Hezbollah

Deşi au început să circule diplomaţi cu propuneri despre o eventuală forţă internaţională care să asigure încetarea focului în Liban, probabil şi în Gaza, pacea e încă departe şi nimeni nu pare a şti cum va arăta. Ambele părţi sînt departe de a-şi fi realizat scopurile iniţiale: de aproape două săptămîni, de cînd Israelul bombardează şi iniţiază acţiuni terestre limitate, rachetele Hezbollah ajung în teritoriul israelian, ceea ce înseamnă că structurile organizatorice şi militare ale organizaţiei nu au fost serios tulburate. Pierderile, dar mai ales ameninţarea la care e supus Israelul nu l-au determinat pe premierul Olmert să înceapă negocieri pentru eliberarea prizonierilor, motivul răpirii soldaţilor israelieni. În fiecare zi se înregistrează noi distrugeri materiale, numărul victimelor civile creşte, criza umanitară îşi arată feţele disperării. Paradoxul este că Libanul e scena unui conflict în care statul propriu-zis, armata sa nu sînt angajate: apărută în 1982, în Liban, organizaţia Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu), miliţie şiită, a angajat conflictul dus în numele "naţiunii arabe", pentru eliberarea Palestinei, considerată pămînt musulman ocupat de Israel. Hezbollah este un stat în stat asupra căruia Guvernul libanez nu are nici un fel de autoritate şi, în timp, organizaţia a devenit un factor politic şi militar decisiv: formaţiunile sale de luptă posedă - se pare - 12.000 de rachete de provenienţă siriană şi iraniană. Deşi există o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU (1559, septembrie 2004) cerînd dezarmarea lor, ea n-a fost pusă în practică, armata libaneză nu poate, iar forţele Hezbollah nu vor. Depozitele, bazele de antrenament, logistica sînt încrustate printre civili şi acţiunile declanşate de Israel, cu intenţia de a distruge Hezbollah-ul, lovesc în aceştia din urmă şi distrug infrastructura unei ţări în refacere după distrugerile ultimului război. Hezbollah a dus o politică socială în folosul populaţiei şiite (comunitatea cea mai săracă din Liban) care o susţine, iar prin numărul de voturi obţinute la ultimele alegeri (martie 2005) mişcarea a obţinut 12 locuri în Parlament şi două posturi de miniştri. Victoria nu a dus la transformarea sa într-o mişcare dispusă să-şi realizeze scopurile prin luptă parlamentară, dimpotrivă, i-a asigurat susţinerea pentru acţiunile militare. Dincolo de recuperarea celor doi soldaţi, ţelul Israelului ar fi fost să demonstreze populaţiei Libanului că această susţinere ar putea avea un preţ de nesuportat. Dar legitimitatea democratică a Hezbollah, ca şi cea a Hamas-ului în Teritoriile palestiniene - împotriva căruia Israelul luptă în Gaza, pe cel de al doilea front - reconfigurează ecuaţia politică mondială. Conform strategilor politici de la Washington, intervenţia militară în Irak presupunea că, după înlăturarea lui Saddam Hussein, democraţia instalată cu sprijinul coaliţiei în Irak va da un impuls democratic întregii regiuni. Ceea ce, într-o primă fază, părea să se împlinească: Libia renunţa la programul nuclear, după uciderea lui Rafik Hariri, imense manifestaţii de masă în Liban obligau forţele militare siriene să se retragă, alegerile palestiniene permiteau speranţa unei şanse pentru crearea unui guvern care să obţină sprijinul populaţiei în acceptarea existenţei statului Israel. E adevărat că asemenea semne erau anulate de alte realităţi palpabile: radicalizarea puterii din Iran, declaraţiile antiamericane şi antiisraeliene ale preşedintelui său, Mahmoud Ahmadinejad, situaţia din Irak mai aproape de un război civil decît de democraţie şi legitimarea prin alegeri a organizaţiilor considerate teroriste (Hamas, Hezbollah) au dovedit, în ultimul timp, că sursele de conflict din Orientul Mijlociu nu se sting, iar ocuparea Irakului, prin destabilizare, a declanşat iniţiativa forţelor teroriste din regiune. Ciclul violenţei ameninţă şi guvernele Egiptului şi Arabiei Saudite, care s-au distanţat sensibil de acţiunile stimulate de Iran. Dacă, pe vremea războiului rece, conflictele din Orientul Mijlociu erau considerate o confruntare dintre Uniunea Sovietică şi SUA prin interpuşi, acum se avansează ideea că Iranul se confruntă prin interpuşi, cu Statele Unite. Dar dacă atunci conflictul local devenea un spaţiu al defulării, nu e exclus ca acum, aflate iarăşi în faţa neputinţei de a obţine o victorie locală, Hezbollah-ul şi Hamas-ul să încerce o lovitură undeva în lume, unde doare.