Germania are un viitor colorat
Scor strîns după alegerile parlamentare din Germania. Social-democrații lui Olaf Scholz au obținut, potrivit rezultatelor oficiale preliminare, 25,7% din voturi, plasîndu-se înaintea alianței creștin-democrate CDU/CSU (cu Armin Laschet candidat pentru funcția de cancelar), care, cu 24,1% din voturi obținute, a înregistrat cel mai slab scor din istoria recentă. Die Grüne („Verzii”, ecologiști) își mențin poziția de al treilea cel mai mare partid, cîștigînd aproape 15% din voturi – un scor foarte bun, dar care nu le permite să inițieze demersuri pentru formarea unei coaliții. Liberal-democrații (FDP) au obținut puțin peste 11%, partidul de extremă dreapta AfD – în jur de 10%, iar Die Linke (stînga) a obținut mai puțin de 5%; chiar dacă se află sub pragul electoral, vor fi reprezentați în noul Parlament datorită faptului că au cîștigat mandate directe în trei circumscripții diferite. Cu o configurație a Parlamentului atît de complicată, probabil că o să mai curgă multă apă pe rîul Spree pînă cînd se va forma o nouă coaliție de guvernare. Noua legislatură va debuta pe 28 octombrie odată cu ședința inaugurală și e de așteptat ca pînă atunci, poate chiar și după aceea, partidele din fruntea clasamentului să-și sondeze, reciproc, programele, în căutarea compatibilității. Nu e însă exclus ca Angela Merkel să rămînă cancelar (interimar) cîteva luni bune, pînă cînd se ajunge la un consens politic. Ceea ce, pentru mulți germani, e o veste bună: Angela Merkel e în continuare populară. În ciuda momentelor grele de tot felul (criza financiară globală, criza migrației, criza COVID-19), cei 16 ani de mandat nu au erodat încrederea cetățenilor în Mutti.
Alegerile de duminică au arătat că oamenii vor, în același timp, continuitate și schimbare.
Germania o duce bine sau foarte bine, economia merge, statul funcționează, pandemia nu a lăsat urme prea adînci, deci nu există frustrări majore față de actuala guvernare. Schimbarea (așteptată de unii) e în domenii care, pînă nu demult, nu preocupau pe aproape nimeni. E vorba despre mediu, despre digitalizare, despre modernizarea economiei etc. Partidele au înțeles aceste revendicări și au integrat în programele lor diverse reforme. Peisajul politic s-a schimbat, mainstream-ul politic integrînd o parte dintre direcțiile trasate de partidele marginale. CDU/CSU s-a adaptat mai greu la noile tendințe și a pierdut votanți (aproape două milioane dintre cei care au votat cu creștin-democrații în 2017 au ales, de data asta, Verzii). SPD, care a înțeles noua paradigmă, a prezentat un program mai atractiv, s-a plasat undeva la centru, a propus pentru funcția de cancelar un om politic credibil și cu performanțe demonstrate chiar în interiorul cabinetului Merkel (e vorba de Olaf Scholz) și a reușit să convingă. Iar pe valul stîrnit, printre altele, de mișcarea ecologistă Fridays for Future inițiată de Greta Thunberg, dar și pe fondul eșecului înregistrat de Angela Merkel în politicile ecologice, Die Grüne au reușit să convingă electoratul tînăr – de regulă, extrem de pretențios și greu de urnit la vot.
Odată lansate negocierile pentru formarea guvernului se întrevăd trei scenarii posibile. Cu umorul lor inenarabil, germanii au dat și denumiri acestor (eventuale) coaliții, în funcție de culoarea politică a partidelor. Coaliția tip „semafor” ar fi compusă din SPD, Verzi și FDP. Dacă între primele două formațiuni există numeroase compatibilități, de pildă în legătură cu introducerea impozitului pe avere sau cu relaxarea reglementărilor legate de datoriile externe, FDP ar fi nevoit să recurgă la un compromis dificil pentru a intra la guvernare în această formulă: liderul partidului, Christian Lindner, a spus de mai multe ori, în timpul campaniei electorale, că obiectivul său e să prevină o derivă spre stînga, respectiv o creștere substanțială a impozitelor. Dacă ar intra la guvernare alături de social-democrați și de ecologiști, probabil că ar solicita ocuparea postului de ministru al Finanțelor. Ceea ce ar fi un compromis dificil pentru celelalte două partide.
O altă formulă posibilă ar fi coaliția tip „Jamaica” între CDU/CSU, Verzi și FDP. Între liberal-democrați și creștin-democrați există compatibilitate. Dar cum vor putea ei promova o politică pro-afaceri avîndu-i parteneri pe Verzi, care cer mai multă responsabilitate în materie de protecția mediului și impozitarea averilor? În plus, există precedentul din 2017, cînd negocierile destul de avansate pentru această formulă de guvernare au eșuat brusc după ce FDP a hotărît că preferă să rămînă în opoziție. Și dacă s-a demonstrat că o astfel de coaliție poate funcționa la nivel local (Schleswig-Holstein), ea n-ar fi viabilă la nivel federal din cauza diferențelor prea mari de orientare politică.
Ar mai fi o a treia cale – care înseamnă, de fapt, aceeași cale ca pînă acum: GroKo (Marea Coaliție) între CDU/CSU și SPD. Această formulă aparent imposibilă între cele două partide de orientare opusă a dat cele mai bune rezultate pînă acum, oferind guvernării stabilitate și echilibru. După alegerile de duminica trecută, e clar că SPD va pretinde să dea cancelarul, deci direcția guvernării va fi diferită. La momentul acesta e însă cea mai improbabilă soluție. Printre altele, și pentru că Armin Laschet și-a pierdut autoritatea în partid după înfrîngerea electorală și nu e clar cine anume din interiorul uniunii va negocia eventuala intrare la guvernare.
Orice s-ar spune, Germania are un viitor... colorat.
