Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
Dar meritau turneul de tenis al lui Sever Mureşan, în vremurile (încă şi mai) sălbatice ale capitalismului comuniştilor şi securiştilor? Şi merită să existe în România o cursă ciclistă care luase faţa Turului Ungariei şi care supravieţuieşte Turului Austriei, iar acum echipe dintre cele mai mari se înghesuie pe lista ei de start? Merită Turul Sibiului, organizat de o mînă de entuziaşti, să rămînă doar o cursă locală în indiferenţa unei ţări care habar n-are cum să se promoveze? E simplu, tot ce se face e pentru că unii au interes sau au pasiunea de a face. Totul e pe persoană fizică, precum întreaga patrie. Doar că aici nu se ia, se dă.
Etapa bucureşteană a GCT e rezultatul atracţiei celor de la Superbet pentru acest joc şi al prieteniei patronului Sacha Dragic cu Garry Kasparov. Aşa au putut fi văzuţi mişcînd piesele în centrul Capitalei unii dintre cei mai buni jucători ai lumii, de la cel presupus a fi viitorul Messi al şahului, Alireza Firoujza, pînă la Bogdan Deac, excelent plasat la final pe locul 4, peste competitori cu cotă mult mai bună. Şi chiar au fost multe vedete ale genului, atrase şi de premiile de 325.000 de euro. Şapte din primii nouă mondiali s-au aflat aici, un fel de Ligă a Campionilor minţilor. În ciuda promovării masive, evident că evenimentul nu a atras mulţimi. La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei. Nu. Marele Maestru Internaţional Levon Aronian nu s-a transformat în MMILA după o decizie a vreunei instanţe. Aici lucrurile sînt atît de simple, de clare, de corecte încît nu putem nutri decît o profundă neînţelegere. Dar...
Dacă un copil sau doi sau trei au aflat, s-au pus pe jucat, poate au contaminat şi pe alţii, poate s-au gîndit că în viaţă n-o fi totul să dai din pectorali à la Dorian Popa sau să arbitrezi, în leşinul puberilor, un meci parizian al osînzelor în devenire între McD şi KFC (miamiiii calling mamiiiii), atunci poate că a meritat. Sau că „s-a meritat”, cum ar zice cei care îşi atîrnă neuronul de toţi făcătorii de proşti. Şahul le-ar putea dezvolta creierul unora, le-ar stimula concentrarea şi i-ar ajuta să judece situaţii dramatice, de prag de sinucidere, cum ar fi situaţia apocaliptică în care nu le-ar mai funcţiona Insta. Dap, e posibil şi un astfel de Armaghedon. Unii, mai nebuni ca ăia de pe tablă, spun chiar că şahul ar trebui introdus în şcoli. Eu aici mă opresc, că deja intrăm pe teritoriul ficţiunii şi, în plus, am ajuns la ghişeul cu ridicat comanda de papa. Contemplu un mega-extra-cosmic burger cu desert piese de şah din jeleu. Hai, vă las, că asta m-a făcut mat.
