Iarăşi în piaţă

Cronologia crizei de astăzi din Ucraina începe în noiembrie 2004, cînd, îmbrăcaţi în portocaliu, partizanii candidatului Iuşcenko s-au strîns în piaţa centrală din Kiev şi au contestat rezultatul care-l dădea cîştigător pe Ianukovici. Curtea Supremă a acceptat contestaţia şi a ordonat reluarea celui de-al doilea tur; pe 28 decembrie, Iuşcenko a obţinut victoria cu 51,99% din voturile exprimate. Candidatul învins, Viktor Ianukovici, prim-ministru în timpul preşedinţiei lui Leonid Kucima, s-a plîns că şi la reluare s-au constatat fraude, de astă dată în defavoarea sa. Contestaţia lui a fost respinsă. Portocaliii şi-au savurat victoria, noul preşedinte a numit-o prim-ministru pe Iulia Timoşenko, alături de care îi însufleţise pe contestatari. Rivalul învins a rămas însă un personaj politic important: şef al Partidului Regiunilor, "el reprezintă clanul din Doneţk, o colosală piramidă alcătuită din oameni de afaceri, politicieni, personaje din umbră; ei controlează sub raport economic şi social regiunea Doneţk. În vîrful piramidei e cel mai bogat om din Ucraina, Renat Akhmetov: apetitul lui a depăşit graniţele Ucrainei, companiile lui achiziţionează bunuri din Europa Centrală, lansînd oferte publice pentru cumpărarea de acţiuni. Clanul din Doneţk are nevoie de un guvern central puternic, care să-l sprijine şi să-i alimenteze expansiunea" (Transitions Online, 4 august 2006). Clanul din Doneţk a coagulat şi opţiunile populaţiei din regiunea dependentă de interesele Rusiei, numeroşi rusofoni, ostili eforturilor lui Iuşcenko de apropiere de Occident. Caracterul spontan şi naţional al "revoluţiei portocalii" a fost contestat mereu, atît de adversarii locali, cît şi de extrema stîngă occidentală: opoziţia democratică a fost considerată o creaţie a Departamentului de Stat, a Institutului Republican şi a altor centre din Statele Unite, a guvernului britanic şi a celui canadian şi, fireşte, a banilor lui Soros. "Chiar dacă frauda a avut loc, şi există argumente pentru trucaje din ambele părţi, alegerile şi consecinţele lor au fost un exerciţiu grotesc de provocare din partea Statelor Unite şi a Europei" (Justus Leicht, "Cum a fost creată opoziţia Ťdemocratică» ucraineană", World Socialist Web Site). Comportamentul celor ajunşi la putere nu confirmă existenţa unei structuri organizate din timp. În septembrie 2005, după conflicte pe bani şi pe putere, Iuşcenko o demite pe Iulia Timoşenko. În ianuarie 2006, Rusia măreşte preţul gazului, acţiune care creează nu doar previzibilele complicaţii economice, ci şi o profundă criză politică. În alegerile pentru Parlament (450 de locuri) din martie 2006, partidul lui Ianukovici, legat de interesele economice ruseşti, ajunge pe locul întîi, cu 186 de mandate; portocaliii îl pot depăşi doar printr-o coaliţie. Tratative îndelungate între cei certaţi mai demult şi cei intraţi în conflict mai recent îl aduc, în august, în postul de prim-ministru pe Ianukovici, care promite că va sprijini politica pro-occidentală. Îşi pune prietenii în guvern şi îi elimină pe oamenii lui Iuşcenko. Iulia Timoşenko se ţine departe: ziarele publică fotografiile ei cu o coafură radical modificată. Alianţe, negocieri, ajustări, cedări, tranzacţii, toate se transformă din procedee politice în probe de caracter: persoane a căror lăcomie nu poate fi satisfăcută decît printr-o putere politică dispusă să domine puterea juridică se supun, fără chef, ritualului democratic. Etichetele pro-Moscova sau pro-Occident sînt folosite pentru a-i diferenţia pe indivizii cu nume complicate implicaţi în lupta pentru redistribuirea resurselor, a puterii reale şi a puterii-imagine. Cîţiva deputaţi din coaliţia preşedintelui trec în coaliţia prim-ministrului. Iuşcenko dizolvă Parlamentul şi convoacă alegeri anticipate. Parlamentul adoptă o rezoluţie ordonînd să nu se ţină seama de decretul Preşedintelui, votează împotriva alocării fondurilor pentru alegeri şi cere Curţii Constituţionale anularea dizolvării. În piaţă, se adună oamenii care n-au aruncat straiele portocalii şi adversarii lor, îmbrăcaţi cu ce se nimereşte. "Forţele armate ale Ucrainei, subordonate comandantului-şef, vor asculta doar de ordinele lui", a declarat purtătorul de cuvînt al ministrului Apărării. Puterile europene şi SUA cheamă la moderaţie. Marţi după-amiază, Iuşcenko şi Ianukovici au stat de vorbă patru ore, încercînd să găsească un teren de înţelegere. Nu l-au găsit; pe lîngă protestatarii din piaţă trec oamenii, care la cumpărături, care la serviciu.