Există viaţă în afara politicii?
În ultimele zile sîntem asaltaţi de informaţii şi zvonuri despre viitorii candidaţi în colegiile electorale. Pentru prima dată va conta întîi persoana şi apoi lista, iar partidele încearcă să găsească oameni pentru înfruntările din cele peste 400 de colegii care vor apărea. Circulă multe nume, de la fotbalişti la cîntăreţi şi de la actori la publicişti. Unele au fost confirmate, altele, infirmate. În multe cazuri criteriul principal pare a fi notorietatea şi probabil că unele personalităţi vor fi disputate de mai multe partide. Prima observaţie este că partidele duc lipsă de oameni. Altfel nu se explică ofertele făcute atîtor persoane numai pentru că se bucură de o oarecare cunoaştere. S-ar putea şi ca unele dintre numele vehiculate în aceste zile să fie doar "baloane de încercare" şi ca nu toate să se regăsească pe listele de candidaţi. Este cert însă că Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu vor candida. Cei doi o vor face pe listele PDL, unul la Ploieşti, celălalt, la Mizil. Candidaturile lor au fost imediat atacate de cîţiva oameni politici, pe de-o parte, şi de unii jurnalişti, pe de alta. Politicienii le reproşau celor doi că au folosit ziarele în care au scris drept rampă de lansare pentru cariera politică. Cu alte cuvinte, ar fi furat startul. Jurnaliştii le reproşau, în mare, că au "trădat breasla" şi că de-acum înainte oricare dintre colegii noştri care îşi va spune apăsat opiniile într-un ziar poate fi bănuit că o face numai pentru o viitoare carieră politică. Ambele argumente sînt contestabile. Pe de-o parte, cei doi nu şi-au ascuns niciodată convingerile de dreapta. Ca urmare, pasul pe care l-au făcut e coerent. Partidul Democrat Liberal se prezintă drept o formaţiune de dreapta. Chiar dacă direcţia, de la stînga la dreapta, i-a fost schimbată cam forţat în urmă cu trei ani, PDL este azi recunoscut în plan european ca o formaţiune a dreptei. Unul dintre ideologii partidului este Valeriu Stoica, printre puţinii oameni politici români care ştiu ce înseamnă doctrinele politice, neabătîndu-se în ultimii 18 ani de la ideile dreptei. Odată cu aderarea lui Cătălin Avramescu şi a lui Sever Voinescu, PDL cîştigă doi cunoscători ai teoriei politice, ceea ce nu e puţin lucru într-o ţară în care partidele suferă de o lipsă cronică de ideologii şi doctrine. Celălalt argument, al trădării breslei, are şi el un punct slab, deoarece nici Cătălin Avramescu şi nici Sever Voinescu nu sînt ziarişti. Unul este cadru universitar, celălalt a fost diplomat. Îi putem numi publicişti, comentatori, analişti sau eseişti, dar nici unul nu este jurnalist în adevăratul sens al cuvîntului. Nu au stat ani de zile pe holurile Parlamentului încercînd să smulgă informaţii politicienilor, nu s-au dus la mineriade, în Afganistan sau în Irak, nu au făcut reportaje, n-au schimbat vreun ministru cu rezultatele vreunei anchete. Nu sînt nici Albert Londres, nici Adelin Petrişor. Lucrurile pot fi văzute şi altfel: Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu sînt doi intelectuali care intră în politică. Întrebarea este dacă vor reuşi să schimbe ceva. Intelectuali în politică au mai fost, a existat chiar şi o formaţiune a intelectualilor, Partidul Alianţei Civice. În 1992, Nicolae Manolescu şi-a depus candidatura la Preşedinţia României. Stelian Tănase a fost vicepreşedintele comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor. Astăzi, unul este ambasador la UNESCO, iar celălalt, un adevărat maratonist al talk-show-ului. Trecerea prin politică nu i-a schimbat, dar nici ei nu au schimbat felul în care se face politică în România. E posibil ca, stimulaţi de votul uninominal, şi alţi intelectuali să urmeze exemplul lui Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu. Vor fi suficient de mulţi încît să schimbe modul în care se discută despre fenomenul politic în România, să mute discursul de la persoană la concept, de la oameni la doctrină? Ar fi bine. E la fel de posibil însă ca maşinăriile de partid să le taie aripile, să le amputeze verbul, să îi constrîngă la compromisuri greu de acceptat. Nu vor mai scrie pentru o idee, ci pentru un partid. Atunci probabil că se vor retrage, aşa cum au făcut-o şi alţii, lăsînd politica pe mîna "profesioniştilor". În final, vreau să spun că mi-ar plăcea ca oamenii care vor să schimbe România să nu se gîndească numai la vectorul politic, ci şi la alte orizonturi: ONG-uri, asociaţii, sindicate, educaţie etc. România nu are numai probleme politice, ci, mai ales, de societate. Fiecare migrare către politică lasă cîte o căsuţă goală în alt sector. Şi cum, în general, din politică nu prea există drum de întoarcere, căsuţele rămîn goale mult timp.
