Gloria lăutarilor

Publicat în Dilema Veche nr. 572 din 29 ianuarie - 4 februarie 2015
Bun şi rău jpeg

Nu ştiu de ce într-o ţară ca România, în care „merge şi aşa“ e religie naţională, relativismul şi revizuirea constantă a convingerilor sînt porniri instinctuale şi, mai ales, nu am cunoscut om să nu iubească petrecerile cu lăutari, cuvîntul „lăutărie“ (sau „lăutărism“) are o asemenea proastă conotaţie. O ţară care are lăutari fabuloşi detestă, declarativ, cel puţin, „lăutăria“! Dar, dacă cel mai important muzician român, George Enescu, iubea lăutarii şi le respecta arta, cine sîntem noi să facem altminteri? Este o datorie pentru orice român să considere că muzica lăutarilor face parte integrantă din ce are mai bun în specificul ei cultura naţională şi să o cultive cu generozitate. 

Lăutăria, în România, e ocupaţiune veche. Sigur, o enormă majoritate a marilor lăutari sînt ţigani – dacă nu cumva, chiar toţi. Aşa că istoria lăutăriei este strîns legată de istoria ţiganilor în România. Muzica lăutărească este destul de vastă din punct de vedere stilistic, aşa că e destul de greu să spui exact ce este, mai ales dacă încerci să trasezi graniţe teoretice între muzica lăutărească şi ceea ce se cheamă „muzica de petrecere“ sau „muzică de pahar“. Dacă introducem şi categoria „muzică populară“ în discuţie, riscăm să ne încurcăm de tot. Cert este că muzica lăutărească se simte imediat – chiar dacă nu ştii bine ce e, cînd o asculţi nu dai greş: o recunoşti pe loc. Muzica lăutărească a fost adesea echivalată cu jazzul – i s-a spus chiar aşa, „jazz românesc“, pentru că se bazează foarte mult pe improvizaţie şi pe talentul pur, neşlefuit academic, al muzicienilor. Aş zice că muzica lăutărească seamănă cu jazzul şi din alte două motive: primul – este (sau poate fi) cu totul neaşteptată. Schimbările de ritm, de timbru, de vocalitate (dacă e cu solist), de culoare, uneori chiar de ton pot apărea oricînd inspiraţia lăutarului decide. Al doilea – pentru că este cel mai prompt gen muzical în reacţie faţă de evoluţia celorlalte genuri muzicale proxime. În muzica lăutărească, la fel ca în jazz, se preia şi se exploatează orice temă muzicală devenită celebră, iubită de public în diverse genuri muzicale. Caracterul ei informal permite muzicii lăutăreşti să aibă o vitalitate debordantă.  

Muzica lăutărească este o muzică a patimii şi, de aceea, calitatea artistică a lăutarului e esenţială. Instrumentele marilor lăutari plîng sau rîd ca oamenii şi devin, în mîna lor, capabile să respire ca mine şi ca dumneavoastră, să se supere, să se îndrăgostească, să se bucure sau să se tînguie. Cît despre voci, expresivitatea marilor voci lăutăreşti este neîntrecută – nu puteţi asculta în nici un alt gen muzical o varietate timbrală atît de mare! Cu siguranţă, faptul că viaţa a putut fi suportabilă în ultimele două-trei secole în România se datorează şi lăutarilor. 

Puţini ştiu despre lăutari că, la începuturile secolului al XIX-lea, au fost unii dintre cei mai eficienţi factori ai modernizării României. În acea vreme, compoziţiile lor originau în muzica occidentală, mai degrabă decît în cea orientală, aşa cum fusese cazul pînă atunci – în societatea civilă românească, cît era ea de rudimentară pe atunci, lăutarii erau agenţii cei mai activi ai modernizării. Subliniez acest lucru, pentru că percepţia contemporanilor noştri asupra muzicii lăutăreşti este cu totul opusă; lăutarii par astăzi mai legaţi de Levant decît de Apus. Spre deosebire de primele decenii ale secolului al XIX-lea, muzica occidentală are acum infinit mai multe căi de cucerire a gusturilor românilor – astfel, lăutarii apar azi ca fiind mai degrabă păstrătorii unor vechi tradiţii româneşti, decît promotori ai occidentalizării. Dar este aşa?  

Şi iată-ne ajunşi la problema principală a lăutăriei de azi: ziua de mîine. Cercetătorii etnologi estimează că muzica lăutărească se va schimba sensibil în viitorii foarte puţini ani, evoluînd spre ceva ce este astăzi cunoscut drept „etno-pop“. Mai precis, se va electroniza ca sound, se va ritma mai fix şi mai monoton, se va apropia mai mult de muzica de club. Pare că manelele, cu tînguirile lor agramate, au ajuns la crepuscul (gîndiţi-vă, doar, la nebunia sonoră care cuprinsese oraşele româneşti în anii 2000, comparaţi cu ceea ce se aude azi pe stradă şi veţi admite, cu mine, că manelele se duc pe tobogan în jos). Influenţa lor asupra lăutăriei, deşi evidentă, nu a fost chiar atît de mare. Faptul că, pe măsură ce înnebuneau mase largi de electorat, manelele erau refuzate ferm de un grup la fel de consistent, a făcut pe lăutari – mereu atenţi la dorinţele publicului – să păstreze o distanţă igienică faţă de genul manelelor, să încerce să rămînă ei înşişi. 

De asemenea, experţii ne spun că, în viitorul lăutăriei, vocile vor conta mai puţin, pentru că instrumente din ce în ce mai computerizate vor intra tot mai mult în joc. Asta va face, ca şi în muzica pop, de pildă, ca vocea să fie mai puţin importantă, în sensul că nu vor mai conta atît de mult calităţile vocale. Inima, aşa cum o ştim noi, se va retrage probabil din prim-plan pentru a lăsa loc altor părţi anatomice să se arate şi să producă emoţie. Sensibilitatea nivelatoare a noilor generaţii se va impune şi va da o nouă muzică lăutărească.  

În orice caz, în istoria muzicii şi, mai ales, în istoria muzicii româneşti, lăutarul este o figură fundamentală. Extrem de interesanţi sînt, mai ales, acei lăutari care au atins arta, ajungînd cu muzica lor la frontiera uneori invizibilă, dintre muzica zisă lăutărească şi muzica zisă cultă. Grigoraş Dinicu a fost, poate, cel mai cunoscut dintre ei. Biografia lui Grigoraş Dinicu este de-a dreptul spectaculoasă. Provenit dintr-o familie de lăutari, născut şi crescut într-o mahala bucureşteană plină de lăutari, Grigoraş Dinicu ajunge să studieze la Conservatorul bucureştean abia după ce primise recomandări călduroase din partea unor mari violonişti străini. În timp ce studia la Conservator, Dinicu a continuat să cînte în cîrciumi, în oboare sau la petreceri. Alterna amuţitor Bach, Beethoven şi Paganini cu muzica specifică chefurilor, ceea ce provoca o euforie fără margini unor cheflii notorii, precum Vlahuţă şi Caragiale. În 1913, se angajează la restaurantul Ionică Florian din Bucureşti, unde va cînta două decenii fără întrerupere. Aici se strîngea întreaga elită culturală şi artistică a Bucureştilor anume ca să-l asculte pe Grigoraş. Aici l-a ascultat Enescu pentru prima dată. Spre cel de-al Doilea Război, se angajează la o altă cîrciumă din Sărindar, unde au venit să-l asculte tînărul Yehudi Menuhin, adus de Enescu, ori Ionel Perlea. Între timp, Grigoraş ajunsese un violonist de faimă internaţională. La înmormîntarea sa, în 1949, au participat mii de oameni, inclusiv toată suflarea lăutărească a momentului. Discursul funerar l-a rostit muzicologul Viorel Cosma, cel care a şi scris o carte excepţională despre lăutari. O carte pe care o socotesc fundamentală pentru cultura română. 

Sever Voinescu este avocat şi publicist.  

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Scurgeri de gaz din conductele Nord Stream FOTO EPA-EFE
Vinovatul evident pentru exploziile Nord Stream: ipoteza unui expert suedez
Economistul suedez Anders Aslund, fost consilier al lui Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei post-sovietice, afirmă că „vinovatul evident” pentru exploziile de la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică pare să fie una dintre cele mai secrete structuri militare ale Rusiei.
Antony Blinken FOTO EPA EFE jpg
Blinken: Ucraina poate folosi arme occidentale pentru a recâștiga teritoriile anexate de Rusia
Liderul diplomației americane, Antony Blinken, a afirmat că Statele Unite nu se opun ca Ucraina să utilizeze armele furnizate de Occident pentru a recâștiga teritoriile în care Rusia a organizat referendumuri, relatează Ukrainska Pravda.
Sistem Himars FOTO Shutterstock
SUA, ajutor militar de 1,1 miliarde de dolari pentru Kiev
Pentagonul a anunţat miercuri un nou ajutor militar suplimentar de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina, sub formă de comenzi de armament din partea industriei de apărare a SUA.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.