Europa nu-i de vină! Opriţi autoblamarea!
„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos“, scrie Sf. Apostol Pavel galatenilor. „Sarcini“ este, tradus în Biblia noastră sinodală, grecescul
, ceea ce dicţionarele traduc prin „greutate, povară, apăsare“. În plus, în sens figurat,
mai însemna şi substanţă de valoare, desemnînd ceva însemnat, ceva important, „cu greutate“, cum am zice astăzi. Să ne ducem, aşadar, greutăţile cele mai importante unii altora, ne îndeamnă legea lui Hristos. Nu ştiu dacă există un text similar în islam. Hristos a spălat picioarele ucenicilor săi şi apoi le-a spus: „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora“. Iarăşi, nu ştiu dacă există ceva similar în Coran. Dar nu are nici o importanţă, căci astăzi vorbim mai mult despre noi înşine decît despre ei.
De cînd cu criza refugiaţilor, Europa a preluat de la America statutul de campion absolut al autoblamării. Civilizaţia noastră a ajuns, de mult timp, în stadiul freudian al urii/admiraţiei de sine. Cînd noi, europenii, ne privim în oglindă, cu o mînă ne mîngîiem un obraz pentru democraţia şi bunăstarea noastră, pentru cultura noastră şi pentru prestigiul nostru în lume, şi cu cealaltă ne pălmuim celălalt obraz pentru cît sîntem de răi şi pentru nenorocirile pe care le-am produs tuturor vieţuitoarelor de pe Pămînt. Rezultă un chip schizoid, bun de balamuc. De cîteva săptămîni nu aud decît europeni vorbind, în pragul isteriei, despre vinovăţiile cumplite ale europenilor. Din cauza noastră, din cauza noastră, din cauza noastră! Pînă şi copilul acela înecat în Mediterana şi adus de valuri pe o plajă s-a pus, spre aspru decont, pe conştiinţa Europei.
Nimănui nu-i dădea prin cap să chestioneze responsabilitatea unor părinţi care înghesuie pe barcazuri total nesigure copii. Ei sînt exoneraţi de orice răspundere pentru că, acum, sînt îndureraţi. Şi plîng. Şi suferă. Şi vor, cu disperare, în Germania. Pentru că în urma lor e un război care-i alungă. Şi numai în Germania, din toată lumea asta, nu e război şi ei pot trăi liniştiţi. De vină este, desigur, Europa. Merkel l-a pus pe acel inconştient să-şi pună copilaşii într-un asemenea pericol, nu? Nimănui nu-i dădea prin cap să urle spre Statul Islamic sau spre Bashar. Nimănui nu-i dă prin cap să urle spre guvernele europene, cerîndu-le să meargă la război ca să termine odată cu Statul Islamic. Nu credeţi că cel mai bun ajutor pe care l-am putea da sirienilor ar fi să lichidăm Statul Islamic? Probabil că exact acei europeni care îşi ceartă acum guvernele fiindcă din cauza lor a murit copilul ar fi în stradă la manifestaţii împotriva războiului dacă guvernele lor ar hotărî să-şi trimită armatele să termine Statul Islamic. În plus, nu-i aşa, noi sîntem non-intervenţionişti. Nu ne băgăm, că nu sîntem precum „cowboii“ ăia de americani! Şi dacă non-intervenţionismul nostru înseamnă că nu trebuie să vexăm pe nimeni cu vorba sau cu fapta, să ne luăm singuri la palme şi la şuturi, să ne vexăm pe noi înşine, că asta e voie. Cum pentru ce? Pentru că nu intervenim. De ce nu intervenim? Pentru că tot noi înşine ţipăm la guvernele noastre să nu cumva să intervină.
Dragi europeni, nu blamaţi Europa pentru Siria! Dacă Europa intervenea militar în acel război (că diplomatic a tot încercat să o facă, cu rezultat zero), săreaţi pe capul guvernelor europene că ce caută acolo. Siria, cu această catastrofă umanitară, este direct rezultatul non-intervenţiei externe europene pe care aţi vrut-o şi nu al intervenţiei pentru care blamaţi, acum, ţările Uniunii! În Siria, interesele ruse s-au echilibrat cu cele euro-americane şi nici un actor global nu a acţionat decisiv pentru a nu-l înfuria pe celălalt. Aşa se face că totul a fost lăsat pe seama forţelor regionale. Şi am ajuns aici.
Nu-i corect nici să blamaţi Europa pentru ceea ce i se pregăteşte! Europa este victima perfectă în toată această tragedie. Este bogatul cu vinovăţii, nobilul încurcat în propriile-i prinţipuri, copilul bătrîn acoperit de lux care, nevolnic, e gata să plătească oricît doar ca să nu mai fie agresat de colegii de clasă, caftangii prin vocaţie. Mi-e tot mai limpede că valul de refugiaţi, vreo două milioane deocamdată, care dă să intre în Europa este direcţionat anume. Războiul, desigur, e real şi constituie temeiul obiectiv al exodului. Direcţia în care o ia, însă, exodul îmi pare premeditată. Citesc, în
(4 septembrie), un raport al Amnesty International. Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe, Qatar anunţă cifra tulburătoare a refugiaţilor pe care sînt gata să-i primească: zero! Sigur, milioanele de nefericiţi trebuie să o ia undeva. Ghici încotro? Europa nu va putea niciodată anunţa că primeşte zero refugiaţi. De altfel, propria legislaţie nu o lasă. Şi nici propria cultură. O voce dinspre Europa strigă tuturor năpăstuiţilor din Siria şi de pretutindeni: „Veniţi! Dacă vă încurcă birocraţii, forţaţi gările, forţaţi punctele de frontieră, forţaţi şoselele – televiziunile sînt cu voi! Veniţi în număr cît mai mare! Cu cît sînteţi mai mulţi, cu atît sînteţi mai imbatabili. Veţi face, în final, ce vreţi voi! Vreţi în Germania? Dacă veniţi vreo zece, nu reuşiţi să pătrundeţi, dar dacă veniţi 100.000, sigur vă primesc“.
Diabolic, Putin declară că valul de refugiaţi invadatori este nota de plată pe care Europa o are de achitat pentru colaborarea cu America. Nu ştiu dacă Putin mai poate păcăli pe cineva. Oricum, conştiinţa autoblamării lucrează în Europa şi fără vorbele lui. Cineva, la Al Jazeera, spune că i se pare normal ca Europa să trimită ea însăşi vapoare şi feriboturi în Siria şi-n nordul Africii ca să aducă, în siguranţă, refugiaţii la sine. Asta ar fi soluţia ca să nu se mai înece, după parşivul post TV. Pare absurd? Poate, la prima vedere, dar deja aud voci oengiste din Europa care cer aşa ceva. Cu o campanie viguroasă şi cu încă vreo două imagini cu copii înecaţi, se va decide şi aşa ceva. Ne vom aduce singuri refugiaţii. Vom anunţa în tot Orientul şi în toată Africa: „Care vreţi în Germania? Vineri, la 3, ne vedem în port.
Sever Voinescu este avocat şi publicist.
