Fără guvern
A trecut o lună de cînd s-au anunţat rezultatele alegerilor parlamentare din Israel, postul de prim-ministru a navigat scurt între Tzipi Livni, ministru de Externe (un mandat în plus, dintr-un total de 120), liderul partidului de centru, Kadima, şi Benyamin Netanyahu, liderul partidului de dreapta Likud (un mandat mai puţin, dar cu un potenţial mai mare de format alianţe). A fost pentru prima oară cînd rezultatele stîngii n-au mai contat în aritmetica viitorului Guvern: stînga nu are soluţii pentru a domoli intensitatea la care a ajuns conflictul între statul israelian şi formaţiunile palestiniene. Alegerile s-au ţinut imediat după armistiţiul din Gaza, unde militanţii islamici din Hamas au suportat consecinţele atacurilor împotriva teritoriului israelian: riposta israeliană a fost extrem de dură, dar nu a izbutit să distrugă Hamas-ul şi, probabil, nici să blocheze căile de pătrundere a armamentului în Fîşia Gaza. Teoretic, un război încheiat oferă bune premise pentru garantarea păcii: forţele s-au confruntat în timp real, fiecare ştie cam la ce se poate aştepta de la adversar şi deci unde sînt limitele concesiilor. În urmă cu cîţiva ani, pe vremea administraţiei Clinton, se discuta destul de amănunţit soluţia celor două state " unul evreiesc şi unul palestinian " pornită din acordurile de la Oslo. E adevărat, de abia formulată, ea crea alte probleme insolubile: refugiaţii, Ierusalimul, coloniile ş.a Partidele cu care s-ar putea alia domnul Netanyahu în vederea formării noului Guvern nu acceptă sub nici un motiv principiul "pămînt pentru pace". Dacă israelienii refuză soluţia celor două state, oficiali palestinieni agită formula unui singur stat unde în următoarele decade arabii vor fi majoritari. Domnul Netanyahu oferă ceea ce el numeşte "pacea economică": Israelul îşi va retrage controalele de securitate de pe Malul Occidental al Iordanului, permiţînd astfel Autorităţii Palestiniene să-şi exercite administraţia, veghind ca palestinienii să primească mai multe servicii şi condiţii mai bune de trai şi de muncă. Al Jarbawi, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Bir Zeit din Ramallah, crede că o asemenea politică ar crea un "stat de asistaţi", ar duce la desfiinţarea Autorităţii Palestiniene şi la inflamarea cererilor cetăţenilor arabi de drepturi egale cu cele ale evreilor. În acest moment al discuţiei teoretice, intervine personajul foarte concret al lui Avigdor Lieberman, liderul partidului Yisrael Beitenu (Israel " casa noastră): a obţinut 15 mandate la ultimele alegeri, programul său electoral promiţînd măsuri foarte dure faţă de cetăţenii israelieni de naţionalitate arabă (15-20% din totalul populaţiei). Dovezi suplimentare de loialitate, strămutări, exil. Nimic democratic, dar în consens cu ceea ce gîndesc mulţi dintre cei care votează o dreaptă mai moderată. Cert este că trimişii administraţiei Obama vor ezita să negocieze cu un Guvern care conţine miniştri ca Liebermann. Livni nu poate accepta o coaliţie de dreapta ostilă ideii celor două state. Netanyahu nu poate încheia o coaliţie de dreapta cu partide prea la dreapta. Pe de altă parte şi cele două partide de dreapta dintr-o probabilă coaliţie Netanyahu sînt departe de a fi de acord în cîteva probleme esenţiale. Sosită în Orientul Mijlociu, Hillary Clinton " secretarul Departamentului de stat american " ar vrea să impulsioneze procesul de pace care, departe de a fi un conflict regional, reprezintă cheia pentru calmarea unei zone ameninţătoare la adresa păcii mondiale. Proiectul bombei atomice iraniene îşi întinde umbra deasupra tuturor convorbirilor mai mult sau mai puţin diplomatice din regiune.
