Ford în Rusia
Alexei Etmanov şi-a făcut "studiile" de reprezentant al clasei muncitoare în Brazilia, unde a fost invitat pentru două săptămîni de un colectiv sindical. Probabil că acolo a înţeles că sindicatul nu este o organizaţie care oferă doar bilete de cură la sanatoriu sau strînge banii pentru cadouri la aniversările membrilor săi. Metodele de lucru ale sindicalismul rus, aşa cum era conceput în epoca sovietică, nu îi puteau oferi nici un sprijin electricianului-sudor de la o filială a uzinelor constructoare de maşini Ford, de lîngă Sankt-Petersburg (1700 de salariaţi). Angajat în 2003, el a studiat condiţiile de muncă şi starea de spirit a colegilor lui şi a reuşit, în august 2005, să ţină un miting cu 1000 de participanţi, cu acest prilej fiind ales în fruntea sindicatului. "E adevărat că salariile noastre sînt mai mari ca în alte părţi - în medie 17.000 de ruble (aproximativ 500 de euro) - dar ne dorim acum şi altceva decît munca" - explică o salariată de la Ford (Le Monde, 14 iunie crt.). Pînă acum revendicările ţin de abc-ul luptei sindicale: respectarea codului muncii, garanţii sociale, creşterea salariilor, al treisprezecelea salariu, participarea la profit. Muncitorii recunosc însă că lupta lor este posibilă pentru că Ford, la fel ca şi alte companii străine, recunoaşte rolul sindicatelor. Cotidianul francez îl citează şi pe inginerul Alexandr Redkin: "Sigur, primim ameninţări. Dar e mult mai bine decît la orice companie sută la sută rusească, unde regulile sînt mult mai stricte, salariile, îngheţate şi salariaţii pot fi oricînd daţi afară, la fel ca în comunism". La fel ca în comunism şi la fel ca în capitalism, liderii sindicali sînt adeseori cumpăraţi de conducerea companiilor şi sfîrşesc prin apărarea propriilor interese, uitînd de avîntatele mitinguri ale începuturilor. Deocamdată Etmanov crede că "lupta sindicală poate da o şansă construcţiei societăţii civile". Aşa a crezut, în urmă cu peste un sfert de secol (istoria l-a confirmat), şi un alt electrician, polonezul Lech Walesa... (M. B.)
