Eurosceptic de Dîmboviţa

Publicat în Dilema Veche nr. 151 din 15 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Viaţa (era să zic "piaţa"!) intelectuală a României de azi este, orice s-ar zice, vie şi simpatică. Intelectualul român, ferit pentru totdeauna de problema tragicului, se plimbă îmbujorat printre teorii, idei, convingeri, păreri, mofturi, lecturi şi trenduri, ca printr-o grădină edenică, în care pomi miraculoşi cu coama plecată rodesc înţelepciune, izvoare ireale picură din văzduh şi iarba pură îi gîdilă, hedonic, talpa fină. Pe mine mă amuză, de pildă, curentul eurosceptic din România. Aţi sesizat, sînt sigur, că, printre intelectualii români, e trendy să te dai eurosceptic. Se combină subtil şi seducător un pic de tradiţie (puţine culturi conţin un scepticism de mai mare rafinament decît a noastră) cu un pic de elitism tip "contra" (sondajele arată un popor cu puternice opţiuni prointegrare şi ziarele arată o clasă politică integral dedicată Europei bruxelleze, aşa că, intelectual fiind, eşti aproape invitat să ai opinii eurosceptice) şi cu un pic de prestigiu (la noi, scepticismul e dovada raţiunii şi a inteligenţei, în vreme ce entuziasmul şi aprobarea euforică sînt văzute ca specii ale unui delir nefast, atribute ale proştilor). Dacă e cazul, dar nu e deloc obligatoriu, se adaugă şi oleacă de ortodoxism (nu strică niciodată) şi, după gust, puţin păşunism (gen "roşii ca ale noastre..."). Un cinic ar putea să comenteze apariţia euroscepticilor dîmboviţeni citînd vorbele marelui Nae Caţavencu, niciodată uitate în cultura română, care cerea faliţi autohtoni după ce constatase că mai toate ţările - "pînă chiar şi Austria..." - au faliţii lor. Ceva mai academic, am putea spune că euroscepticii noştri continuă tradiţia formelor fără fond, a acelui mimetism care - ne spune Maiorescu - e suspect din punct de vedere estetic, dar care - ne spune Lovinescu - e benefic din punctul de vedere al evoluţiei României moderne, pentru că exersarea formelor creează fondul. În orice caz, acum, la început de 2007, mie mi se pare că e complet ilogic să fii eurosceptic în România, din simplul motiv că o Românie în afara UE ar fi fost o Românie din care, pun pariu, cam 90% dintre euroscepticii de azi ar fi emigrat. Euroscepticismul se originează în Marea Britanie - ţară socotită şi acum patria euroscepticilor - pentru simplul motiv că, din punct de vedere economic, dar şi politic, e greu de spus dacă interesul Marii Britanii este mai bine promovat prin Uniune sau printr-o altfel de politică, independentă faţă de Europa şi, eventual, încă şi mai atlantică decît este acum. Curentul eurosceptic dominant în Norvegia, de pildă, are în centru faptul lesne de dovedit că regulile UE în materie de pescuit afectează interesele economice ale Norvegiei. În Elveţia, un întreg sistem bancar aduce prosperitate tocmai pentru că este ţinut la egală distanţă (sau la egală apropiere, dacă vreţi) faţă de euro şi dolar. Dar la noi, ce anume a stricat integrarea europeană? Agricultura? Industria? Viaţa politică? Educaţia? Sau poate justiţia? Ce anume mergea bine şi asigura României prosperitate înainte de 1995 (cînd am depus cererea oficială de intrare în Uniune) sau înainte de 2000 (cînd am început negocierile de aderare) şi, odată cu integrarea europeană, se pierde? La această întrebare, oricare dintre euroscepticii români are dificultăţi să răspundă. Sigur, sînt eurosceptici şi eurosceptici. Pe unii îi preţuiesc ca prieteni şi îi admir pentru o anumită astuţie şi pentru un fel de chutzpah refrişant. Pe alţii am încetat să îi mai ascult, după ce i-am auzit spunînd limpede că o apropiere de Rusia e preferabilă, pentru că Rusia ne ieftineşte gazele, iar Europa ni le scumpeşte. "Dacă integrarea europeană aduce sărăcie poporului meu, eu nu vreau Europa" - o frază pe care nu am inventat-o, ci am auzit-o la televizor, e drept, spusă de un politician, şi nu de un intelectual - este cea mai mizerabilă diversiune care se poate face acum. Dimpotrivă, UE este un pol mondial de bunăstare, iar pentru noi este o şansă echivalentă cu un miracol. Nicicînd României nu i s-a oferit un aranjament de prosperitate mai avantajos. Sigur că, dacă te afli la un nivel de trai bavarez ori suedez, chiar poţi să te plîngi de o oarecare scădere a prosperităţii şi gîndirea eurosceptică e perfect explicabilă. La noi însă, cînd în două treimi din gospodăriile ţărăneşti, zise "ferme", avem găuri în pămîntul din fundul curţii pe post de toalete şi avem, după statistici, cea mai puţin tehnologizată agricultură din Europa, să mai vorbeşti despre efectele negative ale integrării asupra "fermierilor" e de-a dreptul aberant. Însă exerciţiul intelectual al criticii integrării e binevenit. În fond, trebuie să avem propria voce în construcţia europeană şi - din cîte văd - e greu să o aibă politicienii noştri - oameni de o înspăimîntătoare mediocritate. Mi-e greu să găsesc astăzi un politician, de la putere sau din opoziţie, din Guvern sau din Parlament, a cărui viziune despre România europeană să poată fi minimal articulată. Prin urmare, intelectualilor le va reveni, în viitorul imediat, sarcina de a duce Europei contribuţia românească, adică acea sumă de idei critice şi constructive care pot intra în dezbaterea europeană. Un drăcuşor - total autohton, admit - nu mă lasă să închei fără să mă mai întorc, încă o dată, spre Patron. Vă amintiţi de Coriolan Drăgănescu, studintele revoluţionar de ieri, care a ajuns ciomagul odioasei represiuni de azi? Europa cunoaşte mulţi Coriolan Drăgănescu. Unul dintre ei este dl Jacques Chirac, chiar jumătatea "locomotivei" franco-germane, profesorul de europenism care punea la colţ România pentru a fi îndrăznit ca, într-o chestiune anume, să aibă altă viziune decît Franţa. Nu ştiu de ce lumea nu îşi mai aminteşte cît de eurosceptic era dl Chirac acum 30 de ani. În 1978, aflat în plin lansaj anti-Giscard, dl Jacques Chirac a scris pamfletul "Apelul de la Cochin", unul dintre cele mai antieuropene texte pe care le-am citit vreodată. "Apelul" este un discurs gaulist (adică, patetism nemăsurat plus nobil naţionalism plus metafore riguros dozate, toate amestecate într-o retorică flexibilă, presărată cu exclamaţii monosilabice) împotriva integrării europene a Franţei. Acel Chirac nu s-a sfiit să spună că L’Union pour la Démocratie Française, partidul centrist al lui Giscard, este un "partid de alogeni" anume pentru că promova integrarea europeană. Aşa cum numele Jacques Chirac este, acum, în Panteonul eroilor integrării, aştept ziua în care numele celor mai devotaţi fii ai Europei de la noi vor fi Că... sau Cri... sau alt Cri... sau Io... sau...

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.