Frîna îndatorării blochează economia Germaniei
La începutul lunii trecute, Curtea Constituțională a Germaniei a decis că planul Guvernului de a redirecționa fondurile de ajutorare COVID-19 neutilizate pentru combaterea schimbărilor climatice încalcă așa-numita „frînă a îndatorării”. Decizia e nu doar un impediment pentru cancelarul Olaf Scholz, ea ar putea agrava divizarea ideologică din interiorul coaliției de guvernare și submina politica bugetară a țării, periclitînd astfel perspectivele ei economice.
Germania a introdus frîna îndatorării în Constituție în 2009, impunînd limite mult mai rigide decît cele cerute de Pactul de Stabilitate și Creștere al Uniunii Europene. Frîna interzice în general guvernelor landurilor și celui federal să contracteze noi credite, excepții sînt admise doar în cazuri de extremă urgență. Guvernul federal a invocat o astfel de excepție în anul 2020, pentru a putea aloca peste 200 de miliarde de euro unor fonduri speciale, destinate atenuării impactului economic al pandemiei.
Guvernul lui Scholz a încercat să aplice aceeași procedură de excepție pentru a canaliza 60 de miliarde de euro (1,5% din PIB) din aceste fonduri speciale către subvenții industriale și inițiative legate de climă. Partidul de opoziție CDU (Uniunea Creștin-Democrată) a făcut apel la Curte, ceea ce a blocat planul Guvernului pe motiv că nu îndeplinește „cerințele constituționale pentru un împrumut de urgență”. Ironia e că CDU a fost partidul care a creat, sub conducerea Angelei Merkel, acest fond special.
Decizia e stînjenitoare pentru Guvernul federal, mai ales pentru ministrul de Finanțe Christian Lindner, dar marea problemă e că Guvernul se confruntă acum cu un deficit de 60 de miliarde de euro al programelor și subvențiilor planificate. Fondul german pentru Climă și Transformare (KTF) e aproape epuizat, cu numai 30 de miliarde de euro ca venituri anticipate, provenite în cea mai mare parte din comercializarea certificatelor de emisii. Decizia mai înseamnă și că Guvernul nu-și va putea respecta anumite angajamente, printre care și finanțarea suplimentară de 6,5 miliarde de euro pentru Deutsche Bahn (căile ferate germane), 15 miliarde de euro subvenții pentru complexele industriale Intel și Taiwan Semiconductor Manufacturing Company din Magdeburg și Dresda, 4 miliarde pentru producția de oțel verde sau cele 1,8 miliarde pentru ajutorul domestic de încălzire.
Mai mult, decizia aduce un nou nivel de incertitudine economică, determinînd multe companii să se întrebe pe ce promisiuni mai pot conta. Această situație amenință să submineze creșterea economică într-un moment critic. Germania a fost afectată de criza energetică și de o economie globală încetinită în mai mare măsură decît alte țări industrializate, iar declinul previzibil al investițiilor private ar putea încetini, o dată în plus, transformarea ecologică și digitală a economiei.
Dacă ar exista suficientă voință politică, această problemă ar putea fi lesne rezolvată. Parlamentul (Bundestag) ar putea aproba o suspendare temporară a frînei îndatorării pentru anul 2024, oferind astfel Guvernului flexibilitatea financiară necesară. Dar tocmai aici se află cheia problemei: partidele guvernamentale sînt mai divizate ca niciodată atunci cînd e vorba de politică fiscală și de îndatorare.
În vreme ce Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Scholz a propus reformarea frînei îndatorării și creșterea impozitării celor cu venituri mari și a moștenirilor, Lindner și Partidul Liberal Democrat (FDP) se mîndresc că reprezintă conștiința ordoliberală (varianta germană a liberalismului economic) a țării. Convins că viitorul său politic depinde de menținerea frînei îndatorării și a prudenței bugetare fără creșterea impozitelor, Lindner a anunțat deja planuri pentru măsuri de austeritate și mai severe. Între timp, o parte considerabilă din SPD, împreună cu Verzii (Bündnis 90 / Die Grünen) – al treilea membru al coaliției – sînt nerăbdători să implementeze propriile programe ambițioase (și costisitoare). Ceea ce îl pune pe Scholz în poziția ingrată de a trebui să împace două strategii fiscale aparent contradictorii.
Acest conflict evidențiază neajunsurile frînei îndatorării și natura paradoxală a politicii bugetare germane. Chiar dacă guvernele și miniștrii de Finanțe susțin pro forma frîna îndatorării, ei creează „bugete fantomă” (Schattenhaushalt)pentru a-i eluda contrîngerile, atunci cînd propriile nevoi politice o cer. Ceea ce i-a permis Germaniei să acorde un sprijin financiar imens companiilor naționale în timpul pandemiei și al crizei energetice actuale. În același timp însă, Guvernul menține o politică fiscală structurală restrictivă, ceea ce duce la investiții publice insuficiente și la un declin semnificativ al calității infrastructurii, al educației și al sistemului de sănătate. Într-un cuvînt, frîna îndatorării a slujit ca un pretext convenabil pentru o politică fiscală care favorizează subvențiile corporatiste în detrimentul binelui public.
Adevăratul risc care decurge din decizia Curții Constituționale nu e atît o criză a fondurilor, cît agravarea divizării din interiorul Guvernului și iminența paraliziei politice și economice. Sectorul industrial german, esențial pentru crearea de locuri de muncă bine plătite și pentru stimularea inovației, nu s-a grăbit să adopte revoluțiile digitale și ecologice. Pentru a recupera, guvernul trebuie să investească urgent în infrastructură, în cercetare fundamentală și în educație.
Acutizînd impasul politic, decizia Curții Constituționale reprezintă un mare risc pentru dezvoltarea socio-economică a Germaniei. Dar, dincolo de consecințele ei pe plan intern, decizia are urmări nefaste și pentru Europa: Guvernul german a folosit verdictul pentru a respinge solicitarea UE a unui buget suplimentar de 100 de miliarde de euro.
Pe parcursul ultimilor doi ani, Scholz a reușit în repetate rînduri să aplaneze diferendele din interiorul coaliției tripartite. Acum însă are în față provocarea cea mai dificilă, potențial decisivă, a mandatului său: elaborarea unei strategii creative și eficiente pentru a ieși din impasul politic și a asigura competitivitatea economică a Germaniei în secolul XXI.
Marcel Fratzscher, fost membru al conducerii executive a Băncii Centrale Europene, e președintele think-tank-ului DIW Berlin și profesor de Macroeconomie și Finanțe la Universitatea Humboldt din Berlin.
Copyright: Project Syndicate, 2023
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
