Gargaragiii politicoşi

Sînt iarăşi prin aeroporturi. De data asta în Istanbul. Nu, nu am avut nevoie de operaţii la genunchi sau oriunde altundeva, deşi o lobotomie cred că mi-ar prinde bine. Sînt năuc după o serie de întîlniri făcute toate parcă în ciuda lui Orwell şi a eseului lui despre „Politică şi limba engleză“. În 1946, Orwell atenţiona asupra tendinţei de a dezvolta un jargon „vag sau lipsit de sens cu scopul nu de a exprima, ci de a ascunde adevărul“. Eseul este o pledoarie pentru o exprimare simplă, directă şi clară şi împotriva conformităţii politice. 

Prima întîlnire a fost cu tineri – mai toţi foarte deştepţi şi care mai de care mai dibaci la a transforma engleza într-o ditamai limbă de lemn. „Triburi digitale“, „recoltarea de

-uri“, „paucisperanţa“ – în engleză „paucity of hope“ (adică fără speranţă), „agregarea în

“, „eco- şi egosisteme“, „ortodoxia puterii“ au fost expresii pe care le-am notat în mai puţin de cinci minute. Am îndrăznit să întreb membrii grupului de lucru dacă ar putea cineva să îmi traducă ce înţeleg ei prin „triburi digitale“ şi „inovare socială“ – nu au reuşit deloc să cadă de acord unul cu celălalt. Confruntaţi cu lipsa de consistenţă a explicaţiilor, mi-au spus, dînd dovadă perfectă că nu sîntem deloc fiinţe raţionale, ci doar raţionalizăm, că „jargonul e necesar pentru a fi înaintea curbei

“. Nu m-am putut abţine şi mi-am împărtăşit părerea că jargonul lor este un mod excelent de a avea o relaţie de iubire pasională, profundă, consensuală,

şi relativ scurtă cu propria logică. A doua întîlnire a avut loc cu cea mai mare organizaţie interguvernamentală şi, prin comparaţie, a fost mai lipsită de jargon. M-am cam îngrozit: se pare că următoarea generaţie de gargaragii este deja mult mai bine pregătită decît generaţia existentă.

Rătăcit prin Euro-Narnia (Bruxelles), am auzit la un moment dat următoarea frază: „intersecţionalitatea matricei procesului decizional determină abordarea mainstream orizontală a procesului de incluziune socială“. Traducătoarea în romani a tras o înjurătură spumoasă, spre delectarea mea şi a altor cîtorva care o ascultam în căşti, şi a zis că nu există o limbă în care să se poată traduce aşa ceva. 

Oppenheimer, studiind folosirea jargonului de acest tip, a ajuns la concluzia că oamenii care îl folosesc sînt percepuţi de auditoriu ca fiind mai puţin inteligenţi. O cercetare făcută de una dintre cele mai bune universităţi din lume – Stanford – a descoperit că 86,4% din studenţi au folosit un limbaj complicat în lucrările lor, încercînd să pară mai deştepţi.

La întîlnirea de la Istanbul, lume bună, elitele birocraţiei regionale. Idei minunate, cum ar fi aceea că romii din cele mai sărace comunităţi ar trebui să se ducă la universităţi în loc să cerşească şi că statele ar trebui să colecteze date despre căsătoriile timpurii pentru a putea avea politici publice adecvate pentru a rezolva situaţia. Toată lumea fericită, mai aveam un pic şi ne prindeam într-o horă şi chiuiam pentru rezolvarea tuturor problemelor „ţiganilor“. 

Faptul că nu prea poţi să strîngi date despre căsătoriile timpurii – nu de alta, dar ele sînt ilegale şi deci neînregistrate – nu a intrat deloc în logica înalţilor funcţionari. Este ca şi cum ai dori să măsori corupţia în sistemul politic prin mărturisiri voluntare ale politicienilor în cauză. 

Ce mănînc azi şi nu la ce facultate mă duc este frămîntarea principală a adolescenţilor din ghetouri. Puştii din ghetou se consideră fericiţi dacă au părinţi care să le poarte de grijă pînă cînd ajung ei la vîrsta la care pot să muncească pentru a se hrăni. Acest lucru nu intră în realitatea funcţionarului de rînd. Nu de alta, dar mai toţi ştiu despre viaţa în comunităţi din filme, documente sau din imaginaţie. 

În mod ciudat, discuţiile mi-au adus aminte de cuvintele pline de înţelepciune ale unui profesor din liceu: „Băi, ascultaţi la mine! Mai bine vultur o zi, decît cioară o viaţă. Ciorile fură, sînt murdare şi merită să fie împuşcate. Vulturul zboară deasupra tuturor“. Proful meu de electronică, Cicerone, era în capul lui ditamai vulturul. Spre deosebire de vulturi – mari pasionaţi de hoituri –, Cicerone mînca mult căcat şi promova din cînd în cînd cu entuziasm idealuri naziste de puritate a naţiunii şi eliminare a ţiganilor/ciorilor. 

Neavînd prea mult de spus în procesul prin care am ajuns eu pe lume, la fel ca mulţi dintre puştii cu care lucrez în Ferentari, sîntem parţial sau total ciori. Există birocraţi care şi-ar dori în mod sincer să fim şi noi vulturi, chiar şi vulturi universitari. Însă datul din gură folosind descîntece în jargon de Euro-Narnia nu are cum să ajute. Aşa că, în realitate, rămînem ciori. În plus, trădăm speranţele oamenilor de bine care vorbesc sforăitor despre „potenţialul“ nostru de transformare în vulturi. Şi îi dezamăgim. 

Cicerone măcar m-a învăţat cîte ceva util: era un electronist bun. Şi îl prefer gargaragiilor politicoşi şi, în cel mai bun caz, inutili, din birocraţii şi guverne care se ocupă de „problematica romă“.  

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities. 

Foto: wikimedia commons