I3M – susținere pentru Ucraina, după război
Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina nu au produs pînă acum rezultate palpabile. Și e greu de prevăzut dacă se va ajunge curînd la un acord. Mai ales că agresorul susține aceiași termeni inacceptabili pentru Ucraina și continuă ofensiva militară chiar și pe durata negocierilor. Nici Occidentul nu a reușit pînă acum să medieze, eficient, în acest conflict. În orice caz, Vestul are o datorie față de Ucraina odată pacea instaurată: să asigure stabilitatea și mai ales să ajute reconstrucția Ucrainei după război. Chiar dacă aderarea la UE nu se poate petrece în regim de urgență, așa cum și-ar dori Guvernul de la Kiev, Europa poate susține politic și financiar aceste eforturi colosale. Europa însăși va trebui să se consolideze după acest război chiar dacă nu a fost direct vizată de atacurile Rusiei. Unele dintre sancțiunile economice impuse agresorului se întorc însă și asupra statelor care le-au adoptat, generînd crize în anumite domenii ale economiei. Sectorul energetic din Europa, dependent de importurile de gaze rusești, e cel mai afectat, mai ales pe fondul deciziei de a suspenda gazoductul Nord Stream 2 și în contextul angajamentului de a abandona complet achiziția de gaze din Rusia în următorii ani.
Noul context geopolitic de după război va conduce la revitalizarea unui mecanism de cooperare util, dar, pînă acum, ineficient, căci lipsit de mijloace. Din 2016, cînd s-au reunit, informal, la Dubrovnik, douăsprezece state din Europa Centrală și de Est, reunite sub numele de Inițiativa Celor Trei Mări, creează o centură de izolare care se întinde de-a lungul Mării Adriatice, Mării Baltice și Mării Negre. E vorba despre Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, de cele trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia), de Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria. Obiectivul este de a reduce influența Rusiei în Europa de Est.
Inițial, I3M a fost conceput ca un proiect economic. Un coridor comercial care traversează Europa de la nord la sud. Necesitatea acestui coridor nu necesită prea multe explicații. E suficient să ne gîndim că, începînd cu anii 1950, majoritatea interconexiunilor de infrastructură în această zonă a Europei s-au dezvoltat de-a lungul axei est-vest pentru a facilita schimburile comerciale între statele-satelit ale URSS, dar și pentru a servi drept instrumente de control (geo)politic ale Moscovei în regiune. Starea infrastructurii nu s-a schimbat prea mult după prăbușirea Cortinei de Fier. Dimpotrivă, guvernele post-comuniste au privilegiat tot vechile rute, consolidînd drumuri și căi ferate deja existente în loc să dezvolte axe strategice noi. I3M își propune să rectifice această relație prin încurajarea proiectelor de energie, transport și infrastructură de-a lungul axei nord-sud. De pildă, în domeniul energetic, I3M își propune să lege noile terminale de gaze lichefiate din Polonia cu cele din Lituania și să construiască noi terminale în Croația. Sau să conecteze rezervele de hidrocarburi ale României și eventual să facă joncțiunea cu conducta transadriatică (Grecia și Italia). Conectarea tuturor acestor noi surse de hidrocarburi ar reduce nevoia de importuri de gaze rusești în Europa de Est și ar înlesni transferurile între state. În logica în care funcționăm astăzi, dependența de gazele rusești reprezintă o vulnerabilitate majoră în plan geopolitic. Cooperarea pe care o încurajează I3M e o modalitate de a restitui suveranitatea. Mai sînt și alte domenii-cheie pe care I3M își propune să le acopere. Sînt așteptate investiții importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare – e și o modalitate de a contrabalansa megaproiectele susținute de China („Noul drum al mătăsii”). Sau altele, în domeniul transferului de date și al cibersecurității...
Ucraina, Republica Moldova și Georgia ar trebui să devină parteneri ai programelor și beneficiari ai acestor investiții.
Astăzi, I3M e un instrument în construcție: o inițiativă informală cu o finanțare modestă, insuficientă, din partea fondatorilor. Însă prin implicarea unor aliați grei precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau a unor state direct interesate de consolidarea cooperării economice în Estul Europei (Germania sau chiar SUA) s-ar putea atrage fondurile atît de necesare.
