Evoluția strategiei americane față de China

Joseph S. NYE, Jr.
Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

În cadrul noii sale strategii naționale de securitate, administrația președintelui american Joe Biden recunoaște că Rusia și China reprezintă, fiecare în parte, o provocare diferită. În vreme ce Rusia „este, prin războiul său brutal de agresiune, un pericol iminent la adresa sistemului internațional liber și deschis”, China e unicul concurent al SUA „care intenționează să remodeleze ordinea internațională și care are, în tot mai mare măsură, capacitatea economică, diplomatică, militară și tehnologică de a atinge acest obiectiv”. De aceea, Pentagonul se referă la China ca la o „provocare în creștere”.

Acum, după ce președintele chinez Xi Jinping s-a folosit de cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC) pentru a-și consolida puterea și pentru a promova obiectivele sale ideologice și naționaliste, merită să trecem în revistă evoluția strategiei americane față de China. Unii critici văd situația de azi ca pe o dovadă că președinții Bill Clinton și George W. Bush au fost naivi atunci cînd au recurs la o strategie a „dialogului” și i-au oferit Chinei calitatea de membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Dar, chiar dacă optimismul față de China a fost exagerat cu douăzeci de ani în urmă, nu a fost vorba neapărat de naivitate.

După Războiul Rece, SUA, Japonia și China erau cele trei mari puteri din Asia de Est, iar un realism de bun-simț sugera că SUA trebuia să-și reînnoiască alianța cu Japonia, și nu să o minimalizeze, ca pe o relicvă vetustă a epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial. În 2001, cu mult înainte de admiterea Chinei în OMC, administrația Clinton a reafirmat alianța SUA-Japonia, care rămîne piatra de temelie a strategiei lui Biden.

Clinton și Bush au realizat că o izolare a Chinei, în stilul Războiului Rece, ar fi imposibilă, deoarece alte țări, atrase de uriașa piață chineză, nu ar fi sprijinit o astfel de inițiativă. De aceea, SUA au urmărit să creeze un mediu în care puterea în creștere a Chinei să-și poată revizui atitudinea. Continuînd politica lui Clinton, administrația Bush a încercat să convingă China să contribuie la bunurile și la instituțiile publice globale, comportîndu-se – după cum spunea Robert B. Zoellick, fostul secretar de stat adjunct al SUA – ca o „parte responsabilă”. Era vorba de o politică „a dialogului, dar și a prevenirii riscurilor”. Deși promovarea unei politici de echilibru între putere și dialog nu garanta, evident, o prietenie chineză, ea menținea posibile diverse scenarii, altele decît ostilitatea totală.

A fost oare politica dialogului o greșeală? Cai Xia, o fostă profesoară la Școala Centrală de Partid a PCC, crede că da, explicînd cum „interesele fundamentale ale partidului și mentalitatea sa de bază – aceea de a se folosi de SUA, rămînînd totodată ostil față de America – nu s-au schimbat în ultimii 70 de ani. La celălalt pol, începînd cu anii 1970, cele două partide politice ale SUA și Guvernul american au avut mereu intenții nerealist de bune față de regimul comunist chinez, sperînd cu ardoare că acesta va deveni mai liberal, chiar democratic, și o putere globală «responsabilă»”.

Cai are dreptate, atunci cînd evaluează strategia politică ce a început cu vizita în China a președintelui american Richard Nixon, în anul 1972. Dar unii dintre cei care au descris politica dialogului ca fiind naivă ignoră faptul că „prevenirea”, sau polița de asigurare, a avut întîietate, și că alianța SUA-Japonia se menține puternică și în zilele noastre.

Desigur, au existat cîteva elemente de naivitate, cum ar fi faimoasa previziune a lui Clinton potrivit căreia efortul Chinei de a controla Internetul va eșua. El credea că o astfel de intenție ar fi ca și cum ai încerca să agăți o bucată de piftie într-un cui – dar acum știm că „marele firewall” chinezesc funcționează destul de bine. Și, privind în urmă, e clar că administrațiile Bush și Obama ar fi trebuit să depună un efort mai mare pentru a sancționa eșecul Chinei de a se conforma spiritului și legilor OMC.

În orice caz, epoca Xi a spulberat vechea speranță că o creștere economică rapidă ar duce la un grad mai mare de liberalizare sau chiar la democratizare. Pentru o vreme, China a îngăduit o libertate de mișcare mai mare, mai multe contacte cu străinătatea, o gamă diversificată de opinii exprimate în presă și dezvoltarea unor ONG-uri – chiar și a unora active în domeniul drepturilor omului. Dar toate aceste libertăți au fost, între timp, abolite.

Au fost oare greșite presupozițiile care au stat la baza politicii dialogului? Înainte să-și ocupe posturile, doi dintre înalții oficiali responsabili cu noua strategie a administrației Biden scriau că „principala eroare a fost presupunerea că strategia dialogului ar putea aduce schimbări fundamentale în privința sistemului politic, economiei și politicii externe a Chinei”. Un țel mai realist, conchid ei, ar fi obținerea „unui regim stabil de coexistență lucidă, în termeni favorabili intereselor și valorilor SUA”.

În cele din urmă, echipa lui Biden are dreptate să constate că nu poate impune schimbări fundamentale în China. În primul deceniu al acestui secol, China evolua încă în direcția unei deschideri, moderații și pluralizări în creștere. „În 2012, cînd dl Xi a preluat conducerea, China se afla în plină schimbare” – remarca The Economist. „Clasa de mijloc creștea, firmele private înfloreau și cetățenii comunicau pe rețelele sociale. Acolo unde un alt conducător ar fi putut vedea oportunități, dl Xi vedea numai amenințări.”

Chiar dacă Xi era produsul previzibil al unui sistem de partid leninist, problema duratei rămîne deschisă. Teoria modernizării – și experiența din lumea reală a Coreei de Sud și a Taiwanului – sugerează că, atunci cînd venitul pe cap de locuitor se apropie de 10.000 de dolari, apare o clasă de mijloc și autocrația devine mai greu de menținut decît în contextul unei societăți țărănești sărace. Dar cît de mult durează un astfel de proces? Marx susținea că durează mult; Lenin, mai nerăbdător, credea că evoluțiile istorice poate fi accelerate de către o avangardă care preia controlul asupra societății. În pofida discursului marxist-leninist al lui Xi, în China de azi, Lenin prevalează indiscutabil asupra lui Marx.

A dat oare greș strategia dialogului, atunci cînd s-a așteptat ca o schimbare semnificativă să survină deja după două decenii, și nu abia după o jumătate de veac sau chiar mai tîrziu? Merită menționat, vorbind de generațiile care s-au succedat la conducerea PCC după Mao Zedong, și faptul că Xi e doar al cincilea președinte. După cum susținea expertul în China Orville Schell, „e condescendent să presupui că cetățenii chinezi se vor mulțumi doar cu bunăstarea și puterea, în lipsa acelor dimensiuni ale vieții pe care alte societăți la consideră îndeobște esențiale pentru ființa umană”.

Din nefericire, factorii de decizie politică se află întotdeauna sub presiunea timpului și trebuie să formuleze obiective strategice „pentru aici și acum”. Ceea ce Biden a reușit cu bine. Rămîne de văzut dacă el va putea implementa și în anii care urmează politicile sale, într-o manieră care să nu excludă posibilitatea unor scenarii viitoare mai optimiste, fie ele și foarte îndepărtate.

Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard şi fost vice-secretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).

Copyright: Project Syndicate, 2022

www.project-syndicate-org                                

traducere de Matei PLEŞU

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.