Fumatul permis - <i>sau de ce ultimul ministru al Sănătăţii va intra în istoria cimitirelor ca un pasionat furnizor</i> -
Daţi o tură prin centrul Bucureştilor. Uitaţi-vă în vitrinele cafenelelor. Cele mai multe afişează cu mîndrie înscrisul "În acest local fumatul este permis". Nu vă vine să credeţi, dar încurajarea asta pe faţă (precum şi desfiinţarea locurilor de nefumători) e opera unui slujitor al sănătăţii. Care probabil e menţionat în toate acatistele producătorilor de ţigarete, dacă nu cumva, în curînd, şi pe pachete. Nu vreau să-i pomenesc numele " cîndva, înainte să ajungă demnitar, îmi închipuiam că e un om de treabă. Poate că nu e vina lui şi nu e decît încă un caz în care legile se fac fără teste pe realitate, tot aşa cum cosmeticele nu mai sînt probate pe animale nevinovate. Legea cea nouă spune că localurile care nu pot împărţi în două populaţia, cu o barieră solidă, trebuie să aleagă. Fumători sau nefumători. Cele mai multe au ales acolo unde sînt banii: fumătorii stau mai mult, consumă mai mult şi, oricum, par a constitui majoritatea (nu sînt, statisticile îi dau totuşi în minoritate, la 46%). Rezultatul acestei legi inteligente, scrise cu picioarele de maimuţe pe citostatice, cu mîinile ocupate de trabuce, este că acum nefumătorii care se aşază într-o cafenea au garantat cel puţin un fumător la 1 metru distanţă de ei. Orice ai face, vei fuma. Pasiv. Activ. Beat sau treaz. Adolescent sau adult. Prin grija unei legi antifumat. Felicitări legiuitorului. E un pas serios înapoi spre lumea a treia, unde probabil că ne simţim, de fapt, mai bine. Europa " şi în general Vestul civilizat " începe să renunţe la treaba asta, pe măsură ce în capul omului se insinuează ideea că a introduce fum pe acolo pe unde natura a prevăzut doar intrarea de aer e totuşi stupid, dincolo de a fi nesănătos. Fumatul nu mai e cool în ţările unde s-a inventat termenul ăla " iar asta s-a întîmplat cu o formă simplă de educaţie, pe care copiii o înţeleg cel mai bine: interdicţia. Logica e simplă şi anglo-saxonă: fumătorii costă mai mult sistemul sanitar, fără a contribui mai mult. Ţigara jos că e din banii mei! România însă pare că s-a trezit la adevărata ei identitate după intrarea în UE. Indentitatea sarmalei ca răzbunare în contra steak-ului, a manelei ca… ce vreţi dumneavoastră, precum şi a fumatului care se întoarce cu sete, tras în piept de sistemul care, de fapt, e cel mai bun tot la tras în piept. Fumatul nu e doar o problemă de sănătate. E şi una de timp. Timp pierdut, adică, pardon, fumat şi expirat în rotocoale. Parlamentul se mişcă greu pentru că nimeni nu rezistă înăuntru mai mult de un sfert de oră, între ţigări. Miniştrii pufăie între decizii, pînă cînd, seara, în capul lor e mai mult monoxid de carbon decît geniu administrativ. Adjuncţii se duc după ţigări, în nădejdea promovării după modelul Emil Constantinescu, despre care legenda spune că însuşi Corneliu Coposu, patriarhul fondator al Dreptei, îl trimitea să facă plinul. Dincolo de asta, în mii de birouri şi sute de hale, la ţară şi în buricul tîrgului, lumea românească se bate cu productivitatea muncii cu cea mai de temut armă pe care o avem: gestul leneş, fanariot, oriental al aprinderii încă unei ţigări. Răbdare şi tutun " mi se va spune " de la anul intră în vigoare o nouă lege europeană, prin care nu se va mai fuma deloc. Cu două condiţii: ca la anul să mai fim în Uniunea Europeană (aţi citit prima oară aici, ţineţi minte, despre ipoteza asta!) şi apoi să mai şi găsim trei sute de nefumători care să semneze măsura. Ceea ce chiar mi se pare imposibil. Nefumătorii, în România, sînt ca negrii în America, în anii ’50: lumea nu pricepe de ce se enervează. Ce, n-ai mai văzut ţigări, hai că nu eşti copil! Cancer? Ia, arată-mi unde, hai, dom’le, de la o ţigară? Sensibil mai eşti! Trebuie să vă fac aici o mărturisire: am fumat. Am fumat în America, la colţul clădirii în care învăţam. M-am lăsat aici, în România, lucrînd în presă, într-un birou în care toată lumea aprindea. N-a fost un gest de eroism, doar unul de eliberare, cam ca la 23 August, dar fără comunişti. Ştiu ce înseamnă pofta. Însă mai ştiu şi ce înseamnă restul lumii, după un scurt curs la inventatorii conceptului de "Ceilalţi". Un concept complicat pentru noi. Existenţa altuia. N-am reuşit să dăm o lege pentru asta. Doar citostatice gratis. Sau, mă rog, compensate.
