Germania – din nou „bolnavul Europei”?
Puteți să spuneți ce vreți despre președintele rus Vladimir Putin, dar războiul său împotriva Ucrainei a deschis ochii Europei în privința unor adevăruri care au fost multă vreme subestimate. Unul dintre ele e că neglijarea securității militare reprezintă un pericol, chiar și după mai bine de 70 de ani de relativă pace pe continent. Un alt adevăr e că „visul verde” al economiilor moderne, bazat exclusiv pe energii regenerabile, rămîne inaccesibil – și că accesul la surse de energie ieftină rămîne esențial.
Dacă primul adevăr a devenit în mod clar vizibil, de îndată ce trupele rusești au intrat în Ucraina pe 24 februarie, al doilea a pătruns treptat în conștiința publică. De fapt, mulți au cerut un embargo asupra importurilor europene de gaz rusesc, argumentînd că acesta nu numai că ar submina capacitatea Rusiei de a purta un război, dar ar accelera și tranziția către o „Nirvana verde” – cu un cost minim pentru PIB-ul european.
Un studiu recent [al Halle Institute for Economic Research] expune caracterul fantast al acestui argument. Dacă aprovizionarea cu gaz rusesc e întreruptă, Germania nu va mai putea produce 300 dintre bunurile ei a căror fabricație necesită cantități mari de gaze. Bineînțeles, studiul menționează că aceste produse pot fi înlocuite prin importuri. Dar această evaluare nu ia în calcul scăderea calității vieții care ar rezulta din faptul că Germania va plăti prețuri mult mai mari pentru aceste bunuri – pierderi care se vor repercuta asupra întregii economii.
Datorită efectului termenilor de schimb, prosperitatea consumatorilor de gaz și de bunuri a căror fabricație necesită gaz va scădea, pe măsură ce prețul acestor produse – acum, importate – va crește. Iar efectele unui embargo pe gaz asupra PIB-lui european par minime din simplul motiv că această creștere a prețului nu e inclusă în definiția PIB-ului real.
În plus, nu doar consumatorii direcți ai acestor 300 de produse vor fi afectați. Dacă, bunăoară, metanolul și amoniacul, care stau la baza producției de îngrășăminte și a multor altor produse chimice, vor trebui importate din SUA, în loc să fie produse local, industriile downstream și complementare producătoare de valoare adăugată din Germania și-ar putea pierde competitivitatea. Pînă cînd nu se va găsi un nou echilibru, ar putea fi afectate un număr mare de locuri de muncă. Nu e de mirare că BASF, cea mai mare companie chimică din lume, a decis să investească pînă la zece miliarde de euro în construcția unei noi fabrici în China.
Înlocuirea combustibililor fosili cu resurse regenerabile nu e soluția pe care mulți și-o imaginează. Combustibilii meteo-dependenți, precum vîntul sau energia solară, sînt prea imprevizibili pentru a alimenta în mod fiabil economiile moderne. Asta înseamnă că sursele de energie „ajustabile” – cărbune, gaz și energie nucleară – rămîn esențiale pentru a compensa această volatilitate, printr-o fluctuație inversă în raport cu energia eoliană și solară. În cazul unei „acalmii totale”, cînd vîntul nu suflă și soarele nu strălucește, sursele ajustabile vor trebui să acopere singure întregul necesar de energie.
Utilizarea electrocasnicelor și adoptarea electricității (în locul gazului) ca sursă de energie pentru transport și încălzire acutizează această problemă, generînd o cerere de electricitate chiar și mai mare, care necesită ca numărul centralelor producătoare de energie ajustabilă să crească proporțional. Pentru Germania, care vrea să renunțe la cărbune și la energia nucleară, asta înseamnă centrale electrice pe bază de gaz. Dar cum resursele de gaz sînt tot mai limitate, trebuie găsită o altă soluție.
S-ar putea argumenta că la asta folosesc, în fond, bateriile: acumulează energie, cînd aceasta e disponibilă, și o păstrează pînă cînd e nevoie de ea. Dar, chiar dacă acumulatorii autovehiculelor electrice, să spunem, vor fi într-o bună zi capabili să compenseze fluctuațiile pe termen scurt din rețeaua de energie, sîntem încă departe de a fi ajuns acolo. Și chiar dacă am dispune de o tehnologie a acumulatorilor mai avansată, o zi sau două fără vînt sau lumină solară ar pune transportul electric pe butuci. Mașinile electrice agravează problema amortizării fluctuației sezoniere. Cît va mai dura pînă cînd vom avea acumulatori capabili să facă față fluctuațiilor sezoniere ale energie verzi, stocînd suficientă electricitate – generată de soarele estival și de furtunile toamnei – pentru a alimenta nu doar autovehiculele noastre, dar întreaga economie, în timpul iernii?
Un viitor mai realist – chiar dacă îndepărtat – s-ar baza pe uzine electrice alimentate cu hidrogen, pentru a compensa sincopele energiei solare sau eoliene. Dar pentru ca hidrogenul să poată fi produs economic, instalațiile de electroliză vor avea nevoie de o sursă stabilă și constantă de curent electric, adică de exact ceea ce ar trebui să furnizeze ele însele. Pentru această dilemă nu există încă o soluție.
Războiul din Ucraina a scos la iveală cu brutalitate neajunsurile tranziției la energia verde, impunînd unor țări ca Germania un experiment energetic în timp real. Pentru moment, aceste țări sînt nevoite să se aprovizioneze cu gaz natural lichefiat la un preț foarte mare, să importe sau să extragă mai mult gaz natural din propriile zăcăminte și să se bazeze pe energia nucleară produsă local sau importată.
Cu douăzeci de ani în urmă, Germania era numită „bolnavul Europei”, din cauza ratei ridicate a șomajului, a cererii slabe pe plan intern și a creșterii lente a PIB-ului. Astăzi, țara pare să fi contractat o altă boală – de data aceasta, din cauza unei politici energetice cu ambiții nerealiste. Recuperarea va fi dureroasă.
Hans-Werner Sinn, profesor emerit de Economie la Universitatea din München și fost președinte al Institutului de Cercetare Economică „Ifo”, e membru al consiliului consultativ al ministrului german al Economiei. E autorul, printre altele, al volumului The Green Paradox: A Supply-Side Approach to Global Warming (MIT Press, 2012).
Copyright: Project Syndicate, 2022
traducere de Matei PLEŞU
