globul cubic

Bîta istoriei Se consideră că s-a încheiat conflictul din Bosnia-Herzegovina, ceea ce într-un sens e adevărat: oraşul Sarajevo nu mai e de mult asediat, sniperii şi-au pus puştile la păstrare. Călătorii - oficiali sau ocazionali - se străduiesc să vadă şi apoi să povestească semnele păcii. Există însă un loc unde războiul continuă. E adevărat, nu moare nimeni, dar ceea ce se întîmplă acolo e o ameninţare pe termen lung. E vorba despre manualele de istorie. Într-un ziar din Sarajevo, Dani, Amer Obradovici scria că în Bosnia fiecare cartier are manualul său de istorie. "Se spune că istoria e scrisă de învingători. Ea cedează în faţa miturilor, deformează faptele, pentru a încuraja pasiunile naţionale... În ţara despre care vorbim, Bosnia-Herzegovina, sistemul educativ este triplu, diferit în cele două entităţi - Federaţia Croato-musulmană, Republika Srpska - şi cu totul altfel în districtul neutru - Brcko. Iar în Federaţie mai apare şi un decupaj suplimentar: în fiecare dintre cele zece cantoane apare o abordare diferită. Pe de altă parte, războiul din Bosnia s-a terminat fără un învingător. Aşa că elevi de aceeaşi vîrstă învaţă după programe de istorie total opuse. De cîţiva ani, inspectorii internaţionali au impus eliminarea din manuale a unor termeni care pot fi recepţionaţi ca injurioşi de către membrii unor grupuri etnice." Pentru a exemplifica, sînt reproduse citatele din cele trei manuale în care e descrisă uciderea lui Franz Ferdinand de către elevul sîrb Gavrilo Princip, atentat folosit pentru declanşarea primului război mondial. Deşi anul coincide, în fiecare manual se spune altă poveste, se omit şi se citează alte nume. În altă împrejurare, autorul manualului de istorie sîrb povesteşte pe larg uciderea, în 1934, a regelui Alexandr Karagheorghevici: "Atentatul a fost organizat de şeful ustaşilor, Ante Pavelici, ajutat de cîţiva oameni politici unguri, germani şi italieni care nu priveau cu ochi buni politica paşnică dusă de către rege, prietenia dintre Iugoslavia şi Franţa..." Autorii croaţi sînt concişi: regele a fost ucis de "emigraţia ustaşă". În schimb - le spun ei elevilor - la înmormîntarea a doi deputaţi croaţi, ucişi în Parlamentul iugoslav, în 1928, au fost aduse 250 de coroane funerare. În ceea ce priveşte cel de-al doilea război mondial, e mai simplu: "Noi? Am fost victimele", "ei" - călăii. Cînd se ajunge la ultimul război - nimic despre Srebrenica, Sarajevo sau Trnopolje. "Dacă lucrurile rămîn aşa, într-o bună zi adevărurile istorice or să devină o bîtă bună de spart capetele." (M. B.)