Eşecul intelectualilor publici

Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

Nu pot să las fără reacţie articolul dlui Mircea Vasilescu din numărul trecut al Dilemei noastre. De la Platon încoace, tema intelectualilor în politică nu încetează să provoace. De la Platon încoace (şi nu mă refer aici la „Republica“, ci la „Scrisoarea a VII-a“), imersia intelectualului în politică este o experienţă necesarmente dramatică, o probă că lumea nu-l înţelege pe intelectual, subiect atît de drag romanticilor germani care au dus povestea asta la o dimensiune generală şi titanică, fondînd pe ea cea mai influentă teorie a geniului. Spui geniu, spui neînţeles. Şi, tot de-atunci, de la Platon, se agaţă de tema intelectualilor în politică o imensă prejudecată: intelectualii sînt băieţii buni, educaţi, care ştiu ce e interesul public şi ştiu cum să servească binele comun, dar care nu sînt lăsaţi să reverse peste cetate, prin politică, binele de care sînt în stare nişte fiinţe îmbătrînite în rele, vechii politicieni. În orice poveste despre cetate trebuie să se confrunte reformistul (omul bun) cu antireformistul (omul rău). Întotdeauna, intelectualul e de partea reformei, iar politicianul bătrîn se împotriveşte reformei. Mai ales la noi, această prejudecată ţine loc de analiză şi suprimă luciditatea. Cred că, dacă vrem să înţelegem exact de ce eşuează intelectualii în politică şi de ce cazuri precum cel al lui Václav Havel sînt cu adevărat excepţionale, trebuie să încercăm să scăpăm de prejudecăţi de acest gen.

Aş începe cu o avertizare: aproape tot ce auzim sau citim pe tema intelectualilor în politică provine de la intelectuali. Vocile cetăţenilor simpli, decisivi, totuşi, în orice democraţie, sau chiar ale politicienilor cu alte, varii, obîrşii nu se prea aud, deşi, cred, şi aceştia au cel puţin aceeaşi îndreptăţire să se pronunţe în chestiune. Paradoxal, vorbind despre ei înşişi, intelectualii cad pradă unor eresuri pe care, de fapt, sînt perfect antrenaţi să le evite. De pildă, la noi cel puţin, a înflorit şi s-a consacrat ideea că politica e făcută de mediocrii cu panaş, rataţi în alte domenii, dar tari în clanţă şi tupeu, fiinţe mai degrabă rudimentare şi nesimţite, unite indestructibil de un liant vinovat (fură împreună) sau mai puţin vinovat (instinctul de conservare al categoriei). Recunosc, această convingere nu e lipsită de temei, dar e falsă în integralitatea ei. Peste asta, vine părerea excelentă a intelectualilor despre ei înşişi, asociată cvasimonopolului discursului public despre care vorbeam mai sus. Astfel, prejudecata e gata: intelectualii sînt dispuşi să se sacrifice coborînd în politică, să facă bine şi celorlalţi cu preţul liniştii lor, dar nu-i lasă politicienii vechi – oameni de proastă calitate, care se tem de ei, sînt complexaţi sau pur şi simplu nu pot înţelege binecuvîntarea care i-a cotropit odată cu intrarea intelectualului în arena politică. O spun deschis, din poziţia cuiva care a putut urmări de foarte de aproape fenomenul: nu e deloc aşa!

Cu o singură, majoră, excepţie, în toate cazurile pe care le cunosc (direct, nu din cărţi sau din auzite!), de intelectuali care au intrat în politică, sînt dintre cei mînaţi, mai ales, de un resort profund egoist. Unii vor pur şi simplu să trăiască mai bine decît le-ar permite propriul statut profesional şi simt că politica le oferă această posibilitate. „Mai bine“ nu înseamnă, aşa cum s-ar crede, să fure sau să facă afaceri dubioase cu statul, ci să aibă o viaţa confortabilă în vremuri grele, un serviciu bine plătit, dar nu prea solicitant, un minim de protocol la dispoziţie, ceva recunoaştere dincolo de graniţele domeniului lor, călătorii şi atenţie, putere mai ales în domeniul lor de activitate. Aceştia sînt oportunişti sau de-a dreptul cinici, dar, chiar dacă arată moralmente rău, nu sînt cei mai pernicioşi. Cu adevărat periculoşi sînt alţii: cei mînaţi de sentimentul propriei unicităţi, de o vanitate fără margini, de o conştiinţă a superiorităţii lor faţă de ceilalţi sau chiar de convingerea că destinul lor e providenţial. În măsura în care rămîn doar ei în această credinţă, sînt doar ridicoli. Dar dacă această convingere face prozeliţi, atunci putem să ne aşteptăm la ce e mai rău. Nu ştiu cum se face, dar intră în politică exact acei intelectuali care, omeneşte, sînt incapabili de empatie. Or, un om incapabil de empatie e incapabil de politică.

De fapt, cred că toată cazuistica intelectualilor români intraţi în politică ne duce spre concluzia că politica trebuie făcută de politicieni. Un intelectual poate deveni politician numai după ce abandonează deprinderile sale specifice şi trece la cele specifice politicianului. Politicianul e sigur pe el, e un om al convingerii şi un mînuitor de interese pentru a atinge un scop clar, un mare manipulator. Viziunea sa, dacă o are, este cît se poate de concretă şi plauzibilă. Intelectualul se îndeletniceşte cu cunoaşterea infinitului uman, cu judecata şi cu valorile. Intelectualul, aşa cum e el, nu e deloc echipat pentru politică, deşi convingerea, de el răspîndită, este exact opusă. Intelectualul e omul dubiului, al reflecţiei infatigabile, al lecturii continue, e omul scrisului şi al cuvîntului. Intelectualul ştie cît de importante sînt singurătatea şi tăcerea. Politicianul e omul convingerii, al acţiunii şi al discursului interminabil, este gregar şi îşi iubeşte cu pasiune, chiar dacă deşucheat uneori, poporul. Pe intelectual îl interesează diferenţele şi nuanţele, pe politician îl interesează numitorul comun. Primul se preocupă de destine – inevitabil diferite, celălalt de cetăţeni – inevitabil egali.

Recent, citeam într-un mare ziar american un comentariu care aborda exact această temă, a prezenţei intelectualilor în politică, şi o frază de acolo mi se pare că rezolvă problema: omul politic nu trebuie să fie intelectual, ci trebuie să ducă o viaţă intelectuală. Aici e diferenţa! O viaţă intelectualmente bogată – în care este la curent cu ideile lumii, citeşte din cînd în cînd, se întreţine cu intelectuali la răstimpuri, merge la un concert o dată la şase luni sau îşi ia, o dată pe an, răgazul de a vizita un mare muzeu – este absolut necesară unui politician. Fără acest minim, politicianul nu poate funcţiona în beneficiul comunităţii, ar deveni inutil, anacronic şi, în cele din urmă, prin puterea pe care politica i-o dă, un factor de deteriorare a ţesutului uman al comunităţii. Dar acest ritm este cu totul impropriu unui intelectual, care stă în tensiunea cunoaşterii fără întrerupere. Ceea ce este pentru politician suficient este, pentru intelectual, mult prea puţin. Intelectualul este ceea ce politicianul trebuie doar să experimenteze cu oarecare regularitate.

În acelaşi timp, datoria intelectualului faţă de cetate este de ordin civic. De acolo, intelectualul nu are voie să lipsească. Iar civismul devine politic şi intrarea politicianului în politică este necesară, într-o singură situaţie: cînd libertatea în cetate e ameninţată grav. Atunci, intelectualul e dator să ia armele politicii şi să lupte pentru salvgardarea libertăţii. Altfel, cred că intelectualii nu au ce căuta în politică. Dacă, însă, sînt dispuşi să-şi piardă aripile de înger pentru coarnele de drac, atunci da, pot intra. Dar să le fie clar: odată deveniţi oameni politici, au încetat să mai fie intelectuali.

Eu, unul, cu o singură luminoasă excepţie, aşa cum spuneam, sînt cam dezamăgit de ceea ce au făcut intelectualii noştri în politică. Şi cauza eşecului cvasiunanim stă în inadecvarea lor, în slăbiciunile şi limitele lor. Nu sînt de vină nici „sistemul“, nici „baronii“, nici „poporul prost“. Totuşi, nu mă pot opri să aştept şi al doilea caz de intelectual român care va marca benefic politica mult mai puternic decît ea îl marchează malefic pe el.

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Fiul unui miliardar recunoaște implicarea în moartea unei studente: „un accident sexual“
Fiul unui miliardar yemenit și-a recunoscut implicarea în moartea unei studente norvegiene găsite violate și strangulate în Mayfair, dar nu se va întoarce în Marea Britanie pentru a compărea în fața justiției.
image
Două familii de romi din Timișoara, urmărire cu mașinile la Strasbourg: cinci morți și patru răniți VIDEO
Tragedie în două familii cunoscute de romi din Timișoara: Cârpaci și Stancu. Cinci persoane au murit, alte patru au fost rănite în urma unui accident petrecut marți, 27 martie 2023, în centrul Strasbourgului. Protagoniștii au filmat totul cu telefonul mobil.
image
Austrieci acuzați de discriminarea românilor pe aeroportul din Viena
Pasagerii români ar avea parte de „umilință” pe aeroportul din Viena, pe motiv că țara noastră nu face parte din spațiul Schengen. Afirmația vine din partea europarlamentarului Nicu Ștefănuță, care împreună cu fostul Ministru de Interne, Vasile Blaga, a transmis o cerere directorului aeroportului.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.