Fals omagiu

Imaginea aceea din 1991, un bărbat masiv cocoţat pe un tanc sfidînd ameninţările, părea extrasă dintr-un film eroic, rulat în aer liber, pentru a însufleţi masele. Orice i se putea contesta acelui bărbat, Boris Nikolaevici Elţin, dar nu curajul fizic. Imaginea nu era o făcătură, un montaj, era adevărată, liderul sovietic, în carne şi oase, îşi risca viaţa pentru a apăra cuceririle unei revoluţii cu final necunoscut. O revoluţie venită destul de tîrziu în viaţa lui, dar el izbutise să-i prindă cadenţa cu o viteză de care doar membrii cei mai dotaţi ai aparatului comunist sînt capabili. Fusese un activist de rînd la Sverdlovsk (fost Ekaterinenburg), unde la ordinul Biroului Politic a distrus cu buldozerele casa unde fusese asasinat ţarul Nicolae al II-lea împreună cu familia. După cum povestesc martorii acelor vremi, oportunismul lui era mereu mai rapid cu o secundă decît ordinele date de superiorii săi. Această calitate i-a servit şi în viaţa sa politică de democrat. La o Plenară din 1987, l-a criticat pe Gorbaciov pentru că nu aplica destul de consecvent perestroika. Nu venise încă vremea cînd marele şef putea fi criticat, de data asta a fost cu o secundă prea devreme, aşa că Elţin a fost îndepărtat. Vremelnic. Şi-a dat demisia din Partidul Comunist în iulie 1990, în timpul ultimului Congres al PCUS, în timp ce şeful acestui partid, Gorbaciov, încerca să refacă din cioburi vasul spart al comunismului reformat. Elţin s-a împotrivit acţiunilor trupelor sovietice din Lituania, în 1991, a militat pentru puterea executivă a preşedintelui, pe care l-a apărat de pe tanc. Martorii perioadei susţin că acest gest eroic a fost posibil deoarece comandantul tancului, nefiind prea sigur de misiunea încredinţată, a oprit vehiculul la culoarea roşie a stopului. Încă nesigur şi oarecum ameţit, Gorbaciov trebuia să facă faţă rezistenţei conservatorilor (mulţi dintre ei militari), să mascheze hămeseala apropiaţilor săi năpustiţi pe bogăţiile imense ale ţării, să găsească un răspuns pentru tendinţele centripete ale republicilor frăţeşti, după ce pusese cruce pe "devotamentul" barăcilor din lagăr. A fost momentul cînd Elţin a trecut în planul întîi şi, într-o întîlnire de taină, bine stropită cu alcool, cu preşedinţii de atunci ai Ucrainei şi Belarus, a decis desprinderea lor de Rusia. Preşedinte al Federaţiei Ruse, activistul din Sverdlovsk devenise un lider de talie mondială. La limita anarhiei şi instabilităţii, regimul lui a scos în afara legii Partidul Comunist (tot vremelnic), a declanşat privatizarea, a desfiinţat cenzura şi a garantat libertatea presei. Conflictul cu Parlamentul (1993), cînd liderul democrat al Rusiei a pus tunurile pe Parlamentul care votase democratic altfel decît îi convenea lui (sau Rusiei) nu i-a atras, cum s-ar fi cuvenit, dezavuarea Occidentului, ci grimase estetizante. Nici atacarea Ceceniei, în 1994, nu l-a pus în rînd cu Miloşevici. Orice ar fi făcut Elţin, liderii democratici îl admirau. Li se părea că e un bun actor de film şi nu îşi puneau problema că echipa de filmare lucrează la alte scenarii. Şi într-adevăr cariera lui are ceva dintr-un scenariu scris în grabă: în alegerile din 1996, porneşte cu un procent de popularitate de 5-6%. Le cîştigă cu sprijinul posesorilor marilor averi de pe urma privatizării, acum proprietari de ziare şi de posturi de televiziune, posesori ai unei mari capacităţi de a corupe. Haosul bine organizat a provocat însă catastrofala criză din 1997. Pe 1 iulie, sistemul financiar rus a intrat în colaps, Banca Centrală a rămas fără dolari, rubla s-a devalorizat cu aproape 50%, ruşii proşti şi-au pierdut toate economiile, ruşii deştepţi s-au salvat cumva, dar au decis să opteze pentru un conducător mai stabil. În schimbul imunităţii lui şi a familiei sale, Elţin îl numeşte pe fostul ofiţer KGB, Vladimir Putin, prim-ministru, pentru a putea fi ales preşedinte în anul 2000. Putin a reorganizat Rusia pe verticală, anulînd vagile încercări de descentralizare, a refăcut structurile etatiste, i-a pedepsit pe oligarhii răzvrătiţi şi i-a favorizat pe cei care ţineau cu el, a desfiinţat presa critică, crimele politice îl lasă rece, ca şi moartea marinarilor de pe submarinul "Kursk", cu preţuri mari în vieţi omeneşti a pacificat Cecenia. "Nu bea, nu fumează, face sport, îşi iubeşte soţia şi copiii, ce vreţi mai mult de la el?" - întreabă femeile din Rusia. Într-adevăr, ce pretenţii să mai ai?