globul cubic
Telefoane ascultate Pe 4 martie 1993, ziarul francez Libération a publicat 16 transcrieri ale conversaţiilor telefonice ale lui Edwy Plenel (jurnalist la Le Monde), ascultări efectuate în 1985 şi 1986. Peste patru zile, gazetarul a intentat proces, iar pe 19 martie parchetul a deschis o informaţie judiciară. Pe 9 decembrie 1994, a fost pus sub acuzare Gilles Ménage, fostul şef de cabinet al preşedintelui François Mitterrand împreună cu alţi membrii ai personalului de la Elysée, palatul prezidenţial. Grupul se numea, de altfel, "celula de la Elysée" şi asculta şi înregistra convorbirilor telefonice ale persoanelor pe care preşedintele le bănuia de nesinceritate sau de alte atitudini ostile faţă de persoana sa. Faţă de persoana sa, întrucît "celula" a fost instituită pe ascuns faţă de şefii serviciilor secrete "legale"; aceştia dau socoteală pentru activitatea lor şi nu se ocupă de persoanele ostile preşedintelui, ci de persoanele ostile statului. Cercetarea şi procesul au durat peste 12 ani: a reieşit că au fost ascultate convorbirile a peste 150 de persoane, iar principalul responsabil a fost preşedintele: "el personal a fost la originea creaţiei celulei de la Elysée, el a fost cel mai înalt responsabil politic, cel mai bine informat în legătură cu activitatea acestei celule, iar deciziile şefului de stat au fost preluate fără nici o reticenţă sau rezervă de către Guvern, pe deplin conştienţi de caracterul ilegal al acestor ascultări. Tribunalul arată că diverşi factori responsabili sau de execuţie au avut "surprinzătoare" pierderi de memorie, iar alţii "au minţit sub jurămînt, fie direct, fie prin omisiune, cu un aplomb deconcertant pentru persoane aparţinînd elitei". Tot în verdict se arată că supunerea faţă de voinţa prezidenţială nu exonerează propria responsabilitate. Foarte severi în termeni, tribunalul corecţional a dat totuşi sentinţe modeste, cu suspendare, majoritatea intră în amnistie. Mitterrand a murit, dar nu şi un anume fel de a concepe puterea, relaţia ei specială cu secretele. Majoritatea ascultărilor nu a avut drept obiect conversaţiile unor adversari, ci ale unor oameni apropiaţi ideologic, dar apreciaţi ca nesiguri în anumite împrejurări. Nu a lipsit nici curiozitatea meschină de a şti ce se vede pe gaura cheii. Indiscreţia, dorinţa de a şti ce face celălalt cînd nu e supravgheat, este, probabil, unul din motivele care îi determină pe oamenii, altfel normali şi inteligenţi, unii dintre ei chiar bine crescuţi, să vrea puterea. (M. B.)
