Frigul care ne unește
Iarna începe să-și arate colții. Și, anul acesta, pare mai fioroasă ca altădată. Și, la cît costă factura pentru gaze, nu-i exclus să ne-apuce nostalgia după vremurile cînd ne-ntrebam, nostalgici, unde-s zăpezile de altădată...
Pe măsură ce se face mai frig se încing controversele cu privire la energie. Dacă criza gazelor și cea a electricității prezintă diferențe semnificative, există și numeroase similitudini care permit o abordare comună. Prima similitudine e legată de cauza inițială a crizei. A doua, de efectele ei. În Europa se prefigurează deja o criză vecină cu războiul rece. Unele state vor să intervină direct pe piață, prin subvenții, pentru a ușura povara facturii pe care o vor avea de plătit cetățenii. Altele se împotrivesc cu fermitate intervenției pe piață. Germania și Franța se remarcă prin poziții tranșante. Doar că tandemul Europei trage acum în direcții opuse.
La începutul săptămînii, Germania și alte opt țări din nordul Europei s-au opus să folosească pretextul creșterii de prețuri la energie pentru a modifica, structural, piața comună a energiei, explicînd, printr-o declarație comună, că „creșterea bruscă a prețurilor are cauze globale, așa că ar trebui să fim foarte atenți înainte de a interveni în structura pieței interne de energie”. Intervenția guvernelor pe piață „nu va fi o soluție pentru a amortiza costurile actuale la energie, acestea fiind legate de prețurile combustibililor fosili”. Documentul de poziție a fost semnat, pe lîngă Germania, de Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Letonia, Țările de Jos și Austria. Nordul Europei, mai degrabă liberal, a simțit nevoia să transmită acest mesaj coerent după summit-ul UE de săptămîna trecută: chestiunea energiei, dezbătută pe larg, a ocupat aproape în întregime agenda întîlnirii. În special statele din sudul și estul Europei au insistat pe nevoia de control și/sau de intervenție pentru a domoli creșterea prețurilor. Iar Franța, care deja de multă vreme își dorește o reformă a pieței energiei, a știut să se folosească de acest moment, devenind cutia de rezonanță pentru vocile mai puțin audibile ale Uniunii.
Pe fond, Berlinul are dreptate: criza energiei e organică. Și tot pe cale naturală, adică prin autoreglarea pieței, ar trebui și rezolvată. Comisia Europeană împărtășește în mare măsură această perspectivă. Anume, că situația de acum e rezultatul dinamicii pieței libere: economia își revine după criza sanitară, care a presupus închiderea activităților, și e însetată de energie; însă creșterea cererii nu poate fi acoperită imediat de o ofertă susținută – de unde și criza, de unde și creșterea de prețuri. Liderii UE susțin abordarea propusă de Comisia Europeană, adică măsuri precum sprijinul direct pentru gospodăriile vulnerabile, ajutor de stat pentru companiile aflate în dificultate și reduceri de taxe. Însă aceste măsuri trebuie să fie țintite, adaptate și temporare. Comisia preconizează că această criză va dura pînă în aprilie anul viitor, însă unii analiști nu văd un sfîrșit previzibil al crizei pînă cînd nu vor crește substanțial capacitățile de producție și interconectarea la nivel european. Reuniunea de marți, de la Luxemburg, a miniștrilor europeni responsabili cu energia e menită să asaneze clivajele din interiorul UE cu privire la abordarea acestei crize. Însă găsirea unui compromis va depinde nu doar de cît de realistă e prognoza cu privire la criză pe care se bazează decidenții, ci și de dinamica politică din interiorul Uniunii. Faptul că lucrările acestui summit sînt publice (lucru destul de rar) pune pe decidenți o presiune suplimentară.
Un indicator al puterii de cumpărare și, implicit, al calității vieții e cît timp trebuie să muncești ca să-ți permiți un hamburger simplu. De acum înainte n-ar strica să calculăm, în minte, cîte ore de muncă afectăm cheltuielilor cu energia.
