globul cubic
Pensia dansatorilor Exemple proaste pot fi adunate de pretutindeni. Astfel, ziarele italiene, dar nu numai, anunţă cu îngrijorare intenţiile Guvernului Berlusconi de a limita subvenţiile acordate unor celebre instituţii culturale. În ceea ce-l priveşte pe Berlusconi, spaţiul dintre intenţii şi realitate se parcurge într-un timp record. "În 2006, subvenţiile s-ar putea reduce de la 464 de milioane de euro la 300 de milioane. E vorba despre Scala din Milano, dar şi de Festivalul Cinematografic de la Veneţia. Se prevede un program de economie generală de 20 de miliarde de euro, Fondul Unic de Spectacole va fi redus de la 464 de milioane de euro la 300 de milioane în 2006." "La Scala muncesc mii de persoane, în timp ce 400 ar fi arhisuficiente" - e citat prim-ministrul de către diferite ziare. "Inexact - a răspuns Stéphane Lissner, directorul teatrului: avem 800 de angajaţi, conform decretului ministerial, aprobat în 1998. Mai mult de jumătate sînt corp artistic: orchestră, cor, balet, dirijori, regizori, personal regizoral." Şeful Guvernului, priceput la tot ce mişcă, asemeni omologilor săi din lumea întreagă, apreciază că dansatorii muncesc prea puţin: "un dansator lucrează pînă la 40 de ani, dar e plătit pînă la 65". Directorul teatrului a propus un nou proiect de lege pentru modificarea vîrstei de pensionare, 42 de ani pentru femei (acum e de 47 de ani pentru femei şi 52 pentru bărbaţi), pentru a se alinia normelor europene. În cotidianul La Repubblica, Roberto Bolle, dansator vedetă la Teatrul Scala, l-a sfătuit pe Berlusconi să discute problema şi cu "ginerele" lui, Maurizio Vanadia, fost dansator la teatrul milanez, acum asistent al directorului şcolii de dans de la Scala. Vanadia are 43 de ani şi nu e tocmai ginere, e mai mult şi mai puţin de atît, e "companionul" şi tatăl celor doi copii ai Marinei Berlusconi, fiica prim-ministrului italian cu acelaşi nume. Oricine, mai ales cînd eşti prim-ministru, are dreptul să decidă domeniile în care vrea să facă economii, dar Teatrul Scala a trecut printr-o perioadă de criză şi numirea domnului Stéphane Lissner, ca director general şi director artistic, a avut ca scop tocmai refacerea prestigiului celebrei scene milaneze. Dirijorul Riccardo Muti, director muzical, a demisionat în aprilie şi nu i s-a găsit încă un înlocuitor. Domnul Berlusconi, persoană familiară cu articulaţiile relaţiei prestigiu-bani, ar trebui să ştie că prelungirea vîrstei de pensionare a dansatorilor i-ar putea aduce necazuri nu numai pe plan naţional, ci şi în propria familie. (M.B.)
