Europarlamentare cu ridicări din umeri

Alegerile europene sînt pentru partidele din România un fel de musafir nedorit, de a cărui vizită nu ştii cum să scapi. Potrivit tratatului de aderare, euro-alegerile nu se pot amîna însă după 2007. Aşa că, vrînd-nevrînd, partidele trebuie să se pregătească, să-şi desemneze candidaţii, să identifice cîteva teme şi să se lanseze în campanie. Amînat din mai pentru noiembrie pe motiv de referendum antiprezidenţial, scrutinul nu trezeşte pasiunile clasei politice româneşti care, obişnuită cu rezultate imediate, nu îşi dă seama prea bine la ce i-ar putea folosi. Acest lucru se vede şi din ezitările cu listele de candidaţi. După ce au lăsat să se înţeleagă că Mihai Răzvan Ungureanu va fi în fruntea listei, liberalii au venit cu doi reprezentanţi ai societăţii civile, Renate Weber şi Daniel Dăianu. Cei doi se bucură de o oarecare simpatie în rîndul românilor, vor face probabil o figură bună la Strasbourg (poligloţi, obişnuiţi ai mediilor internaţionale etc.), dar numirea lor arată că, pentru partid, Parlamentul European contează prea puţin. Dacă ar fi contat, pe primele locuri s-ar fi aflat nume cu mai multă vechime în PNL. Pe de altă parte, mişcarea nu e bună nici pentru societatea civilă, secătuită de "cadre" după migraţia către politică din ultimii ani. La PSD, lovitura de teatru a venit la începutul săptămînii, cînd Vasile Puşcaş, unul dintre cei mai buni specialişti români în chestiunile europene, a anunţat că nu candidează. PSD l-a pus în fruntea listei pe Titus Corlăţean, urmat de un om cu o solidă experienţă, Adrian Severin, şi de alţi cîţiva oameni politici care au reprezentat PSD la Parlamentul European, cum ar fi Ioan Mircea Paşcu sau Daciana Sârbu. Nu e rău ca actualii candidaţi să fie foştii euro-observatori, deoarece mandatul parlamentarilor români expiră în primăvara lui 2009, cînd în cele 27 de ţări UE vor fi organizate alegeri pentru a înnoi întreg Parlamentul European. Instituţia este complicată, lucrările din comisii şi grupurile parlamentare sînt mult mai dense decît în legislativul de la Bucureşti, iar celor nou-admişi le vor trebui cel puţin 6 luni pentru a învăţa intrările şi ieşirile din diferitele instanţe europene. Din acest punct de vedere, Partidul Democrat pare să fie cel mai consecvent, cei mai mulţi dintre candidaţii săi fiind deja europarlamentari, fie că e vorba de Marian Jean Marinescu, Maria Petre, Roberta Anastase sau Monica Iacob Ridzi. Odată stabiliţi candidaţii, vor trebui identificate temele de discuţie. "Vom vorbi despre subiecte româneşti sau despre subiecte europene?" - sună dilema unor jurnalişti. Dilemă întrucîtva falsă, deoarece, după 1 ianuarie, multe teme europene au devenit româneşti. Problema jurnaliştilor şi a politicienilor e însă în altă parte: în ce măsură subiectele europene sînt de interes? Un exemplu: unul dintre marile dosare la nivel european este cel energetic. Greu de imaginat că vom auzi multe dezbateri despre decuplarea producătorilor de distribuitorii de energie! Problema nu va apărea însă numai pe 25 noiembrie şi nu e strict românească. În general, din păcate, temele europene sînt considerate "greu vandabile". Şi în alte ţări se discută de multe ori despre subiecte care n-au nimic de-a face cu Europa. Listele pentru euroalegeri nu conţin nicăieri oameni politici de primă mărime, ci "lupi tineri" gata să se afirme sau personalităţi care nu mai au loc, pentru o vreme, în peisajul politic intern. Dacă în România alegerile europene trezesc puţin entuziasm, ce aşteaptă Europa de la alegerile din România? Nu mare lucru. Complicata situaţie politică de la Bucureşti provoacă ridicări din umeri la Bruxelles şi Strasbourg, liderii europeni rugîndu-se doar ca nervozitatea internă să nu se mute şi în politica externă, iar România să nu devină o a doua Polonie. În rest, Partidul Popular European (PPE) aşteaptă să îşi îngroaşe rîndurile în urma scorului bun prognozat pentru PD, în timp ce liberalii şi socialiştii europeni se vor ruga ca liberalii şi social-democraţii români să nu piardă prea multe locuri. Cît despre presa europeană, ea se va uita cu precădere la extreme: va reuşi PRM să obţină tot atîtea voturi încît să poată menţine la Strasbourg grupul proaspăt înfiinţat de extremă dreapta, "Independenţă, Tradiţie, Solidaritate" (ITS)? Şi ce se va întîmpla cu excentricul patron al clubului Steaua, dacă va intra în Parlamentul European? Gigi Becali nu vrea în ITS, dar ar fi tentat de PPE, cu condiţia ca acesta să-l primească. Pariurile sînt deschise.