată intervenţionismului statal, are o marcată doză de elitism. Foarte multe decizii politice interne şi externe americane au fost luate în numele unor principii (spun susţinătorii) sau în numele unor interese de grup (spun criticii), dar, în orice caz, în afara oricărui calcul populist. Dar argumentul suprem pentru care dl Băsescu nu poate fi neoconservator este că, pur şi simplu, neoconservatorismul este imposibil la noi. La noi, "claritatea morală" (concept central pentru "neoconii" washingtonieni) este rigiditate, prostie, nebunie. Aici, anticomunismul e privit, în cel mai bun caz, cu jenă. Aici, relativismul de toate felurile este norma supremă a inteligenţei. Aici, duplicitatea e înţelepciune. Aici e România! ___________ * În general, în comentariile americane de specialitate, cuvîntul "neoconservative" şi, mai ales, prescurtarea sa "neocon" au o nuanţă peiorativă (con = escroc). Ea nu este însă asumată în România, cînd se foloseşte acest cuvînt.
